Un vot îl poate trimite iar pe Becali în puşcărie

Patronul clubului FCSB, George Becali, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul a fost înregistrat marţi la Judecătoria Buftea, urmând să intre în procedura de cameră preliminară.

Conform art.387 alin.1 lit.a din Codul penal, infracţiunea de fraudă la vot reprezintă fapta persoanei care votează fără a avea acest drept şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

George Becali a fost eliberat condiţionat în aprilie 2015 din Penitenciarul Poartă Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni primită în trei dosare. Este vorba de dosarul „Valiza”, cel privind schimbul de terenuri cu MApN şi dosarul sechestrării hoţilor care i-au furat maşina.

După ce a fost eliberat condiţionat din închisoare, lui Becali i s-au impus mai multe interdicţii, printre care dreptul de a alege şi de a fi ales în funcţii publice, dar şi dreptul de a vota.

În octombrie 2018, el s-a prezentat la vot la „Referendumul pentru familie”, în cadrul căruia românii au fost chemaţi să se exprime dacă sunt de acord sau nu pentru schimbarea definiţiei familiei din Constituţie, respectiv dacă formularea „căsătoria liber consimţită între soţi” să fie schimbată în „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

„Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Şi în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acţiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor şi al nepoţilor. Dacă nu se face referendum şi nu se spune clar că familia e compusă din bărbat şi femeie, va fi greu. Ăştia ne atacă uşor, uşor. Nu acum, dar peste 20-30 de ani. O să se facă educaţie şi se scrie în manuale ‘ce bine e să fii homosexual’. Trebuie să salvăm ţara”, declara Gigi Becali în octombrie 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

30 de Comentarii

  1. clotild ai pus-o,tu si cu usr-isti tai care jucau fotbal cu sacii de voturi ; 1vot furat = 3ani;asta cand o murii Biden

  2. Chiar dacă atunci, întrebat fiind, aș fi exprimat păreri similare cu astea ale fariseului pușcăriaș makidon, nu m-am dus la vot la referendum, pentru că am crezut că habotnicii hortodokși majoritari în Țarrra lu’ Papurrră-vodă Norrrmalu’ iEșuatu’ ievangheliku’ sunt suficienți pentru a înclina balanța împotriva perverșilor $$oroșijdi, și că de-aia n-au nevoie de voturile ateilor ca mine. Se pare că m-am înșeIat, mămăličky ăștia balkanici sunt BUNI-DE-NIMIC, le-a dat makidonu’ venetik o lecție de activism (ce-l va costa acum, juridic, deși el a făcut alte multe și grave pentru care n-a fost – și nu va fi – niciodată pedepsit legal…)!

  3. Bine, a vrut sa voteze pentru ceea ce este in crezul lui. Si trebuie sa mearga la inchisoare? Dar cei care au stabilit ca industria Romaniei este „un morman de fiare vechi”, cand industria era una dintre cele mai moderne din lume, iar unul apare si azi, vopsit, la tv, ce ar trebui sa pateasca? Iar cei care au indatorat cu 150 miliarde de euro Romania fara sa vedem decat foame, frig in case si facturi mari ce ar trebui sa pateasca?

  4. E nasol, bre nea Jiji ! … Nemernicii astia chiar ca pot sa te bage intr-o celula in care, chiar din prima noapte, sa primesti citeva cereri in casatorie … Asta pina iti ceri scuze pentru „aberatia pretentiei absurde a cuplului format dintre o femeie si un barbat” si devii „normal”, ca ei !

  5. Pai frauda masiva la vot a facut Clontzotilda cu avantaj material clar in favoarea ei,aia infractiune buna de trimis iapa la reeducare si nu acest oier care,cu votul lui nici de o picatura intr-un ocean nu se pune.Dar se arata iar ca nu sta Statul Paralel linistit in banca lui si ii este dor de cateo decapare cu paradeala ceva,ca sa faca musai din tzantzar, armasar.Ori se pare ca Cineva nu si-a luat taxa de protectie.

  6. Eliberat in aprilie 2015 … a votat in octombrie 2018 … chiar si in cele mai nenorocite bantustane sau in cele mai birmaneze dictaturi, interzicerea drepturilor cetatenesti (printre care si acela de a vota) se face pe o perioada bine determinata, care nu poate depasi 2-3 ani !

  7. Pe Becali l-au vrut infundat de cand a intrat in politica. Atunci si-au dat seama ca un (a)roman cu bani poate castiga capital uman masiv. Avea echipa de fotbal cu sustinatori sute de mii, bani sa isi poata face campanie, sustinerea clerului ortodox…era un mare pericol pt ei. atunci s-au hotarat sa-l infunde si de atunci ii urmaresc fiecare miscare. Priviti in Cehia cum vor sa inlature candidatii la presedintie cu ceva capital autohton. La noi, Kovesi si serviciile aservite celor de afara au curatat tot de era romanesc. Un singur lucru…vai de procurorii aia cand se vor intoarce vremurile.

  8. Clotilde e sublimul e absolutul nimic nu este mai presus decat ea in Bucuresti…

  9. Asta fac alogenii paraziti! Persecuta pe cei care apara traditia familia si privilegiaza pe alogenii paraziti unde noi santem jefuiti de resurse si batjocoriti de catre parazitii alogeni !
    Mai vreti „o tara ca afara” mai vreti „civilizatie” occidentala???

  10. Urmeaza sa fim arestati toti cei care am votat in favoarea acelei modificari. Adica, toti cei care nu suntem bolsevici leghebetisti vom fi arestati. Ca, asa au decis bolsevicii americani si cei din tabara militara americana numita UE.

