Un volum inedit al poetului George Ţărnea, publicat postum şi prezentat în premieră

Pe 10 noiembrie 2015, când poetul George Ţărnea ar fi împlinit 70 de ani, un volum inedit, conţinând un poem descoperit postum de fiul său, intitulat „Cu privire la iubire”, este publicat în premieră şi prezentat publicului. Evenimentul are loc la Simbio – Event Space şi este dublat de vernisajul expoziţiei „Manuscris – George Ţărnea la 70”. Expoziţia reuneşte manuscrise din carnetele lui George Ţărnea prezentate pentru prima dată publicului, faţă în faţă cu fotografii realizate de Andrei Ţărnea, fiul poetului, selectate pentru a corespunde stărilor poetice.

Un text „contemporan şi dureros”, volumul Cu privire la iubire de George Ţărnea este un manifest pentru renunţarea la ură, minciună, teroare, trufie sau nimicnicie într-o lume care are, din ce în ce mai mult, nevoie de iubire. „George Ţărnea a lucrat între anii 1995 şi 1996 la proiectul unei cărţi olografe dedicate unui poem original. Între manuscrisele sale am găsit atât textul cules al poemului, cât şi strofele olografe şi macheta cărţii realizată de mână. Pentru celebrarea a şaptezeci de ani de la naşterea sa am ales să dăm cititorilor lui George şi iubitorilor de poezie acest text contemporan şi dureros. Sunt 50 de strofe despre care George a scris în Colofonul volumului că «pot fi ale oricui socoteşte că fără a urî minciuna, linguşeala, prefăcătoria, obedienţa, teroarea, promiscuitatea, prostia, trufia, zgârcenia, răutatea, nimicnicia nu se poate trăi în, prin, şi întru Iubire»”, povesteşte Andrei Ţărnea, fiul poetului.

Urăsc iubirea din oficiu Şi dogma fără postament, Miresele de sacrificiu, Şi gloria prin testament./ Urăsc lichelele spălate, Şi sfinţii foarte urduroşi, Convenienţa din palate, Şi picoteala în galoşi. / Urăsc ochioşii cu simbrie, Care pretind c-ar fi turişti, Şi berzele intrate-n vrie, Şi anarhiştii futurişti./ Urăsc tîmpenia gregară Dintr-un slogan agitator, Şi trenul fără nici o gară, Şi şansa de–a muri dator.”, sunt patru dintre cele 50 de strofe ale poemului Cu privire la Iubire de George Ţărnea.

Ar fi împlinit 70 de ani

Viaţa fiecăruia dintre noi nu este decît o mai scurtă sau o mai lungă Trecere: de la o zi la alta, de la un an la altul, de la o vîrstă la alta. Din loc în loc împodobim această Trecere cu nume de Sărbători, unele doar ale noastre, altele ale tuturor… Măcar atunci, cînd peste sufletele noastre trece în zbor cîte o Pasăre nemuritoare, să încercăm să fim mai buni unii cu alţii, mai apropiaţi unii de alţii, mai fericiţi, mai bucuroşi, mai omenoşi împreună. Măcar atunci, cînd peste amintirile noastre se-aşterne roua unui Timp Nou, să ne gîndim că doar Iubirea ne poate face Trecerea mai uşoară, mai frumoasă, mai adevărată şi, de ce nu, mai înaripată.

George Ţărnea, Iunie 1996

Volumul Cu privire la Iubire apare într-o ediţie limitată de 170 exemplare, dintre care 70 numerotate, într-o formulă grafică realizată de Maia Manolescu pornind de la macheta autorului. Cu privire la iubire poate fi citit integral de publicul larg şi online, pe site-ul dedicat poetului,http://www.george-tarnea.ro/

Expoziţia „Manuscris – George Ţărnea la 70”, cu acces gratuit, este deschisă publicului până la data de 30 noiembrie.

George Ţărnea a debutat în anii ’60, prima sa colecţie de poezie fiind publicată în anul 1972, în „Literatorul”. A fost distins cu numeroase premii pentru poezie în ţară şi în străinătate, printre care şi prestioasa distincţie italiană Premio Capri, în anul 1991. Din1972, a devenit membru al Uniunii Scriitorilor. A publicat 26 de volume de poezie. Poeziile sale au fost traduse şi publicate şi în limba italiană, în revista „Pagine”. A avut, de asemenea, o activitate jurnalistică intensă în anii ’70, şi apoi, după 1989, în presa locală şi naţională şi a colaborat cu Televiziunea Română şi cu Radioul Naţional. A fost director artistic a numeroase festivaluri şi concursuri artistice. A publicat constant în cele mai importante reviste culturale româneşti. S-a stins din viaţă la 2 mai 2003, la Bucureşti.

Iată câteva versuri din acest volum ce poartă amprenta marelui poet George Ţărnea:

„De-am fi ştiut, ce vrem de la-nceput,

Atâta noapte-n noi n-ar fi încăput

Dar nici atâţi luceferi în mănunchi

N-am fi strivit, din joaca sub genunchi!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.