UPDATE – Procurorul general, Augustin Lazăr, reacționează la informațiile din mass-media.
”Referitor la afirmațiile lansate în spațiul public de către unele instituții media privind modul de gestionare a activității de comunicare publică, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, face următoarea precizare:
În calitate de procuror general, am exercitat atribuțiile de comunicare publică conform dispozițiilor legale în vigoare. Orice insinuări privind încălcări ale legii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului Public” este comunicatul de ultimă oră al Parchetului General.
Replica lui Augustin Lazăr vine după ce Secția de investigare magistraților a anunțat că a deschis o anchetă în ceea ce-l privește, cu privire la un comunicat din ianuarie 2017, comunicat în care se vorbea despre împrejurările aducerii în țară a lui Nicolae Popa.
știrea inițială …
Secția pentru investigarea magistraților a început urmărirea penală împotriva autorilor comunicatului Parchetului General din ianuarie 2017, comunicat în care se mințea public despre împrejurările aducerii în țară a fugarului Nicolae Popa. În acest dosar e vizat și Augustin Lazăr, procurorul general al României, potrivit Antena3.
Vorbim de infracțiuni de favorizare a făptuitorului și de asemenea fals în declarații. Kovesi a susținut în nenumărate rânduri spunând că în 2017 a existat un dosar penal tocmai cu privire la aducerea în țară a lui Nicolae Popa, lucru neadevărat.
Asta pentru că, la acel timp, Parchetul General s-a sesizat din oficiu cu privire la toate înregistrările și declarațiile făcute de Sebastian Ghiță și au început urmărirea penală pentru abuz în serviciu. La vremea respectivă, Parchetul General a dat un comunicat de presă în care susținea că dosarul deschis strict pe aducerea în țară a lui Nicolae Popa a fost clasat fiindcă Poliția Română a plătit totul.
Cei care avizează comunicatele de presă sunt șefii parchetelor, în acest caz fiind chiar Augustin Lazăr. Comunicatul nu era real întrucât dosarul n-a existat în 2017.
Comunicatul de presă supus cercetărilor şi transmis de către reprezentanţii Parchetului General în data de 9 ianuarie 2017 este: „Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie au dispus prin ordonanţă începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracţiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informaţiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmaţii făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menţionată prin intermediul înregistrărilor difuzate.
În acest context, precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în ţară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliţia Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituţie. Cercetările se vor efectua în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt şi de drept”.
În acest dosar, fostul procuror şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat vineri, la ieşirea de la audierile din Secţia pentru Investigarea Magistraţilor, că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect şi că a făcut două cereri de recuzare.
Kovesi a mai spus că nu a fost dispusă o măsură preventivă în cazul său. Procurorul de caz este Adina Florea, iar cererea de recuzare a ei din dosar a fost respinsă de către şeful Secţiei de anchetă, Gheorghe Stan.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Fa ti bagajul, ca urmezi la duba ghiolban sinistru.
Zarzarica, ai cam descuamat maneru’ burtzii!Lula ,cum-necum scapa, deocamdata a taiat-o englezeste din shatra si nici ca se mai uita indarapt !Destinatia : Madagascar sau Costa Bica !!!! Pe urma se milogeste de protectie pe la Brucseles, da’pe tine nu te scapa nimeni! Daca pun astia mana pe talika, Zarzarica, pierzi si pensia de magistrat! Asa ca fa cumva sa te scapi pe tine…