Un fost ministru al Justiției nu crede că decizia CCR e o coincidență

Titus Corlățean, fost ministru PSD al Justiției, nu crede că decizia CCR este o coincidență. Corlățean susține necesitatea transparenței și speră ca ANI să nu modifice prea curând formularul

„Cred în necesitatea transparenței, mai ales în cazul celor aleși sau desemnați în funcții și demnități publice”, scrie fostul ministru într-o postare pe Facebook.

„Declarațiile de avere ale demnitarilor si decizia Curții Constituționale. Am fost realmente surprins de decizia de astăzi a Curții Constituționale. Nu am avut niciodată vreo dificultate în a formula Declarația de avere, așa cum rezulta din legislația română în vigoare.

O declarație model românesc mult mai riguroasă si chiar constrângătoare decât modelele folosite de multe alte țări europene, vechi democrații… Soția mea este profesor și logoped la o școală specială din București, lucrează cu copii cu nevoi speciale. Nu am avut și nu avem afaceri”,  mai susține Titus Corlățean.

„Cred în necesitatea transparenței, mai ales în cazul celor aleși sau desemnați în funcții și demnități publice. Așa că îmi voi publica Declarația de avere ca și până acum, cu salariul pe care Mădălina îl aduce în casă. Sper ca ANI să nu modifice prea curând formularul, ca să nu fiu obligat să adaug eu la modelul de declarație restrânsă prin decizia nefericită a CC. A propos, nu cred în coincidențe si nu cred într-un moment accidental al adoptării acestei decizii. Ca sa fie clar”, conchide Corlățean.

Curtea Constituțională a decis joi ca declarațiile de avere și de interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.

Recomanda [votes_up id=851459]

7 Comentarii

  1. Totul se plateshte: CCr shi-a facut datoria, deci trebuia recompensat. Inventzia spionului rus dovedit shi inca nepedepsit, ca asha vor mushchii lor, adica a tov. Y.Yliescu, lucreaza la foc continuu. Sigur nu va trece mult shi situatzia economica va impune dictatura militara, mai ales in conjunctura actuala geopolitica, ca sa impace shi capra=supermanul MAGAr shi varza=tov.Putin=legionarul roshu galbejitul, aliatzii ca pe vremea lui Hitlerica shi SStalin. Mai e ceva, ca karacatitza=stat mafiot lucreaza total!!!
    O zi buna.
    Con
    P.S. Matematica se uita daca nu exersezi, mai important este shahul daca ai piesele tale…, nu papushat!!!

  2. Ați votat mafia sfidătoare,sa o îmbuibați încă 10 ani din buzunarele săracilor!

  3. Cu trei zile mai inainte: Dragos Anastasiu, consilier a lui Nimicusor spune „Să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere”?
    Iata cum merg si cum o sa mearga lucrurile in Romania. Ati votat de-ati dat in gropi!

  4. … se însoară președintele României!!!! De unde știm? din decizia CCR!!! Ce stipulează? în principal că soțiile demnitarilor nu mai trebuie să-și declare averile !!! corect?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.