  11. „Sorosii” nu uita și nu iartă. A atacat ( acum ceva timp) una din metodele de distrugere a omului.PS= ar fi interesant să știm cine a sesizat procuratura și de ce acum ?

  12. @01364
    becali e ma-chi-don
    fara legatura cu aromanii;
    doar parazitii face legatura asta
    (machidonii vb. intre ei cu tzipili-tipilii,
    suna a greceste,
    romanii nu inteleg nimic,
    aromanii nu inteleg nimic)

    (jidovii de la media/pro/tv au alta parere,
    aviz amatorilor)

  13. Cand aia umblau in sacii cu voturi noaptea la sector 1 nu s-a intamplat nimic. Si mai sunt unii naivi care mai cred ca traim in democratie cu alegeri libere si stat de drept.

  14. Intr-un stat civilizat acest derbedeu si verii lui ocupau puscaria pe zeci de ani .

  15. Cenzura = FRICA DE ADEVAR Ba loaza proasta, o infractiune inventata la sectorul 1 nu exonereaza o infractiune dovedita si probata cum este a oierului prost ca tine.

  16. singur Dar ce logica ai .ha ha ha ha ha ha ha. Cumva esti infractor si te dai de gol acum?

  17. Cel mai probabil vor sa-l puna la punct.Nu neaparat pt.opinie si mersul la vot.Totusi cine a facut sesizarea si mai ales dupa 4 ani?

  18. Pe Gigi nu-l iarta securistii (noi) ai lui Magureanu pentru ca nu a impartit nicodata nimic cu ei asa cum sunt nascuti a fi acesti fomisti. Ori toata justitia si securitatea sunt in mana lor din ianuarie ’90.

  19. Îl mai bag și p-ăsta la brutărie și p-ormă ies la pensie ca să n-aveți ce-mi face!

  20. cine e atit de idiot util sa se duca carne de tun sa ii apere pe teroristii securisti militeni analfabeti si hoti care i-au furat pe romani? Sa de a rusii cu rachele la cotroceni, parlamentul si guvernul si cuibul de securisti al mafiei Caracatita!!!
    Securistii GIO grup infractional organizat executa ordinele teroristilor nato si ue ca sa ia banii din pnnr, nu executa si nu vind Romania nu vor primi banii de praduit!!

  21. Prostovanul asta s-a bagat singur in puscarie de fiecare data … parca il atrage !

  22. @doja

    CE sa pateaca Javrele Ticaloase ?

    CE a patit Doja.
    Este bine sa ne luam dupa „clasicii” unguri, secui, sasi.

    Chit ca Doja era secui …

  23. …pai, intreb si eu:daca avea interdictie cum a votat, pe vremea aceea nu era sistemul cu scanarea cartii de identitate?…

  24. Este halucinant sa vezi cum romanii apara un hot si escroc ordinar, un fariseu ca Becali! Asa este la romani, cu cat este mai hot cu atat mai mult respect! La sectorul 5 au votat cu Piedone care deja avea o condamnare penala definitiva! Scarba totala!!!

  25. …dap…becali a fost condamnat pt doua fapte:schimbul de terenuri cu armata, aprobat in csat si, daca nu ma insel, pt ca i-a prins pe cei care-i furasera masina…cu adevarat, infractiuni grele care justifica suspendarea unor drepturi civile…piedone a fost condamnat pt un incendiu intr-un club de care nici macar nu auzise…in acelasi timp avem retardatul din deal, alaturi de ravasitoare, dovediti infractori de o instanta judecatoreasca, pt fals si uz de fals, inca in libertate si pe functiii…cel putin el…cand, in mod normal ar fi trebuit sa fie alaturi de ceilalti condamnati in acel dosar, adica la beciul domnesc…heius cauta ospatarii la ciubuc dar nu recupereaza banii luati de cuplul falsificator pe inchirierea caselor obtinute prin fals, bani ce reprezinta mita de la prietenii austrieci…avem frauda-ca tot vbim despre frauda electorala-de la sector 1, unde frantuzoaica, in prostia ei pe loc repaus, a fost asigurata ca nu merg camerele si…nimic!…pe functie, smenozeli, gunoi, sobolani…desigur, dragnea si becali sunt vinovati…

  26. Nu e vorba de aparat.
    Toata povestea asta miroase de la o posta a facatura!

  27. Cristian Popescu Piedone avea deja o condamnare de un an întrucât a avantajat, în calitate de edil la Sectorul 4, firmele copiilor săi.

  28. Intre timp, Clotilda si USR stau linistiti pe sacii cu voturi furati. Bravo justitia rromana, tine-o tot asa!

  29. Deci din 2018 abia acum ne-am trezit acum sa-l tragem la raspundere pe cioban?. De ce?. Apoi de ce l-au primit la vot, daca avea interdictie?. Baza de date a MAI e facultativa??. Ne intrebam degeaba. Ciobanul, ca d-aia e cioban, i-a daruit lui George Simion sute de kg de branza la nunta acestuia?!. De ce?. Ca-i era simpatic cica!. Acum cica i-ar fi simpatic si proiectul acestuia politic!. Si daca tot are bani gramada ce sa faca cu ei?. Hai sa-i dau si lui Simion ca pare altfel decat sugatoarele nationale. Aici e buba si de aici a pornit totul si s-au trezit din adormire organele noastre vigilente. Il sperie acum un pic pe cioban sa-si bage mintile in cap, apoi se trece, din nou, la furtul generalizat!.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.