Un veritabil cavaler al literaturii

Adolescent fiind, l-am întâlnit pe Romulus Rusan, venit cu Ana Blandiana, într-un oraş din nord, amândoi arătându-mi o simpatie literară pe care nu o voi uita vreodată. Momentul acelei întâlniri nu şi-a pierdut pentru mine puritatea, fapt rar pentru lumea în care trăim şi unde evoluţiile personale sunt încărcate de un contradictoriu bulversant. În anii ’90, l-am revăzut, colegi fiind la întâlnirile periodice ale PEN Club-ului sau la Uniunea Scriitorilor, neschimbat. Romulus Rusan a fost unul dintre societarii cei mai elevaţi şi educaţi ai mediului literar. Proiectul Muzelui de la Sighet, pe care l-a desăvârşit drept un centru de excelenţă al istoriografiei, în studierea anticomunismului, rămâne central în biografia sa şi a poetei Ana Blandiana.

Cronicar de film, cu pretexte ideatice tulburătoare, călător în evadare discretă din lumea concentraţionară şi mesager al lumii libere aici, Romulus Rusan a fost el însuşi întotdeauna. Strada Transilvaniei, din Bucureşti, a fost înnobilată de paşii acestui clujean demn de cea mai înaltă admiraţie a noastră. Sfârşitul literaturii române, pus în practică minuţios, instuţionalizat, îl cuprinde şi pe Romulus Rusan. Dispariţia acestui veritabil cavaler al literaturii, comportamentului şi al cetăţii, reprezintă pierderea unui reper dintr-o generaţie care, prin unele triste figuri, şi-a continuat compromisurile anterioare. Aşa discret, izolat în arhive, Romulus Rusan era o prezenţă de primă importanţă în zgomotul unui timp cu accente totalitariste.