Contrabandă ANAF cuplată cu SRI (II)

Taxă de potecție de cinci mii de euro/TIR

Recent am primit informații (inclusiv printr-o scrisoare-denunț) privind implicarea unor subalterni și apropiați ai generalului Coldea în contrabanda cu țigări din județul Satu-Mare, care a fost mulți ani principala zonă de trecere în România a țigărilor de contrabandă din Ucraina (cu TIR-ul, cu trenul, cu microbuze și autoturisme, cu turme de oi, cu deltaplane și cu drone).

Potrivit unei apropiate a fostei șefe a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu (arestată, trimisă în judecată și condamnată pentru dare de mită pentru a fi menținută în funcție), aceasta i-a mărturisit că în perioada 2009-2010 i-ar fi achitat colonelului SRI Vasile Dragoș, care-i era și amant, suma de 5000 de euro pentru un TIR cu țigări de contrabandă trecut prin vamă cu complicitatea autorităților. Și erau trecute multe TIR-uri cu țigări de contrabandă pe zi. Colonelul Dragoș era în perioada respectivă șeful compartimentului de securitate economică din Direcția Județeană SRI Satu-Mare. La București șeful său direct era atunci controversatul general Sorin Cozma, un alt apropiat al generalului Coldea, referitor la care au planat suspiciuni că ar fi fost implicat și în afacerea Hexi Pharma. La Satu Mare, șeful direct al colonelului Dragoș era colonelul Cristian Soponar care a deținut funcțiile de locțiitor și apoi de șef al Direcției Județene a SRI. Și Soponar a fost coleg de an la Academia SRI cu generalul Coldea, care i-a fost naș de căsătorie. Vecinii colonelului Soponar l-au văzut frecvent la vila acestuia pe colonelul Dragoș și, în mod sigur, acesta nu îl căuta pentru a-i transmite informații prețioase la domiciliu.

În februarie 2016, am formulat o interpelare și am depus o sesizare la DIICOT cu privire la un vast grup infracțional organizat din județul Satu Mare, din care făcea parte și colonelul SRI Vasile Dragoș, care era acuzat că, împreună cu șefi de la Fisc și din Poliție, a extorcat oameni de afaceri din zonă care aveau probleme penale, îndeosebi de evaziune fiscală. DIICOT mi-a comunicat ulterior că a transmis sesizarea mea la Serviciul Teritorial Oradea.

În toamna anului 2016, în urma unei interpelări adresate ministrului justiției, mi s-a comunicat că sesizarea privindu-l pe colonelul Dragoș a fost transmisă de DIICOT Oradea spre competentă soluționare Parchetului Militar Teritorial Cluj. Până în prezent acest parchet nici nu m-a citat în vederea audierii, nici nu mi-a comunicat vreo soluție, ceea ce mă face să cred că dosarul colonelului Dragoș a fost mușamalizat de către vajnicii procurori militari. Cu doi ani în urmă, colonelul Dragoș a fost trecut în rezervă și s-a pensionat, iar ulterior a fost angajat consilier personal de către primarul UDMR de Satu Mare, Gabor Kereskenyi, pe care l-ar avea la mână cu anumite informații compromițătoare.

Contrabanda de la Curtici și fina generalului Coldea

Generalul Florian Coldea nu a fost străin nici de contrabanda derulată în anii de glorie ai regimului portocaliu în județul său natal Arad, îndeosebi prin Zona Liberă Curtici. În 2009, cu concursul său, a fost numit prefect al județului Arad inginerul silvic Călin Bibart, anterior șef de ocol silvic la Lipova, iar soția acestuia, Cristina Bibart, a fost numită director general al Zonei Libere Curtici. Aceasta este singura zonă liberă de la frontiera de vest și a doua zonă liberă din România ca rulaj, după cea de la Constanța. Principalul criteriu de promovare a soților Bibart a fost acela că l-au avut naș de căsătorie pe generalul Coldea. Călin Bibart a fost prefect până în 2012, la căderea guvernului portocaliu, iar Cristina Bibart a rămas director general al Zonei Libere Curtici până în prezent.

