Un pas înainte! Recunosc că-s idioți

Mulți cetățeni se vor fi întrebat probabil de ce nu au luat liderii țărilor europene și cel al Statelor Unite măsuri contra noului coronavirus încă de când au fost făcute cunoscute primele cazuri în China, la sfârșitul anului trecut. Răspunsul a venit chiar de la aceștia.

Acum când Europa este îngenuncheată, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut că responsabilii politici au subestimat cu totul amploarea pericolului reprezentat de pandemia cu noul coronavirus.

”Cred că noi toţi, care nu suntem experţi, am subestimat la început coronavirusul. Dar între timp a devenit clar că este vorba despre un virus care ne va lua mult timp”, a declarat Ursula von der Leyen într-un interviu publicat de cotidianul german Bild şi citat de AFP, conform Agerpres. ”Am înţeles că toate aceste măsuri, care păreau drastice în urmă cu două sau trei săptămâni, trebuie luate acum”, a adăugat şefa executivului european, amintind că Europa este ”în acest moment epicentrul crizei”.

Ea a respins însă termenul de ”război” împotriva virusului, folosit săptămâna aceasta de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. ”Personal, nu aş folosi termenul de război, dar înţeleg motivaţia preşedintelui francez, deoarece coronavirusul este un adversar îngrijorător”, a continuat Von der Leyen.

Pentru ministrul economiei german Peter Altmaier, Statele Unite conduse de preşedintele Donald Trump au acordat şi mai puţină atenţie decât Europa fazelor iniţiale ale virusului. ”Declanşarea crizei a fost probabil şi mai subestimată în Statele Unite decât în orice altă ţară europeană”, a declarat miercuri Peter Altmaier grupului de presă regional german Funke.

”Este motivul pentru care noi sperăm foarte tare ca Statele Unite să reuşească să controleze situaţia, lucru care este şi în interesul nostru”, a adăugat el, subliniind că ”nimeni nu-şi poate dori ca această economie să cadă într-o recesiune necontrolată”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioana Radu 8519 Articole
Author

27 de Comentarii

  1. Bai voi sinteti nebuni cu totii ? Abia astept sa vad citi dintre voi, cei care sinteti „mari experti in virusi”, va veti da demisiile dupa ce mizeria asta trece ! Totul este o mare manipulare si minciuna ! Care „adversar” ? Care „lupta” ? Se moare de ani de zile din gripa – si asta nu inseamna ca se moare din cauza unui virus de gripa, ci se moare pentru ca persoana respectiva are sistemul imunitar cu probleme. Dar sa scrieti numai prostii si minciuni si sa nu va mai opriti din prostie si ticalosie, asta este o problema. Voi chiar nu mai aveti scapare ! Prostia combinata cu ticalosia o sa va ucida, nu virusii.

    • Uau, COVID 19 personal citește Cotidianul!
      Un fel de Moartea citește ziarul, de Mrcea Dinescu…
      Ești cult în cap, măi Viruse, de zici că ești Orban și CÂȚU, altoiți cu Stamule, Vijulie și Hărău…

    • @ VIRUSUL, CORECT! MA BUCUR SA VAD CA ROMANIA NU ESTE TEMBELIZATA DE TOT DE CORPORATII SI INTERESELE ELITELOR MONDIALE! FMI PRIN Christine Lagarde ERA „PROFUND INGRIJORATA” LA ULTIMELE INTALNIRI CUM CA: „Batranii traiesc prea mult si este un risc pentru economia globala, trebuie facut ceva”. DEJA TOTUL ESTE CUSUT CU ATA „MARO” SI MIROASE URAT – A DICTATURA FINANCIARA / SANITARA – MENGELE. LA FARMACIE NU MAI GASESTI MEDICAMENTE SPECIFICE BOLILOR BATRANETII SAU CELE COMPENSATE 100% CUM ESTE SIOFORUL! DICTATURA SPALARII PE CREIER VA CONTINUA ATAT CAT NOI VOM PERMITE FIINDU-NE FRICA!

