de Magdalena Popa Buluc şi Victoria Anghelescu
Alina Cojocaru, steaua baletului, evoluează în „Giselle”
Duminică seară nu rataţi „Giselle”, pe scena Operei Române, în care evoluează prim-balerina de la Baletul Regal Covent Garden, Alina Cojocaru, celebritate de talie mondială, alături de balerinul suedez Johan Kobborg, de asemenea prim-solist la Covent Garden. Cronicarul de la „Telegraph” nota: „Silfida româncă a fost o prinţesă prin excelenţă, uşoară ca pana şi iute ca biciul”, în „The Observer”, iar cronicarul Luke Jennings sublinia performanţa sa după accidentul suferit: „Dansul lui Cojocaru se bazează pe un interludiu între feminitate lirică şi forţă rezistentă la tensiune,” iar cel de la „The Independent” scria: „Încet-încet, ca prin farmec, Alina Cojocaru prinde aripi şi străluceşte pe muzica lui Ceaikovski”.
„New York Times” aprecia: „Din momentul în care a păşit pe scenă era Giselle: vulnerabilă, inocentă, firească, dar conştientă de o înfloritoare atracţie sexuală pentru Albrecht, interpretat admirabil de Johan Kobborg”. Alături de ei vor dansa soliştii Companiei de Balet a Operei Naţionale Bucureşti: Adina Tudor (Myrtha), Virgil Ciocoiu (Hans), Mihaela Soare şi Bogdan Cănilă (Pas-de-deux „Prietenii Gisellei”). În spectacol evoluează şi ansamblul de balet al ONB.
„Giselle” reprezintă întâlnirea fericită între libretul emoţionant, imaginat de Théophile Gautier şi J-H Saint-Georges (inspirat din povestirile germane ale lui Heinrich Heine), între muzica elegantă şi sugestivă compusă de Adolphe Charles Adam şi coregrafia clasică, ce îmbină virtuozitatea tehnică şi expresivitatea. Coregrafia este o adaptare a lui Mihai Babuşka după cea clasică, realizată de Jules Perrot, Jean Coralli şi Marius Petipa. Scenografia este concepută de Adriana Urmuzescu, iar conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Ciprian Teodoraşcu.
Isabelle Huppert – Femeia cu portrete
Vineri seară va fi vernisată la Sala Dalles, în prezenţa protagonistei, o expoziţie cu 120 de portrete ale actriţei Isabelle Huppert, realizate de 74 dintre cele mai mari nume ale fotografiei internaţionale, de la Henri-Cartier Bresson la Juergen Teller. În cel mai vechi portret, Isabelle Huppert avea 15 ani. Peste patru ani apărea prima oară pe ecrane.

Expoziţia a fost deschisă întâi la MoMA din New York şi este „un parcurs în istoria recentă a fotografiei care retrasează în acelaşi timp, prin prisma aceluiaşi chip, evoluţia imaginii femeii din anii ’70 până în prezent. De la naturaleţea şi spiritul boem al anilor de început, trecând prin perioada disco-glam a anilor ’80 şi prin minimalismul anilor ’90, până la portretele de mare exigenţă ale anilor 2000”, declară organizatorii, Ambasada Franţei şi Institutul Francez din Bucureşti.
Între 28 şi 30 mai, la Cinema „Elvira Popescu” de la Institutul Francez, va avea loc o retrospectivă Isabelle Huppert. Vineri, începând de la ora 18.00, vor rula „La Cérémonie”, de Claude Chabrol (1995) şi „Un barrage contre le Pacifique”, de Rithy Panh (2007). Sâmbătă sunt anunţate patru pelicule despre care s-a vorbit şi s-a scris mult: „Home”, de Ursula Meier, câştigător al „Premiului Cinematografiei Elveţiene” (2009), „La Pianiste”, de Michael Haneke (2001), „La Dantellière”, de Claude Goretta, „White Material”, de Claire Denis, ce a fost selecţionat în competiţia oficială la Festivalul de la Veneţia, în 2009. Cea de a treia zi a acestei retrospective oferă „Un barrage contre le Pacifique”, de Rithy Panh, „White Material”, de Claire Denis, „Une affaire de femmes”, de Claude Chabrol (1988), şi „Coup de torchon”, de Bertrand Tavernier, (1981).
La Festival, mon cher!
