Un bărbat care a încercat să agreseze sexual doi copii, căutat de poliţişti


Un bărbat care a încercat să agreseze sexual doi copii de cinci, respectiv nouă ani, este căutat de poliţiştii din Capitală, au declarat, vineri, reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

„În cauză au fost declanşate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală. Secţia 22 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 efectuează investigaţii în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a persoanei care a agresat minorii”, conform sursei citate.

Poliţiştii au început cercetările după ce bărbatul a fost surprins de o cameră de supraveghere din liftul în care a încercat să agreseze cei doi minori.

Incidentul a avut loc în cartierul Drumul Taberei.

Update: Bărbatul care a agresat sexual cei doi copii  este căutat în continuare de oamenii legii, cazul fiind preluat de procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, potrivit unui anunț al Poliției Capitalei.

„Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Sunt efectuate mai multe activități de cercetare și criminalistice. Au fost identificate și alte camere de supraveghere și sunt vizionate imaginile. Facem apel la cei care îl recunosc pe bărbatul surprins în imagini să apeleze prin sistem 112 poliția sau să se adreseze celei mai apropiate secții”, conform sursei citate.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. după ce-l prindeţi, daţi-i două luni cu executare la Rahova şi o să-şi ia gâtul singur, după o săptămână…

  2. Mi se pare o poveste construita, in mod asemanator cu cea dezvoltata acum 5 ani despre moartea copilului muscat de caini. Cazul copilului sfasiat de caini a fost folosit pentru a se da legea anti-maidanezi, desi cainii care l-au ucis pe Ionut au fost in realitate nu caini fara stapan, ci cainii de paza, de lupta, ai proprietarului terenului. Lacare se adauga mam’mare care fuma pe banca in parc, in vreme ce nepotii cu care iesise in parc disparusera de zeci de minute…
    La fel par sa stea lucrurile si acum. Daca urmaresti cu atentie, chiar declaratiile parintilor sunt contradictorii: 1) mama copiilor, ba era in spital, ba avea grija de al treilea copil; 2) desi era in spital, mama a vazut in foarte scurt timp (oare cum?) imaginile de pe camerele video (inainte ca acestea sa fie date la TV) si l-a recunoscut ”de la magazinul din cartier” pe pedofil; 3) a doua zi, mama afirma ca a umblat prin cartier (!) sa se intereseze de pedofil si astfel a aflat ca acesta a fost vazut de altii prin zona (deci nu l-a recunoscut ea de la magazin) etc.

    Toate aceste informatii au fost date la Digi 24, unde subiectul constituie ”titlul” fiecarei ore și este asociat cu ideea ca modificarea legilor justitiei (codurilor) va exclude folosirea imaginilor video ca probe.

  3. Cum sa-l gaseasca?

    Aia din statul paralel – platiti cu foate multi bani de la noi, stau cu urechea pe telefoanele noastre si cu ochii pe mesajele noastre.

    Pentru asta ar trebui sa se faca miting si sa se ceara reducerea masiva a indivizilor.

    Sau faptul ca sunt agresati copiii nu inseamna siguranta nationala ? Inseamna oare siguranta nationala sa te implici in aranjarea unor dosare impotriva aumitor politicieni ? Cam asst se vede alaturi de sri ,dna si iohannis.

    Crede cineva ca la o aberatie ceruta de Iohannis va iesi careva la vot !!?? Spune ceva despre constitutie, dar el este cel ce o incalca mereu iar referendumul nu ar fi decat pentru indepartarea opozantilor politici, condamnati de statul paralel NU DE FAPTE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.