  2. tovarase Peter Altmaier si alte mazete europene sau ale lui merkel, deja ca nu ati controlat si nu ati previzionat nimic pe coronaro virus acum va mananca de cum au facut americanii care au facut mai putin sau mai mult decat voi, responsabili ai lui peste. Cand Italia era in cofa si a cerut ajutor de la voi super specialistii europei le-ati zis NIET in ruseste si voi nemtii si francezii acum va bateti cu caramida in piept ca ati actionat mai bine decat americanii cand zona europeana este epicentrul pandemiei. Nu va e ba rusine BA sa mai deschideti si gura?
    In continuare cine ajuta Italia? Voi europenii lui peste prajit sau chinezii si cubanezii? Ete ii ajuta comunistii ca voi sunteti asa de idioti ca nu sunteti in stare sa va ajutati propriile popoare. Bine ca ii criticati pe altii cum ati facut si cu chinezii anul trecut, cum ati facut cu italienii in luna februarie.

    In poza avem o parte a grupului de idioti din nastere europeni, bine ca rad ca prostii in gara.

  3. Cica o poza face mai mult decat 1000 de cuvinte! Johannis sta langa „madre” care-i sopteste „to do list” in loc sa stea langa „sefu” Ursula! Macrou fara sinistra dupa ce a luata-o rau de la vestele galbene sta aiurea in tramvai! Aceasta poza arata cat de dezbinata este Europa! Cel mai mult imi place de vecinul Borisov! Virusache defileaza fara probleme prin Evropa! Succesuri Franz Timmermans care nu apari in poza! Putin se strica de ras!

  4. E foarte clar dovedit 😮 tara centralizata,cu un sistem politic cu partid unic,este mult superioara in a raspunde in fata unor calamitai,dezastre,epidemii,decat o tara cu sistem democratic,descentralizat,cu partide care isi scot ochii la propriu si la figurat!
    Ca dovada decretarea Stariii de urgenta,deci,peste noapte ,trecerea de la democratiaa curcilor,la dictatura cocosilor

  5. E foarte clar dovedit:o tara centralizata,cu un sistem politic cu partid unic,este mult superioara in a raspunde in fata unor calamitati,dezastre,epidemii,evenimente grave,decat o tara cu sistem democratic,descentralizat,cu partide care isi scot ochii la propriu si la figurat,in balacareala zilnica!
    Ca dovada decretarea Stariii de urgenta,deci,peste noapte,trecerea de la democratiaa curcilor,la dictatura cocosilor

  6. Stati linistiti la locurile voastre! Noi suntem europeni si avem drepturi! Inca 40.000 de rromanasi buni de munca si-au adus aminte ca „si ei sunt rromani” de si-au pus „coada intre picioare” si vor sa se intoarca acasa (fie painea cat de rea, tot mai dulce-i in tara mea) si nu-i lasa ungurii sa treaca inspre Ungaria/Romania. Felictari Ungaria! Astia sunt „capsunarii” din Spania carora le-au murit „babele” si nu mai au nimic de ciordit prin Europa. Ma astept ca „capsunarii” din din U.K. sa se intoarca tocmai la Craciun!

  7. La ce ajută această reecunoștere (sindromul Postelnicu) cu ‘jumătate de gură’, se declară a fi ‘uniune’dar fiecare acționează individual; pandemia va trece, criza economică va rămâne .

  8. Dna Ioana Radu, ce inseamna „sfarsitul anului trecut”? Daca va referiti la luna octombrie 2019 va dau dreptate, dar formularea folosita trimite spre decembrie si, da, aveti dreptate, atunci autoritatile bolsevice au anuntat primele , victime, numai ca INTRE ANUNT SI DECESELE EFECTIVE sunt luni de zile, timp in care a avut loc EXPORTUL VIRUSULUI, tinta fiind in mod clar Italia, un cap de pod folosit si in al doilea macel bolsevic mondial de COMINTERN, de aici
    patrunderea in tot COLHOZUL BOLSEVIC european reusind rapid si camufland exportatorul initial!!! UrSULA von der Laie
    Balaie, ca pupila a cominternistei rasputiniste ENGIE, nu putea acoperi mai bine ordinul de paralizare a aparatului de
    COMISARI BOLSEVICI ai Colhozului in luarea de contramasuri decat prin aceasta „recunoastere a neputintei”!? Doamna Radu, cat de usor va lasati manipulata de aceasta harsita cominternista care nu ajungea acolo cu cate probleme avea pe cap, daca nu-i forta investirea rasputinista ENGIE. Comisarii bolsevici colhoznici, la fel ca omologii lor de la conducerea Romaniei
    nu sunt idioti, ei executa ordine. Inchipuiti-va ce se intampla la o reactie prompta?Era stopat razboiul mondial biologic!
    Daca nu ma credeti, va sugerez sa va amintiti cat de prompt, instantaneu au reactionat comisarii bolsevici cand in Romania
    Securitatea era pe punctul sa fie decapitata…

