Ultima strigare: Când se redeschid școlile și restaurantele

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit marți seară despre subiectul redeschiderii școlilor, restaurantelor, hotelurilor, cinematografelor.

Tătaru a spus că şcolile s-ar putea redeschide la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, o discuţie pe această urmând să aibă miercuri cu ministrul Educaţiei.

„Poate sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat Tătaru la Antena 3.

El a adăugat că în cadrul întrevederii cu ministrul Educaţiei va discuta despre detaliile legate de revenirea copiilor la şcoală.

„Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a menţionat Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că hotelurile şi restaurantele s-ar putea deschide gradual după 15 mai. „S-ar putea deschide, cu anumite precauţii, gradual”, a afirmat Tătaru, răspunzând unei întrebări pe această temă.

Cât priveşte cinematografele, el a menţionat că acestea nu vor putea fi deschise după 15 mai. „Deocamdată nu, încă nu suntem la momentul în care să ducem acele mase populaţionale undeva”, a punctat ministrul.

În ceea ce priveşte deschiderea graniţelor pentru circulaţia persoanelor, ministrul Sănătăţii a spus că fiecare va face acest lucru „în funcţie de evoluţia pandemiei”.

„În acest moment, urmărind şi evoluţia din Europa, avem comunicarea comunităţii europene care spune că la început vom liberaliza oarecum graniţele interne, urmând o perioadă să rămână totuşi graniţele externe ale Uniunii Europene închise. Ne gândim şi la acest moment, fiecare ţară va face acest lucru în funcţie de evoluţia pandemiei. După toate discuţiile şi evaluările, toate previziunile erau că noi suntem cam cu două-trei săptămâni în urma celorlalte ţări, ca evoluţie”, a indicat Tătaru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Eu va spun pe-a dreapta…La anu pe timpul asta o sa fie ca acum. Solutia este ca restaurantele sa se transforme in fabrici de mancare de lux…cu mancarea frumos ambalata …FACUTE VITRINE CU MANCAREA EXPUSA SI GHISEU CA OMUL DE PE STRADA CARE TRECE SA CUMPERE MANCAREA DE LA GHISEU .

  2. Poate pana la 1 iunie? Deschideti bre spatiile cu haine si incaltaminte intai, asa incep statele care sunt cumpatate si interesate de economia propriilor tari, cam de pe 27 mai! Ati inceput cu stomatologia, domeniu care nu trebuia inchis sub nicio forma deoarece cetateanul nu are in casa dinti de rezerva precum haine si incaltaminte! Apoi restul dar nu uitati ca hotelurile, restaurantele si mallurile mai trebuie sa astepte ceva timp deoarece, in acele spatii se aduna multi oameni!

  3. Scolile ca scolile, ca-i mai putin important, da’ ziceti cind se deschid cîrciumile, ca e un dement la „Ciresica” care rupe usile si, in plina perioada de sevraj, ţipă ca „sa fie servit”, bătînd cîmpii ca „el a fost presedinte” !

  4. Totul se va face doar atunci cînd primesc aprobare de la cei puternici din exterior ce conduc țara tuturor posibilităților din umbră, cînd a sunat merkel să lasă liber sclavii la mers pentru a munci la ei nu a existat distanță obligatorie în autobuz, aeroport și în avion deci nu ascultați ce minciuni vă spun slugile al celui mai iubit fiu al poporului român ci comenzile date de nato și uiie

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.