Conform unor surse locale, în această zonă liberă s-au derulat, îndeosebi în perioada 2009-2012, mari afaceri de contrabandă. Binomul SRI-DNA nu a realizat nicio descindere în această zonă și nu a întocmit niciun dosar privind afacerile derulate aici. Ar fi interesant de aflat ce operațiuni speciale a derulat SRI prin firmele sale acoperite în această zonă. În perioada respectivă, generalul Coldea și-a promovat un om de încredere în funcția de șef al SRI Arad, pe colonelul Dan Calalb, despre care tatăl acestuia mi-a mărturisit că, la un moment dat, i-a dus un pachet cu un miliard de lei vechi fiului său la București. La scurt timp după căderea guvernului portocaliu, mai exact la începutul lunii iulie 2012, DIICOT a realizat cea mai mare captură de țigări de contrabandă din România (trei milioane de pachete) în Zona Liberă Curtici, dar nu se știe dacă și cum a fost finalizat acest dosar.

Generalul Coldea a fost preocupat de soarta finilor săi Călin și Cristina Bibart și în guvernările ulterioare. Așa cum am arătat, Cristina Bibart a fost menținută în fruntea Zonei Libere Curtici și în timpul guvernelor Ponta și Cioloș, precum și sub guvernările PSD – Dragnea. În 2015, în timpul guvernării Ponta, Călin Bibart a fost numit director al Departamentului de vânătoare din Romsilva, unde era director general Adam Crăciunescu, prieten și coleg de partid cu senatorul Ilie Sârbu, socrul șefului guvernului. În 2016, sub guvernarea Cioloș, Călin Bibart a fost promovat director general interimar al Romsilva. Ceea ce ne arată că SRI era interesat și de vânatul și de pădurile României. În vara anului trecut, Călin Bibart a fost ales viceprimar al municipiului Arad, devenind mâna dreaptă a primarului Gheorghe Falcă, căruia îi va lua locul dacă va fi ales europarlamentar pe lista PNL.

Conexarea dosarelor

Direcția Națională Anticorupție sau, poate mai bine, Parchetul General ar trebui să reia cercetările cu privire la mita încasată de colonelul SRI Vasile Cămărăscu, pe care procuroarea anticorupție Carmen Damian l-a făcut scăpat printre degete. După cum se știe, au fost trimiși în judecată doar complicii civili de la ANAF, Sorin Blejnar, Viorel Comăniță și Sorin Florea, care au fost condamnați în primă instanță la pedepse de cinci ani închisoare și așteaptă actualmente verdictul final al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, ar trebui să preia dosarul colonelului SRI Vasile Dragoș, mușamalizat de Parchetul Militar Cluj, precum și dosarul DIICOT privind captura de trei milioane de pachete de țigări din Zona Liberă Curtici.

Pe de altă parte, având în vedere că dispariția lui Codruț Marta s-a produs la trei zile după ultima întâlnire cu colonelul Cămărăscu, care a avut loc la sediul SRI cu ocazia zilei de naștere a acestuia (18 mai 2012), ar trebui verificată și versiunea asasinării fostului șef de cabinet al lui Sorin Blejnar la comanda și cu implicarea unor foști șefi din SRI. Nu este exclus ca atunci Codruț Marta să fi amenințat că va dezvălui totul, inclusiv despre implicarea colonelului Cămărăscu și a generalului Coldea, dacă va fi arestat și anchetat, în contextul în care în perioada respectivă guvernarea fusese preluată de către USL, care urma să schimbe conducerea ANAF. Ultimele întâlniri cunoscute pe care le-a avut Codruț Marta înaintea dispariției sale au fost cu colonelul Vasile Cămărăscu în 18 mai 2012 și cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg în 21 mai 2012. Afaceristul fugit ulterior în Israel era prieten apropiat și cu colonelul Cămărăscu, nu numai cu Codruț Marta. În 2017, a fost interceptat un SMS prin care Cămărăscu îl anunța pe Schwartzenberg că-l va vizita în Israel.