  9. Titlul anului 2020, pana acum! Va recomand de acum sa il repetati, cand nu se vor confirma procentele de imbolnaviri – intre 40-70% din populatie – comunicate public cu monstruoasa iresponsabilitate de aceiasi idioti. PS: cine sunt acesti idioti, indicii suplimentare, citat din art. dvs.: „motivul pentru care noi sperăm foarte tare ca Statele Unite să reuşească să controleze situaţia” este … teama de recesiune. Nu pierderea de vieti. QED. PS2: ingamfatul scrasnit pus vataf peste Romania se aseaza mereu in primul rand. Asa ii invata la Baneasa: voi sunteti cei mai buni! (plagiatori, impostori, capuse de buget etc. – zic unii).

  10. Poza poate fi intitulata si „Mama cu copilul” (Merkel+Iohanis), chiar daca copilul, de atita trindaveala si indopat cu bunatati pe banii fraierilor in leaganul de la Cotroceni, e exagerat de supraponderal ! (mi se pare mie sau de pacaliciul Macron nu se atinge, la propriu, nimeni ? …)

  11. Am mai zis-o si o repet : cred ca prostovanu’ din deal vine chiar si mai devreme decit alcoolicul Basila, adica pe la 3 dimineata, ca sa prinda un loc in primul rind ! Probabil ca rupe si usile de la intrare sau intra pe geamul de la toalete, uitat deschis, numai ca sa pozeze ca magaru’ intre oi ! Oare nu-si da seama cit de penibil e, ca paduchele in frunte, in loc sa stea cam pe rindul 3 (chiar 4 !), acolo unde IQ-ul il pozitioneaza si, din minima politete, sa lase locul unei doamne de pe rindul doi sau trei ?

  12. urSula von Prefectura a vorbit ca sa nu taca ! Cand te gandesti ca (!) conitza asta a fot MINISTRUL APARARII in Germania, succesoarea peste generatii a maresalului Keitel, abia atunci realizezi pe cine (nu) ne putem baza astazi sa apere Europa !

  13. Acum mai bine de 30 de ani , existau planuri de acțiune și de cooperare interinstituții pentru diferite scenarii posibile prin care putea să treacă o comunitate umană , inclusiv țara . Aceste planuri aveau dezvoltate toate aspectele umane și logistice și puteau fi activate la un indicativ . Existau și controale , existau și antrenamente , exita și multă competență. În prezent , totul se face ad hoc și prost. Așadar , nu este de mirare bălbăiala care domină lumea „democratică ” , prost înțeleasă.

  14. Cominternista ENGIE si-a dejectat ura fata de poporul care a asimilat-o, blestemandu-l cu celebrele cuvinte: „Dupa mine, Potopul!”. Acesti ticalosi cominternisti folosesc orice truc, inclusiv sa se recunoasca „nespecialisti”, precum UrSULA von der Laie Balaie. Mizeria caracteriala explodeaza in aceasta forma de viata bolsevica, pentru ca nu trebuia sa fie nici ea si nici slugile pe care si le-a tras epidemiologi, microbiologi etc! Ca fosta ministresa Wehrmacht/Armata Rosie teutona era obligata sa stie ce inseamna RAZBOIUL BIOLOGIC, dar plagiindu-si diploma cu procentele Infractoarei internationale Kövesi, adica 4% x 10 = 40% si subtilizand fonduri din inarmare, tot la cota de 40%, e normal sa spuna IDIOTZENII…

  15. „Socrate Toma”, ai perfecta dreptate si ma bucur ca ai invocat aceasta realitate din Romania ceausista, cu atat mai mult cu cat unul dintre PLANURI a fost folosit de COMINTERN ca sa-l puna la zid pe Ceausescu!!!De aceea lovitura de stat a fost
    DESFASURATA IN CLAR si am explicat in mod repetat acest fapt, aceasta realitate, fortarea regimului comunist sa decreteze in etape STAREA DE NECESITATE si PLANUL „Z”!!! Ceausescu a picat in plasa ordonand prima etapa,fiind imediat luat sub paza impreuna cu CRex-istii, declararea efectiva a starii de necesitate fiind comisa de gru-istul Stanculesu!!! Fiind stare de necesitate a fost posibila Curtea Martiala ordonata de cominternistul Ilici Iliescu Genocid…

