Un concert al trupei U2 obligă clubul Juventus Torino să îşi părăsească stadionul

Trupa irlandeză U2 a obligat clubul de fotbal Juventus Torino să schimbe locul de desfăşurare a unui meci, după ce stadionul fusese rezervat pentru două evenimente simultane, informează contactmusic.com şi preluat de Mediafax. Formaţia U2 se va întoarce pe scenă pe Stadio Olimpico din Torino, pe 6 august, după ce Bono, solistul trupei, a fost […]

De cotidianul.ro - Autor
Un concert al trupei U2 obligă clubul Juventus Torino să îşi părăsească stadionul

Trupa irlandeză U2 a obligat clubul de fotbal Juventus Torino să schimbe locul de desfăşurare a unui meci, după ce stadionul fusese rezervat pentru două evenimente simultane, informează contactmusic.com şi preluat de Mediafax. Formaţia U2 se va întoarce pe scenă pe Stadio Olimpico din Torino, pe 6 august, după ce Bono, solistul trupei, a fost […]

Trupa irlandeză U2 a obligat clubul de fotbal Juventus Torino să schimbe locul de desfăşurare a unui meci, după ce stadionul fusese rezervat pentru două evenimente simultane, informează contactmusic.com şi preluat de Mediafax.

Formaţia U2 se va întoarce pe scenă pe Stadio Olimpico din Torino, pe 6 august, după ce Bono, solistul trupei, a fost nevoit să anuleze mai multe concerte, în urma unei operaţii chirurgicale la spate.

Membrii trupei U2 vor petrece următoarele două săptămâni la Torino, pentru repetiţii.

Managerii clubului italian au fost nevoiţi să îşi reorganizeze programul, deoarece concertul trupei U2 a fost programat în aceeaşi zi cu partida dintre Juventus Torino şi Shamrock Rovers, din Europa League. Astfel, meciul a fost mutat, partida urmând să aibă loc la Modena, în timp ce muzicienii de la U2 vor urca pe scena de pe Stadio Olimpico din Torino.

Rockerii irlandezi din trupa U2, care au încasat peste 130 de milioane de dolari din turneul lor mondial „360°” şi din alte contracte comerciale, în perioada iunie 2009 – iunie 2010, s-au clasat pe prima poziţie în topul Forbes al muzicienilor cu cele mai mari venituri pe plan mondial anul trecut.

Trupa U2, formată din Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, clape şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (tobe şi percuţie), a fost fondată în 1976, când membrii acesteia erau încă adolescenţi fără cunoştinţe aprofundate de muzică. Însă, până la mijlocul anilor ’80, trupa a căpătat notorietate la nivel internaţional, remarcată fiind pentru sound-ul său intens şi profund, pentru vocea plină de pasiune a lui Bono şi interpretarea la chitară a lui The Edge. Succesul de care s-au bucurat ca trupă live a fost chiar mai mare decât cel obţinut de pe urma albumelor vândute, până ce discul din 1987, „The Joshua Tree”, a ridicat statutul formaţiei de la „eroi la superstaruri”, după cum a apreciat revista Rolling Stone.

Turneul mondial „360°” promovează cel de-al 12-lea album de studio al U2, „No Line On The Horizon”, lansat pe 2 martie 2009. Potrivit specialiştilor, acest turneu este cel mai scump din istorie, însă strategia trupei irlandeze de mărire a capacităţii scenice, cu ajutorul unei uriaşe scene mobile rotative, o premieră în domeniu, a avut rezultatele scontate. Fiecare concert a generat încasări medii de 7 milioane de dolari, fiind urmărit, în medie, de aproape 70.000 de spectatori – un nou record în domeniu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.