Un avion Boeing 737 s-a prăbușit sâmbătă dimineață, pe aeroportul din Rostov-pe-Don în sudul Rusiei, potrivit AFP.
Aparatul de zbor venea de la Dubai, Emiratele Arabe Unite, şi s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze. Au decedat 61 de persoane, 55 de pasageri și șase membri ai echipajului.
Update: Compania aeriană low-cost flydubai a exclus sâmbătă varianta unui act criminal după prăbușirea unuia dintre avioanele sale.
În cadrul unei conferințe de presă la Dubai, președintele flydubai, Gaith al-Ghaith, a anunțat că o echipă de lucru formată din reprezentanți ai Aviației civile din EAU și ai flydubai se va deplasa în Rusia pentru a participa la anchetă „în coordonare cu autoritățile ruse”.
El a exclus, răspunzând unei întrebări, ipoteza unui act criminal, și a cerut să se aștepte rezultatele anchetei pentru a se determina cauzele tragediei. Informațiile care circulă între timp sunt „speculații”, a adăugat el.
Update: Comisia care investighează accidentul a anunțat că o eroare umană sau o deficiență tehnică sunt considerate în prezent cauzele cele mai probabile ale prăbușirii aparatului de zbor.
Aparatul aparţinea companiei aeriene FlyDubai, care efectua o legătură între Dubai și Rostov-pe-Don, s-a prăbușit în jurul orei 0.50 GMT și a luat foc, incendiul fiind stins după o oră.
După a doua încercare de a ateriza, avionul a căzut la o sută de metri de pista de aterizare. Nu au fost stabilite cauzele incidentului aviatic. În zona aeroportului din Rostov-pe-Don, vizibilitatea era redusă şi vântul bătea puternic.