Fostul secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor Iosif Moldovan şi alte trei persoane, între care un copil în vârstă de doi ani, au fost răniţi în urma unui accident care a avut loc pe drumul european E 578, în Harghita, după ce maşina condusă de Moldovan a fost lovită de un alt autoturism.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX că accidentul a avut loc vineri seară, pe drumul european E 578, între localităţile Sândominic şi Dăneşti.
Potrivit acestuia, accidentul s-a produs după ce un şofer în vârstă de 33 de ani, din Mădăraş, care venea dinspre Miercurea Ciuc, a virat la stânga pentru a se îndrepta către comuna Tomeşti, fără să se asigure, maşina lovind un autoturism care circula regulamentar pe drumul european şi care nu a mai putut evita impactul.
Filip a mai afirmat că niciunul dintre şoferi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.