Un elev a fost atacat în faţa şcolii 148 din Bucureşti. Copilul a fost înţepat în picior, cu un obiect ascuţit. Agresorii au dispărut imediat după atac şi sunt căutaţi în acest moment de Poliţie.
Incidentul a avut loc în faţa şcolii 148, din sectorul 5 al Capitalei, în zona Rahova.
O altercaţie a avut loc în afara şcolii, din cauza unei fete, iar unul dintre copii a fost înţepat – nu se ştie dacă este vorba despre un cuţit sau un alt obiect. „Probabil a fost o armă albă (…) necesită explorare chirurgicală, întrucât pot exista surprize”, a declarat Bogdan Opriţa, medic coordonator la SMURD.
Medicii spun că este vorba despre o plajă înţepată în picior, iar copilul nu sângera. Elevul se află internat la spitalul Marie Curie.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a cerut conducerii Şcolii nr. 148 detalii privind incidentul care a avut loc în faţa unităţii de învăţământ.