Un număr de 11 persoane au ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce un microbuzul s-a răsturnat în afara şoselei, pe un drum din judeţul Bacău.
Potrivit primelor informaţii, accidentul a avut loc în dreptul localităţii Obârşia, comuna Izvorul Berheciului, din judeţul Bacău, de pe drumul judeţean DJ 241A, după ce şoferul unui microbuz de transport persoane, care făcea o cursă regulată, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina s-a răsturnat în afara părţii carosabile, potrivit site-ului Mediafax.
În urma accidentului rutier, 11 persoane aflate în microbuz, printre care şi şoferul mijlocului de transport în comun au fost rănite, două fiind în stare gravă.
La locul accidentului au ajuns cinci ambulanţe, precum şi echipaje de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, care au intervenit pentru scoaterea victimelor din microbuz.