Un microbuz s-a răsturnat și a luat foc

Un microbuz de transport persoane s-a răsturnat, sâmbătă, pe drumul naţional 14, în judeţul Sibiu, şi a luat foc, arzând în totalitate. Şoferul şi cei trei pasageri au reuşit să iasă din maşină şi au refuzat transportul la spital. În zona accidentului traficul este complet blocat.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au anunţat, sâmbătă, că mai multe echipaje au intervenit pe drumul naţional 14 la intrarea în localitatea Şeica Mare unde un microbuz care s-a răsturnat a luat foc.

Incendiul a pornit de la motor şi s-a extins la toată maşina, care a fost distrusă complet.

Şoferul şi cele trei persoane care se aflau în microbuz au reuşit să iasă şi au refuzat transportul la spital.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu au precizat că accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate.

Un şofer în vârstă de 21 de ani a pierdut controlul volanului, iar microbuzul s-a răsturnat pe şosea, după care a luat foc.

Traficul în zona accidentului este complet blocat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.