Senatorii au aprobat un proiect de lege care vizează reducerea cotelor CAS cu două puncte procentuale pentru angajatori și cu trei puncte pentru salariați însă Ministerul Finanțelor, prin vocea titularului, Anca Dragu, a spus că se opune acestei măsuri pe motiv că efortul bugetar este de 7,7 miliarde de lei, foarte mult în condițiile creșterii deficitului în 2017.
“Am văzut acest vot, am făcut un calcul de impact, ar costa bugetul 7,7 miliarde lei, este o sumă foarte mare, în condiţiile în care pentru bugetul din 2017 deficitul bugetar este destul de mare. Noi trebuie să începem acest proces de consolidare fiscală graduală, nu avem loc pentru o reducere a veniturilor atât de mare”, a spus Dragu. Oficialul Guvernului susține că ar fi mai multe soluții în această privință, fără însă a le menționa, așteptând să vadă care e decizia finală. În acest caz, forul decizional este Camera Deputaților, care ar uruma să dezbată proiectul după vacanța parlamentară de vară. Executivul s-a opus acestui act normativ cu atât mai mult cu cât anul trecut a fost redusă deja cota CAS cu cinci puncte procentuale.
În schimb, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, a spus că era mai potrivită o măsură de reducere de CAS decât a cotei TVA în 2017 cu încă un punct procentual, în condiţiile în care consumul a crescut în primul trimestru cu circa 10% în termeni reali, iar salariile din economie au avansat cu 12%. “Din păcate este o măsură corectă, dar venită la un moment nepotrivit. În loc de reducerea atât de agresivă a TVA ar fi fost potrivită mult mai mult o reducere a CAS, dacă tot credeam că avem un spaţiu fiscal de folosit”, consideră Dumitru. Acesta a afirmat că reducerea CAS nu are loc în buget, având în vedere impactul foarte mare pe care-l presupune, mai ales că proiecţia de deficit bugetar pentru 2017 depăşeşte 3% incluzând măsurile care sunt legiferate în prezent.