Un preot rupe tăcerea în cazul episcopului de Huși. Ce a putut să spună

Acuzații incredibile în cazul episcopului de Huși filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu un fost elev de la Seminarul Teologic.

Un preot a declarat, sub protecția anonimatului, pentru Antena 3 că superiorii lui Corneliu Onilă ştiau despre ce se întâmplă.

Potrivit preotului, episcopul de Huși avea un plan bine pus la punct pentru a-și ademeni victimele, iar acum, mai-marii Bisericii ar încerca să mușamalizeze cazul pentru că la rândul său episcopul ar ști detalii compromițătoare despre ei.

„Lucra profesionist. Îi urmărea de când intrau la seminar, căuta să vadă care sunt din familii cu venituri mai mici. Aparent, spunea că el are probleme și că nu poate să-și care geanta. Căuta din anul I de seminar copii săraci și spunea că îi ajută și îi ia să stea la el în palatul episcopal, ca să nu mai plătească chiria și masa la cantină. Cu timpul, dezvolta această relație murdară”, a declarat preotul.

„Se știa despre apucăturile lui Corneliu de când eram colegi la școală. Se lăuda cu relațiile pe care le are în lumea monahală. Se tergiversează ancheta, pentru că sunt foarte mulți. Va fi ca un joc de domino. Dacă pică Corneliu, vor pica și alții”, a mai spus acesta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.