
Fostul internaţional Daniel Prodan, care a încetat din viaţă miercuri, a fost înmormântat, sâmbătă, la Cimitirul Sf. Ilie din Pipera, în prezența a numeroși oameni din fotbal.
L-au condus pe ultimul drum pe Didi, așa cum îi spunea apropiații lui Daniel Prodan, foşti internaţionali, tehnicieni şi oficiali din fotbal, precum și jucătorii echipei FC Voluntari. Au fost prezenți la ceremonie Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Cosmin Contra, Miodrag Belodedici, Dorinel Munteanu, Bogdan Stelea, Dumitru Dumitriu, Laurenţiu Reghecampf, Mihai Stoica, Mihai Stoichiţă, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuş, Gino Iorgulescu, Anton Doboş, Ilie Dumitrescu, Viorel Moldovan, Valeriu Argăseală, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Anghel Iordănescu.
Fani ai Stelei, care au venit la ceremonie, au pus pe gardul cimitirului două bannere cu mesajele: „Suflet nobil, fundaş de fier / Încă o stea se ridică la cer” şi „Băieţii din Titan, alături de Prodan”.
În schimb, la funeralii nu a participat Răzvan Burleanu, președintele FRF, cel care l-ar fi forțat pe Daniel Prodan să plece de la Federație. Burleanu a anunțat că nu a dorit să provoace „eventuale reacţii din partea unora care îşi promovează interesele personale în fotbal”.
Gică Popescu, care a vorbit cu fostul fotbalist cu puțin timp înainte să moară, a ținut un discurs la înmormântare, în care a spus că Daniel Prodan „avea planuri atât de mari cu fotbalul și își dorea din toată inima să schimbe lucrurile”.
“Mi-ar fi fost aproape imposibil să vă vorbesc liber în acest moment, motiv pentru care am scris câteva rânduri despre Didi, rânduri pe care și să le citesc mi-e foarte greu.
Încă nu-mi vine să cred unde ne aflăm acum, pentru ce ne-am adunat aici. Am pierdut un coleg și un prieten pe care orice om și l-ar fi dorit aproape. Un suflet mare, care iubea atât de mult oamenii și răspândea în jurul lui numai bucurie. Cine l-a cunoscut pe Didi știe că era de ajuns să-l vezi zâmbind ca să te binedispună, iar dacă îți mai spunea și o poveste, îți schimba cu totul ziua.
Plecarea lui ne-a sfâșiat pe toți. Pe cât de mari au fost bucuriile trăite împreună, pe atât de dureroasă este despărțirea de el. Avea planuri atât de mari cu fotbalul și își dorea din toată inima să schimbe lucrurile, să le facă să strălucească la fel ca inainte.
Generația noastră de aur nu mai e în formulă completă. Ne e teribil de greu să ’jucăm’ în minus, dar îi promitem lui Didi că o să facem tot ce ne stă în putință pentru ca el să-și vadă, de acolo, de sus, visurile împlinite.
Cu câteva minute înainte ca el să ne părăsească, ultimele lui cuvinte pentru mine au fost: ’Sunt alături de tine, Gică!’ Da, Didi, simt asta… chiar dacă nu mai ești aici, vei fi prezent în sufletul meu pentru totdeauna. Rămas bun, prieten de aur!”, a spus Popescu.
Daniel Prodan, în vârstă de 44 de ani, a decedat miercuri, în locuinţa sa din Voluntari, după ce suferit un infarct.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.