Un nou muzeu in memoriam Elvis

Priscilla Presley, soția regretatului artist Elvis Presley, a deschis de curând, la Graceland, un nou muzeu dedicat vieții și carierei lui Elvis, în valoare de 45 de milioane de dolari.

Centrul este o parte a planului de extindere a domeniului regelui rock&roll, numit Graceland și localizat în Memphis, Tennessee. Acesta include și un hotel cu 450 de camere, care a fost deschis în primăvara anului 2016. Pe lângă muzeu, Priscilla Presley a deschis și un restaurant, unde fanii artistului se pot bucura, pe lângă bucatele alese, și de sandvișul preferat al lui Elvis, cu unt de arahide și banane. „Gama completă a lucrurilor lui Elvis va arăta cu adevărat cine a fost Elvis Presley“, a spus Priscilla. La inaugurarea muzeului au participat peste 200 de fani ai artistului. Deschiderea muzeului a avut loc cu puțin timp înainte de comemorarea a 40 de ani de la moartea artistului. Acesta s-a stins din viață pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani. În vârstă de 71 de ani, Priscilla a confirmat că are grijă de cele două nepoate ale sale, Harper și Finley, în vârstă de 8 ani, după ce fiica ei a găsit imagini șocante cu micuțele în calculatorul soțului, Michael Lockwood, și cei doi trec printr-un divorț urât.

Priscilla, într-o relație cu Tom Jones

Recent, tabloidele au scris despre fosta soție a lui Elvis Presley că a început o relație amoroasă cu cântărețul Tom Jones, în vârstă de 59 de ani. Priscilla l-a fi ajutat pe Jones să treacă peste durerea pierderii soției și au trecut de la o iubire platonică la o relație amoroasă, potrivit ziarului The Sun din Anglia: „Tom a avut un an dificil după moartea Lindei şi Priscilla a fost un sprijin extraordinar“, a declarat o sursă apropiată. „Tom şi Priscilla se curtează. Există o scânteie între ei, dar vor s-o ia încet. Este într-adevăr devreme să vorbim de o relaţie închegată, dar se înţeleg perfect.“ Pe de altă parte, Tom Jones nu a făcut niciodată un secret din pasiunea lui pentru Priscilla: „Noi am fost prieteni pentru o lungă perioadă. Este o femeie frumoasă. Ne bucurăm de nopţile petrecute împreună“. De asemenea, un purtător de cuvânt al lui Tom Jones a adăugat: „Priscilla Presley şi Tom se cunosc de mulţi, mulţi ani“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.