Un cuvânt neatent poate să îl coste pe premierul britanic alegerile de pe 6 mai

Alison Mutler stă în România de 20 de ani şi scrie despre alegeri româneşti de atunci pentru agenţia de presă americană The Associated Press. Acum stă cu ochii pe ţara ei natală, unde se desfăşoară cele mai interesante şi imprevizibile alegeri în aproape 40 de ani. Scrie pentru cotidianul.ro impresiile ei din străinătate despre campania de acasă, ajutată de faptul că a văzut multă, multă politică în România în aceste două decenii.

De cotidianul.ro - Autor

Alison Mutler stă în România de 20 de ani şi scrie despre alegeri româneşti de atunci pentru agenţia de presă americană The Associated Press. Acum stă cu ochii pe ţara ei natală, unde se desfăşoară cele mai interesante şi imprevizibile alegeri în aproape 40 de ani. Scrie pentru cotidianul.ro impresiile ei din străinătate despre campania de acasă, ajutată de faptul că a văzut multă, multă politică în România în aceste două decenii.

Un cuvânt rostit de premierul britanic, crezând că nu este înregistrat, poate să-l coste în alegerile din 6 mai.

Dacă preşedintele Băsescu a numit-o pe o ziaristă "ţigancă împuţită", cuvinte care au ajuns în presa internaţională, Gordon Brown are şi el "ţiganca" lui care să îi dea bătăi de cap şi poate să-l coste multe voturi pe 6 mai într-un scrutin destul de imprevizibil.

Brown a numit-o pe femeie "un bigot" miercuri după ce doamna respectivă se plângea de imigrarea din Europa de Est, anume oamenii din Est care se mută şi muncesc în Marea Britanie. Ca şi Băsescu, Brown nu ştia că microfonul nu era închis când a rostit cuvintele "that bigoted woman", care îl vor urmări restul campanie şi probabil mai departe. Premierul englez a ajuns în presa internaţională, chiar pe prima pagină a ziarului „The Wall Street Journal”, cu gafa lui de proporţii.

Gafa lui este considerată cea mai mare greşeala de până acum dintr-o campanie destul de piperată. Presa de dreapta a sărit pe nefericitul Brown, gata să-l sfâşie. La un moment dat era să plângă, şi nu cu lacrimi de crocodil, căci Brown e cunoscut ca un om sobru, chiar prea serios şi lipsit de charisma. Soţia lui, Sarah, cea care are cont Twitter şi este prietenă cu Paris Hilton şi Naomi Campbell, a spus: "Este absolut îngrozit de ceea ce a spus".

Brown a cerut scuze doamnei, a cerut scuze partidulului pe care îl conduce şi s-a dus la respectiva doamnă acasă, o văduvă şi bunică, şi a stat 40 de minute de vorbă cu ea, cerându-se scuze, jaluzelele casei fiind trase pentru ca presa să nu poată face vreo poză. Presa de dreapta, mai ales Sky News al lui Rupert Murdoch, „The Daily Mail”, a jubilat.

Alegerile din 6 mai sunt considerate cele mai palpitante şi imprevizibile de aproape 40 de ani. Anglia suferă din cauza crizei economice, mulţi vor să scape de laburişti, care au guvernat din 1997. Mai mult, este o lipsă de încredere în clasa politică ca urmare a scandalului cu decontarea unor cheltuieli private cu banii contribuabililor de anul trecut, când s-a dezvăluit că membrii parlamentului (MPs) folosesc banii publici să-şi amenajeze casele şi să angajeze doici pentru copiii lor.

Rezultatul este incert, mai ales că sistemul de votare este complicat. Cel care câştigă cele mai multe voturi într-o circumscripţie e declarat învingător. Partidul care a câştigat cele mai multe locuri în parlament poate să aibă cel mai mic număr de voturi. Sistemul actual aduce beneficii celor două partide mari, laburiştii şi conservatorii.

Dacă în restul Europei, coaliţiile între partide sunt normale, în Marea Britanie sunt foarte rare. Al treilea grup, Partidul Liberal Democrat, suferă cel mai mult din cauza acestui sistem şi promite să-l schimbe. A ajuns pe locul doi la sondaje, lucru care ar fi fost considerat o imposibilitate acuma câteva luni.

Politicienii, dar şi presa încearcă să sperie electoratul cu un nou sistem, ceea ce propun liberali democraţi. David Cameron, liderul Partidului Conservator, avertizează că, fără un rezultat clar şi un guvern unicolor, Anglia poate să ajungă ca Grecia, cu proteste, haos economic şi un viitor incert. Mă întreabă lumea dacă englezii cred ce soune presa şi răspund că "probabil că da, mai mult decât în România".

Alţii spun că, dacă se schimbă sistemul electoral în Anglia, ţara poate să ajungă în "halul" în care este Italia, cu multe guverne slabe, acorduri ad-hoc între politicieni şi mai putină democraţie. Nu prea se vorbeşte de Germania, care este cea mai puternică ţară din Europa şi este obişnuită cu guverne de coaliţii. Mulţi britanici nu ştiu de sistemele electorale din afara ţării lor şi este uşor ca presa să-i ducă de nas pe cititori şi telespectatori.

În această situaţie tensionată a ajuns "o nouă speranţă", spun unii. Nick Clegg, un tânăr care conduce Partidul Liberal Democrat, şi care promite să fie altfel şi se compoartă altfel. E fresh. Până acum un an era practic necunoscut publicului. Vorbeşte liber despre numărul cuceririlor din tinereţe, şi-a luat concediu de paternitate când s-a născut al treilea copil şi este însurat cu o spaniolă. Părinţii lui sunt străini (mama, olandeză, tatăl jumătate rus). E modern şi reflectă ceea ce a devenit Marea Britanie în ziua de azi. Liberalii nu au mai avut un prim-ministru liberal de la Lloyd George, care a guvernat între 1916 şi 1922. Şi el era diferit, limba maternă fiind galeza.

Pentru prima în Anglia data au loc dezbateri televizate între candidaţi. Dacă Clegg a sărit de la 20 la sută până la 60 la sută după prima dezbatere şi a uimit şi a speriat în egală măsura, în această seară, în dezbaterea în care se va axa pe economie, Brown încearcă să-şi salveze pielea. 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.