Un avion Paris-Atlanta a fost redirecţionat din cauza unui pasager turbulent

Un zbor Paris-Atlanta aparţinând companiei americane Delta Airlines a fost redirecţionat marţi către Bangor, în Maine (nord-est), din cauza prezenţei la bord a unui pasager turbulent, a anunţat compania într-un comunicat, citat de AFP.

De cotidianul.ro - Autor
Un avion Paris-Atlanta a fost redirecţionat din cauza unui pasager turbulent

Un zbor Paris-Atlanta aparţinând companiei americane Delta Airlines a fost redirecţionat marţi către Bangor, în Maine (nord-est), din cauza prezenţei la bord a unui pasager turbulent, a anunţat compania într-un comunicat, citat de AFP.

Pasagerul respectiv, un american, a fost interogat, după-amiaza târziu, imediat după aterizarea avionului, a anunţat Administraţia pentru Securitate Aeriană (TSA) într-un comunicat, scrie

Mediafax

.

Bărbatul, originar din Florida (sud), a declarat că avea un paşaport fals şi o bombă în bagaje, obligându-i pe poliţiştii de la bordul avionului să intervină, au adăugat oficiali citaţi de NBC, sub protecţia anonimatului.

Bărbatul, dar şi bagajele acestuia au fost percheziţionate, dar nu s-a găsit nimic suspect, potrivit NBC.

"Zborul 273, în drum dinspre Paris spre Atlanta, a fost redirecţionat către Bangor, în Maine, din cauza unui pasager turbulent. Pasagerul a fost plasat sub supravegherea poliţiei de la bordul avionului şi va fi interogat de autorităţi", se arată în comunicatul Delta.

Un pasager, Sandy Zusmna, a declarat pentru CNN că bărbatul a fost izolat în partea din spate a avionului, de către echipaj. "Ne-au cerut să adunăm pături şi perne, pe care le-au folosit pentru a construi o baricadă în jurul lui", a precizat el.

La bordul avionului Airbus A330 al Delta Airlines se aflau 235 de pasageri şi opt membri ai echipajului, a precizat compania.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.