Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a decedat, marţi, după ce s-a aruncat de la etajul şapte al Spitalului de Recuperare din Iaşi, unde era internat de o săptămână.
Bărbatul era internat de o săptămână în Spitalul de Recuperare şi a fost operat după ce suferise un traumatism cranio-cerebral care i-a declanşat ulterior o semipareză dreaptă şi tulburări de vorbire. Pacientul s-a aruncat de la etajul 7 după un control la clinica neurologică.
Potrivit reprezentanţilor spitalului, colegii de salon sau doctorii nu au sesizat ca bărbatul să fi avut probleme psihologice.
Medicul Doru Baltag, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Recuperare, a precizat că bărbatul a murit imediat după ce a căzut. Un echipaj SMURD, ajuns la locul incidentului, a încercat fără succes resuscitarea bărbatului.
La sfârşitul lunii februarie, un alt ieşean, în vârstă de 42 de ani, s-a aruncat de la etajul patru al Spitalului de Neurochirurgie.