  16. Ce dobitoc sinistru Altmeier ala! Pai Trump a oprit f mult inainte de nemti zborurile cu China si a impus controale la frontiere. Pe urma a oprit zborurile cu Europa si nemtii au sarit primii in sus. Nemtii nu uita ca SUA au invins Germania, nu uita nici peste decenii. A ramas in gena lor de rapciugosi care au declansat 3 razboaie mondiale WWI, WWI, si razboiul ciuhabilor chemati de merkel impotriva lumii crestine. Acum e WWIV-pandemia.

  17. „Gabriel”, cred ca ti-era clar ca nu poti ramane nepus la coltzul rusinii cu mizeria infecta dejectata, cum ca nemtii ar fi declansat cele DOUA MACELURI BOLSEVICE MONDIALE!!! Chiar nu-ti crapa obrazul de BOLSEVIC NENOROCIT? Bunicii tai, clona,
    au pus la cale cele doua maceluri bolsevice mondiale. PENTRU BOLSEVIZAREA LUMII. Ca Altmaier e dobitoc tine de faptul ca e o SLUGA A COMINTERNISTEI RASPUTINISTE ENGIE!!! De chestia asta ce ai de zis? Crezi ca aparandu-l pe Trump si SUA ca sa te dai anticiuma rosie, nu se observa cat de ciumat esti? V-am explicat de nenumarate ori, bes ii bolsevice si nu va lasati, nu va intra in dovleacul gaunos de habotnici marxisti. Rapciugos esti tu si aparatul de laborator unde ai fost clonat, nu un popor manipulat de bolsevici. Daca Teutonul din Deal e o scursura nu inseamna ca un intreg popor e vinovat. Poporul roman nu e vinovat ca o banda de asasini au luat Romania cu japca in 1945. Cand o sa intelegeti sa faceti deosebirea intre asasinii sefi de state si popoarele pe care le mana cu forta in moarte?

    • nemtii si rusii se merita, nu-mi vinde gogosi ca nemtii or fi fost saracii victime. Ce nu au reusit ei sa faca in cele doua razboaie au reusit cu ioropa unita condusa tot de rapciugosii lor. al patrulea reich. Romania a fost ca de obicei la mijloc, nici una din bandele de assasini nu meritau sa puna mana pe Romania.

      trump are tampeniile lui dar e mult peste imbecilii din poza si mai ales din spatele lor, cei care nu se vad, cei care urmaresc doar sa faca bani pe spinarea europenilor de rangul II si III. Ca idee marxismul este cartea europeana de capatai de ani de zile. Si sunt habotnici ca doar de aia sunt nemti.

  18. Heiiii! Cum adica nu am luat in serios totul? Decenta ma indeamba sa pun o intrebare deranjanta:
    – Nu cumva politicul in frunte cu cortocenistul au fost fix pe atatura?
    Cum pastele masii sa ai incredere in scaunarii romani daca tocmai ei nu vor sa ai incredere in ei? Un pas inainte…la placinte si doi inapoi…mancati din gunoi! Cam asa arata previziunea pentru destui ani ce vor urma in Romania!

  19. Chiar sunt politruci idioti care se cred destepti si ne conduc pe noi, pe care ne cred prosti. cazul lui Iohanis este elocvent – profesor de fizica (cred ca nici legea lui Ohm nu o stie), apoi primar, si acum se crede desteptul natiunii. Ursula – amica de-a lui Merkel, mama migrantilor. Macron, broker pe la o multinationala, ajuns si el desteptul Frantei, care are „viziune”, ne da lectii despre globalizare, etc. Tot felul de papagali cocotati in varf pentru ca s-au priceput sa prosteasca lumea prin campanii electorale.

  20. @observatorul, unde-ai vrea sa stea Ioha? Ea o sa-i asigure o cariera europeana dupa ce ne termina pe noi, dupa modelul patentat.

  21. De cate ori sa reamintesc ca e o nebunie sa urasti popoare, in cel mai rau caz anumiti indivizi sau cete de indivizi…

  22. Te urmaresc de ceva timp. Acum inteleg conceptia ta. Nu esti nici bolsevic, dar nici omul nou, international, ouat de nuremberg. Esti ceea ce a incercat sa omoare procesul. Bravo!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.