Un elev al unui liceu din apropiere de Seattle a deschis vineri focul în incinta școlii, potrivit poliției. Atacatorul și-a pierdut viața.
„Atacatorul era un elev care studia la acest liceu. Confirmăm că el a murit”, a declarat un oficial din poliție, Robb Lamoureux.
Atacul a avut loc în jurul orei locale 10.30, în cantina liceului din localitatea Marysville-Pilchuck, situată în apropiere de Seattle, în statul american Washington.
Conform presei americane, agresorul s-ar fi sinucis după ce a deschis focul.
În urma atacului mai mulți oameni au fost răniți.
„Patru pacienți au fost aduși. Trei dintre ei sunt în stare critică”, a declarat un responsabil al spitalului pentru CNN.
Presa americană, care citează surse din poliție, a informat că ar mai fi murit în atac și o altă persoană.