Un taximetrist din Botoşani a intrat cu mașina într-un microbuz

Şoferul unui taxi din municipiul Botoşani a murit, duminică după-amiază, după ce a intrat cu maşina de serviciu într-un microbuz de transport persoane, accident soldat şi cu rănirea a trei călători. În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că taximetristul circula cu viteză.

Accidentul s-a petrecut în apropierea unui sens giratoriu de la intrarea în municipiul Botoşani dinspre judeţul Iaşi, de pe drumul european E 58, după ce şoferul taxiului a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii din cauza vitezei cu care circula.

În aceste condiţii, bărbatul de 35 de ani aflat la volanul maşinii de serviciu a pătruns pe sensul opus de mers, unde s-a izbit puternic cu partea laterală dreapta a autoturismului de un microbuz care făcea o cursă regulată de transport călători pe ruta Botoşani – Copălău.

”În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, conducătorul taxiului a murit la locul accidentului. De asemenea, trei pasageri din microbuz au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani”, a declarat, duminică, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Botoşani, Cătălina Federciuc.

În momentul producerii accidentului, în microbuzul de transport persoane se aflau 13 pasageri.

Traficul rutier pe E 58 a fost blocat aproximativ 15 minute pentru ca poliţiştii să poată face cercetările la locul accidentului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.