Dintre persoanele care prestează activităţi independente, românul cel mai bine plătit este un avocat din sectorul trei al Capitalei, care a strâns anul trecut aproape 3 milioane de euro.
Persoanele care prestează activităţi independente au avut anul trecut venituri de aproape 20 de milioane de euro. Cel mai bine au fost plătiţi avocaţii, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, informează realitatea.net.
Anul trecut, persoanele care au realizat venituri din activităţi independente au câştigat peste 18 milioane de euro. Suma este însă cu 10% mai mică decât cea din 2008. De departe cel mai mult câştigă avocaţii. Dintre persoanele care prestează activităţi independente, românul cel mai bine plătit este un avocat din sectorul trei al Capitalei, care a strâns, anul trecut, aproape 3 milioane de euro.
Locurile doi şi trei sunt şi ele ocupate tot de avocaţi, care au câştigat 2,8 milioane de euro, respectiv 1,8 milioane de euro. De altfel, în top 10 al celor mai mari venituri din activităţi independente sunt nouă avocaţi.