Un bărbat în vârstă de 39 de ani din localitatea Grădiştea, judeţul Călăraşi, a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Călăraşi, în care reclamă că trei persoane din comună l-au dus cu maşina într-o pădure şi l-au obligat să sape o groapă, unde a fost ţinut acoperit cu pământ circa 30 de minute, potrivit Mediafax.
Poliţiştii au început cercetările în acest caz, iar criminaliştii au ridicat probe din pădure, cei trei suspecţi fiind acuzaţi de lipsire de libertate şi ameninţare.
De asemenea, primarul localităţii Grădiştea, Alexandru Boboc (PC), a declarat că acţiunea celor trei persoane are „iz politic”,
Victima, Victoraş Colceag, a declarat că a implorat în multe rânduri persoanele care l-au îngropat şi l-au ameninţat cu moartea să îl lase în viaţă, susţinând că în final bărbaţii au fost de acord, cu condiţia ca acesta să devină „sclavul” lor.
El a mai spus că acest incident a pornit de la faptul că a primit 250 de lei de la viceprimarul Constantin Corbu ca să împartă prin comună un ziar cu un articol referitor la primarul din Grădiştea.