Un tronson de autostradă e gata cu 7 luni mai devreme

Al doilea tronson de autostradă Timişoara-Lugoj, de 25,6 kilometri, este deschis începând cu miercuri seara…

Un tronson de autostradă e gata cu 7 luni mai devreme

Al doilea tronson de autostradă Timişoara-Lugoj, de 25,6 kilometri, este deschis începând cu miercuri seara…

Al doilea tronson de autostradă Timişoara-Lugoj, de 25,6 kilometri, este deschis începând cu miercuri seara, 23 decembrie, cu şapte luni mai devreme, conform Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. România reuşeşte astfel să termine anul, pe ultima sută de metri, pe plus în ceea ce priveşte numărul de kilometri puşi în funcţiune, după ce de la jumătatea lunii septembrie s-au scos din circulaţie 22 de kilometri din sectorul Sibiu-Orăştie din cauza unor lucrări de construcţie făcute prost. „Astfel, se asigură o continuitate pe autostradă de la Nădlac până la Traian Vuia, intersecţie cu DN68A, pe o lungime de 142 km, fiind incluşi şi cei 10,5 km din Autostrada Lugoj – Deva, Lot I (nedeschişi traficului în anul 2013). Datorită managementului riguros, dar şi datorită obţinerii tuturor avizelor şi acordurilor necesare, traficul rutier a putut fi deschis circulaţiei cu 7 luni mai devreme”, se arată în comunicatul companiei.

Vor fi deschise de asemenea două parcări de scurtă durată, urmând ca în funcţie de condiţiile meteo din următoarele săptămâni să fie deschise şi două spaţii de servicii care, în prezent se află într-un stadiu avansat de execuţie.

Contractul privind proiectarea şi execuţia autostrăzii Timişoara- Lugoj, Lot 2: km 54+000 – km 79+625 a fost semnat în data pe 4 decembrie 2013, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis în data de 10 ianuarie 2014. Antreprenorul lucrării este asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana Per Condotte D’acqua SpA.

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune în procent de 85% şi de Guvernul României în proporţie de 15%, valoarea contractului fiind de 423,35 milioane lei fără TVA.
De la începutul acestui an şi până azi, în România s-au pus în circulaţie 11,8 km. de autostradă între Arad şi Nădlac şi s-au scos 22 de km. din sectorul Sibiu.

Împreună cu cei 35 de km. puşi în funcţiune miercuri, România adună are în prezent 718 kilometri funcţionali de autostrăzi, o mare parte dintre aceştia, mai exact aproape 470 de kilometri, fiind finalizaţi în ultimul deceniu. Construcţia de autostrăzi în România a început încă de dinainte de Revoluţie, astfel că după căderea regimului comunist ţara avea 113 kilometri de autostrăzi, pe rutele Bucureşti – Piteşti şi Feteşti – Cernavodă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.