Michael Dasher, în vârstă de 10 ani, a prins la pescuit un aligator de 1,21m lungime, pe care l-a dus apoi în grădina casei sale, din Florida, SUA.
Nu se ştie cum a reacţionat băiatul când a văzut în undiţa sa ditamai reptila, cert este că a târât-o până în curtea casei sale, pentru a-şi impresiona familia. Din fericire, copilul a suferit doar nişte zgârieturi şi tăieturi la mâini.
„Când a ieşit din apă şi i-a tras o coadă peste faţă, cei doi prieteni ai săi au fugit. Nu şi Michael. El s-a dus după animal, i-a legat botul şi l-a târât până acasă”, a povestit mama băiatului, Tonya Dasher, pentru The Times.
Bunicul lui Michael a sunat imediat la poliţie, cum a văzut reptila în faţa casei sale. Aligatorul a fost dus înapoi în mlaştina sa, iar copilul a scăpat doar cu o avertizare din partea poliţiei şi autorităţilor responsabile de viaţa sălbatică.