Un tir încărcat cu alimente s-a răsturnat şi a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, după ce şoferul a încercat să evite un câine, în urma accidentului neînregistrându-se victime, însă traficul pe autostradă a fost afectat timp de aproximativ două ore.
Accidentul s-a produs în noaptea de luni spre marţi, jurul orei 01.00, la kilometrul 89 al sensului Bucureşti-Piteşti al autostrăzii, după ce şoferul a încercat să evite un câine şi a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit în decor, unde s-a răsturnat şi a luat foc.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, citaţi de MEDIAFAX.ro, şoferul a scăpat nevătămat, dar autovehiculul şi încărcătura au ars în totalitate.
Tirul cu alimente se deplasa de la Bucureşti la Brad, iar şoferul susţine că a încercat să evite câinele care i-a ieşit în faţă, dar nu mai putut stăpâni autovehiculul intrat în balans.