Un gest pe care îl vei aplauda

lei, inflatie

Doi studenți din Suceava și-au donat bursele pentru a cumpăra kit-uri de roboți, senzori și microsisteme de dezvoltare. Donațiile au mers către licee, pentru a sprijini elevii care vor să facă performanță în domeniul roboticii.

La începutul anului universitar 2019 – 2020, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunța că cea mai mare bursă a Universității, în valoare de 30.000 lei, a fost acordată studenților David Gherasim și Alexandru Maciuc, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.

Cei doi studenți au obținut în ultimul an universitar un număr remarcabil de premii și medalii la concursuri studențești de robotică naționale și internaționale.

Potrivit Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cei doi studenți au început un proiect de inițiere și susținere a unor cercuri și cluburi tehnice în licee din județul Suceava.

Astfel, din bursa obținută, cei doi studenți suceveni au cumpărat kit-uri de roboți, senzori, microsisteme de dezvoltare, componente diverse, pe care le-au donat unor licee, odată cu oferta de a sprijini tinerii elevi ce doresc să facă performanță în domeniul roboticii și nu numai.

Începând cu liceele la care ei au studiat, Colegiul Tehnic Rădăuți și Liceul Teoretic „Filadelfia” din Suceava, continuând cu Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, au fost inițiate o serie de întâlniri cu elevii pentru a-i încuraja să se implice în dezvoltarea unor roboți pentru a integra prin activități practice cunoștințele teoretice acumulate în orele de clasă și pentru a-și dezvolta deprinderi practice atât de utile unor viitoare profesii.

„Dorim, prin mentoratul pe care îl vom face în aceste școli, să dăruim colegilor noștri mai mici o parte din ceea ce am învățat noi”, a spus Alexandru Maciuc, unul dintre studenți.

„Noi am învățat robotică în primul an de facultate și am avut șansa să lucrăm cu profesori extraordinari, care ne-au pus la dispoziție laboratoarele facultății, echipamentele necesare și ne-au îndrumat spre performanță. Acum vrem să dam o șansă elevilor de liceu pentru a se iniția în acest domeniu, chiar înainte de a deveni studenți”, a afirmat David Gherasim, al doilea membru al echipei.

„Prin participarea la zecile de concursuri, am avut ocazia să discutăm cu mulți studenți din toate centrele universitare românești și, totodată, să vizităm facultăți din întreaga țară. După toate aceste experiențe, putem spune că, în cazul în care ar trebui să începem din nou studiile universitare, cu siguranță am alege tot facultatea din Suceava”, a completat Alexandru Maciuc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. Sa speram ca-si vor gasi locul in Romania si nu vor fi atrasi de alte orizonturi, ei sunt comori pe care tara noastra nu trebuie sa le piarda. Nu numai ca specialisti ci si ca purtatori de lumina, ei avand un suflet nobil pot binecuvanta locul in care traiesc. Sufletele alese atrag spiritele inalte din Univers de la ingeri la altii care sa se nasca. In ultimii 30 de ani Romania nu a pierdut doar din populatie ci si din Spiritul tarii…

  2. Respect pentru initiativa studenților din Suceava ! Astept cu interes replica celor din Cluj .

  3. Tot respectul pentru cei doi studenti si pentru Universitatea din Suceava care reuseste performante insemnate in toate domeniile.
    Din pacate judetul Suceava nu mai are industrie si o slaba dezvoltare economica , aceasta in conditiile in care de 20 ani presed. Cons. Jud. Flutur si acolitii sai amagesc populatia cu promisiuni desarte si nimic concret …

  4. Este vorba de nordul Moldovei, denumit pervers Bucovina de diversionistii ce viseaza ruperea tarii. Zona (mult mai extinsa) este dovedita ca fiind unica privind talentul si inteligenta nativa de exceptie a celor ce o populeaza dar si viata spirituala. Este zestrea zonei care face mult mai mult decat orice dezvoltare economica cu toate relele pe care le aduce in ziua de azi. Este preferabil sa ramana asa.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.