Prin prisma acestor ultime informații relevate, se conturează scenariul că generalul Florian Coldea ar putea fi mult căutata „Regină” a corupției din vămi și a contrabandei din România, fiind evident că „Regele” nu putea să fie decât președintele Traian Băsescu. Fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, și fostul ministru de interne Vasile Blaga au jucat rolul de turnuri (ture) pe tabla de șah a corupției și contrabandei autohtone. Iar fostul șef de cabinet Codruț Marta a jucat rolul nebunului (ofițerului). Simptomatic este că Coldea, Blejnar și Marta proveneau din același județ, Arad, și se aflau în relații apropiate. Blejnar și Marta au fost chiar consăteni, fiind originari din Săvărșin, și au fost colegi de școală și de facultate, precum și în Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și în ANAF.

Coldea, Blejnar și Marta au fost promovați la București în anii de glorie ai grupului portocaliu de la Arad, condus de către ginerele Gheorghe Falcă și socrul Gheorghe Sepulici, cunoscuți ca apropiați ai fostului președinte Traian Băsescu.

Citește și prima parte Contrabandă ANAF cuplată cu SRI (I)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Valer Marian 277 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Mafioti in toata regula, dar protejati de organele de ancheta! Pai cine sa ia la intrebari pe un Coldea, un Falca, un Blejnar sau chiar un Basescu, chiar si astazi? Sunt luati la intrebari si condamnati una ca Rarinca, una ca Cociorban sau insotitoarea de tren! Pentru ei sunt facute legile, pentru ei este facut „marele DNA, luptatorul anticoruptie, in numele statului de drepti”!

  2. Cand e vorba de interese intre marii capi,nu se aplica legea dar cand e vorba de masele largi exclus manipulatii platiti,totul deandata! Vedeti ca in ultima perioada,dupa felul cum se urla si aplica legea,unii da altii NU,nu mai poti avea pic de incredere in justitie,in dreptul de a primi o sentinta reala si dreapta! S-a extins cam peste tot in lume aceasta „reforma”in injustitie,nici in cele mai slavite institutii juridice pe plan international nu mai poti avea incredere ca ti se va face dreptate! La momentul de fata(ultimii ani),cetateanul este dezamagit total privind dreptatea reala in justitie! E foarte grav!

  3. Romania data pa mana ….hotomanilor..o nava sub nu stiu ce pavilion ,intra in apele teritoriale romanesti,stopeaza in aceste ape (adica opreste nu stiu daca a si ancorat ori a ramas in deriva ca nime n o spus) descarca cateva tone de „medicamente” in niste barci cumparate de niste „pescari in ape tulburi dela lipovenii gheorghioti” si numai faptul ca cei dela CAI NAVIGABILKE nu au marcat cum trebe senalul a facut ca medicamentele sa nu ajunga la „spitalele” de destinatie..dar abia acum vine tzurpriza ; NIME NU I VINOVAT CA NAVA A INTRAT CA LA MASA ACASA IN APE TERITORIALE ..a operat si nime dela noi din Romania vesela din minister ori din statia de supraaveghere nu si a dat demisia ..ei sunt occupati cu lupte intestine pentru a imparti spaga primita pentru ca nava sa nu fie deranjata in timpul operatiuniei.

  4. Sri ne apără de terorişti şi spioni, şi de marii producători de țigări, Kent, Marlboro, etc. sau de țigările lor canceroase….şi aşa sri ne oferă alternativa țigările lor de contrabandă care sunt sănătoase şi lipsite de substanțe cancerigene. Sri nu ar trebui să se limiteze doar la contrabanda de țigări….să acționeze şi în domeniul whiski-ului/alcoolului, armelor şi muniții, şi poate şi nişte substanțe halucinogene originare din Medellin şi împrejurimi.

  5. Mare colcaiala de securisti si mafioti in Ardeal si Banat.

  6. Ciuntalaul de salarii Basexu’l Traian, rebut politic autentic, are un loc asigurat in cosul cu gunoaie istorice. Multe „succesuri”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.