Un deţinut român s-a sinucis într-o închisoare din Sicilia

Un deţinut român în vârstă de 26 de ani s-a sinucis într-un penitenciar din Sicilia, spânzurându-se cu fâşii din lenjeria patului informează Corriere della Sera, citat de Mediafax.ro.

Decesul a fost constatat de un gardian, iar cadavrul tânărului român a fost transportat la morga spitalului „San Giovanni di Dio”, unde va fi efectuată autopsia.

Numeroşi români s-au adunat în faţa penitenciarului Petrusa din Agrigento (Sicilia), protestând faţă de condiţiile de detenţie din Italia.

Românul care s-a sinucis fusese arestat acum o săptămână de carabinieri, fiind acuzat de opunere de rezistenţă, violenţe, ultraj şi agresarea unui agent de ordine publică. Tânărul ar fi încercat să îl agreseze pe un muncitor, iar apoi s-ar fi repezit spre agenţii carabinierilor, rănindu-l pe unul dintre aceştia. Procesul lui urma să înceapă pe 8 octombrie.

Sinuciderea românului a relansat dezbaterile despre sistemul penitenciar din Italia. „Este a 45-a sinucidere înregistrată de la 1 ianuarie până acum”, a declarat secretarul general al asociaţiei UILPA Penitenziari, Eugenio Sarno.

„La Agrigento am denunţat de mult timp supraaglomerarea şi carenţele logistice. În prezent, la acest penitenciar sunt deţinute 482 de persoane, deşi sunt doar 248 de locuri”, a explicat Sarno.

În urmă cu câteva săptămâni, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, ceruse reformarea sistemului penitenciar din Italia.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.