Dacă a renunţa la toate drepturile tale de proprietate în cetatea mundană este esenţa monahismului religios, iată că în prezent se pregăteşte ceva similar în lumea lipsei de credinţă: Davos 2020 ne-a anunţat că toate proprietăţile personale pot fi trecute într-un regim de banking, care regim se va îngriji să crediteze fericirea celor ce au acceptat aşa ceva.
Nu fericirea „confortului” spiritual este urmărită, aşadar, ci fericirea confortului material. Este semnificativă această inversare a clepsidrei monahismului tradiţional. Ea vorbeşte cel mai clar despre designul materialist al unei noi religii. Una nouă în măsura în care a-teismul este forma de credinţă a nihilismului.
Sub experimentul comunist, nu a fost practicată renunţarea de bunăvoie la proprietăţile personale. Noul comunism aduce în prim-plan o ispită greu de refuzat: dă-mi mie drepturile tale de proprietar, iar eu, sistemul bancar, voi avea grijă de nevoile tale de bunăstare.
Unul dintre cei mai importanţi constituţionalişti ai secolului trecut, Carl Schmidt, a observat că toate principiile politicului secularizat îşi au originea în teologico-politicul în care Biserica şi Statul nu erau separate. Ceea ce nu a putut constata Schmidt era faptul că viitorul omenirii avea să ia formele inversate ale Evului Mediu: lipsirea de proprietate în felul monahismului, dar, acum, un monahism nihilist, bazat pe credinţa că nu există cele spirituale şi că fericirea umană ţine exclusiv de bunăstarea materială.
Paradoxia lucrărilor Providenţei face ca, la începuturile acestei inversări a monahismului întru materialism, tot ce se ştia despre materie să fi devenit anacronic. Chiar acum, cercetările din fizica gravitaţiei cuantice fac ipoteze care stau pe graniţa dintre nimic şi ceva, iar noul înţeles al nimicului (vidul cuantic) aduce în gândire o plenitudine de potenţe ce nu are echivalent decât în conceptul Pleromei (totalitatea conştienţelor cosmo-spirituale şi a puterilor lor energetice).
Cuvintele-cheie în cuantică: conştienţa observatorilor. Dacă nu e prezentă o conştienţă umană, entităţile cuantice nu apar nici în formă ondulatorie, nici în formă corpusculară. Dacă e prezentă o conştienţă umană, ele apar ori corpuscular, ori ondulatoriu. Cum apar ele pentru conştienţele superioare omului? Aici începe domeniul misticii.
Multe pot fi cenzurate de un nou totalitarism, dar nu şi rezultatele fizicii. Fizica, iată, se află la un singur pas de confirmarea domeniilor spiritului.
Trăitorul în isihasm care a fost Andrei Scrima înţelesese că prin microfizică vin noile revelaţii, că Heisenberg et comp. sunt noii Sfinţi Părinţi. Considera principiul cuantic al incertitudinii o confirmare a teologiei apofatice (aceea care descrie spiritualul prin ceea ce nu este el).
Îndrăznesc să cred că ipotezele gravitaţiei cuantice l-ar fi entuziasmat. Spaţiul, în lumea acestor ipoteze, stă pe elementaritatea unor cuante de spaţialitate care apar şi dispar, cu vitezele instantonice ale simultaneităţii, pe graniţa dintre vid şi ceva. Dacă din acest ceva nu dispar toate cuantele, ci unele rămân pentru perioade lungi de existare fizică, cu siguranţă Andrei Scrima ar fi ştiut să descifreze în aceste ruperi de simetrie un început creatural de drum către simetrii mult mai înalte, de felul celei dintre Chip şi Asemănare.
Pentru un spiritual, spunea Andrei Scrima, nu există distincţia „Asta ţine de spirit, asta nu ţine de spirit”.
Treabă grea, domnule Buduca. Apropierea pe care dvs, dacă nu greșesc, vreți s-o faceți între lumea cuantică și lumea materială și spirituală în care trăiesc oamenii este îndrăzneață și dă o notă de finețe intelectuală exercițiului. Atât. Pentru că fiecare domeniu e cu legitățile sale. Davosul cu al lui K. Schwab este o adunătură de politruci ai capitalului care tot încearcă să facă din poșircă aghiasmă pe care s-o bea țugulanii. Nu se va putea confirma niciodată că vreun ,,monahism nihilist,, va face oamenii să se despartă de spiritualitatea lor (precum nici de fericirea materială), ptr. că, nu-i așa, omul este prin excelență o ființă socială, altfel nu mai e om, trăind cu semenii lui în comunitatea numită națiune. De fapt aici bate Davosul. Să rupă forțele de coeziune sincrone și diacrone ale națiunii care îi asigură omului porția cuvenită și de spiritual și de material și să-l lase gol pușcă în ploaie si să mai și spună: măi bancă, ia-mi și casa și cămașa ptr. că numai tu mă faci fericit!!!??? Spiritualul îi este dat omului de la începuturi și nu a trebuit să aștepte ruperile de simetrie ale fizicii cuantice pentru a deveni conștient de acest lucru! Și nici nu l-a perceput ca ceva rupt de materialul în care trăia. Dimpotrivă. Pe scurt, cum zice poporul: lupu (capitalismul) își schimbă părul(zice că se reformează), dar năravul ba (exploatarea)! V-aș rămâne îndatorat dacă ne-ați putea demonstra cu fizica cuantică cum naiba se face că bosonul Higg tot numai la unii trage și le conferă MASĂ și casă (bani, viloaie, iahturi, gagici faine etc.) iar pe ceilalți îi lasă într-un monahism de tip nou. Sărumâna doamnă Ileana, subscriu la finalul comentariului dvs. Vă propun să încheiem cu Eminescu: Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă…..