Astă-seară debutează cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care se desfăşoară în jurul conceptului „Întrebări” („Warum Warum” fiind doar una dintre ele) şi sperăm să avem 350 de variante de răspuns, tot atâtea câte evenimente se vor derula anul acesta în cadrul festivalului. Până la spectaculoasele jocuri de artificii din Piaţa Mare, programul primei zile se arată deosebit de încărcat. Vă propunem simpozionul „Actualitatea cercului literar de la Sibiu”, ediţia a VIII-a, ce se desfăşoară în perioada 28-30 mai, şi este organizat, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), Biblioteca Astra şi Art Café, de către Revista Euphoria, Uniunea Scriitorilor din România – filiala Sibiu şi Facultatea de Litere şi Arte din cadrul ULBS. Mâine, de la ora 11.00, în aceeaşi aulă, profesorul Nicolae Balotă, de la Paris, susţine conferinţa „Cercul câinilor muzicanţi”!
„Fără întrebări fără răspunsuri” este numele expoziţiei pe care Dan Perjovschi a… desenat-o direct pe pereţii curţii interioare a Teatrului Naţional „Radu Stanca”. O altă expoziţie, de data aceasta de fotografie, va fi vernisată mâine, la Centrul Cultural Habitus, sub semnătura Mihaelei Marin.
Nebunaticii munţilor – cei doi francezi care formează Les Crakés ,”se dau în spectacol” de la ora 15.00 la Ambient, iar de la orele 16.00 şi 19.00, pe pietonala Nicolae Bălcescu. Tot aici vine, la orele 17.00 şi 20.00, britanicul Goronwy Thom, într-un spectacol intitulat „Jongleria străzii – circ şi mult umor”!
De la ora 21.00 puteţi dansa pe ritmurile unui grup dinamic de muzicieni, dansatori şi alţi artişti britanici, „Carnival Collective”, care îmbină percuţia break-beat, muzica reggae, funk, house şi alte influenţe dance – toate acestea interpretate la instrumente tradiţionale braziliene.

Schimbând registrul, tot mâine ne bucurăm de prima reprezentaţie din acest festival a trupei Odin Teatret din Danemarca – „Oda Progresului”, de la ora 18.00, la Sala Studio, în regia genialului Eugenio Barba (sold out!), iar de la ora 19.00, la Teatrul „Radu Stanca”, cei de la Motion House din Marea Britanie vă propun „Stropi!” (Scattered), un spectacol de teatru-dans despre una dintre forţele primordiale ale vieţii: apa!
La Sala Thalia, de la ora 21.00, sunteţi invitaţi la un uluitor spectacol de marionete al Quanzhou Marionette Troupe din China: „Ancient Art New Paths”. E suficient să vă spun că arta marionetelor este dusă la extremă fineţe în acest spectacol: până la 36 de sfori pentru mânuirea unei singure marionete!
După o zi atât de plină, cred că se cuvine să asistăm la ceremonia de deschidere a ediţiei a XVII-a a FITS, în Piaţa Mare, cu începere de la ora 22.00, şi urmată de un incendiar concert Holograf. Şi nu, seara nu se termină încă: de la ora 23.00 începe „Dansul Nopţii” al minunaţilor acrobaţi francezi de la Transe Express.
Crema filmelor, la Cluj
Festivalul de Film Transilvania, care începe astăzi la Cluj-Napoca, are un program foarte variat, cu produse cinematografice din întreaga lume. Selecţia aparţine criticului Mihai Chirilov, director artistic la cele nouă ediţii de până acum. În competiţie au fost incluse 12 filme noi, printre care şi două româneşti. Din cele 400 de filme anunţate în program vor putea fi vizionate 203 lungmetraje şi 37 de scurtmetraje din 47 de ţări, proiectate în 14 spaţii.
În Piaţa Unirii din Cluj vă aşteaptă, pe toată durata festivalului, marele ecran pentru proiecţii în aer liber, cum ar fi „Baaria” al italianului Giuseppe Tornatore, nominalizat la Globul de Aur pentru Cel mai bun film străin, „Puskas Hungary”, un documentar în regia lui Tamas Almasi, despre viaţa marelui fotbalist maghiar, „Metropolis” (1927), în regia lui Fritz Lang, în variantă restaurată. Evenimentul care marchează deschiderea oficială este proiecţia filmului „Soul Kitchen”, al regizorului germano-turc Fatih Akin.
Prezentat în premieră mondială la Cannes, filmul lui Andrei Ujică, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, va putea fi de asemenea vizionat, alături de alte pelicule, în premieră absolută: „Aurora” lui Cristi Puiu, „The Shukar Collective Project”, un documentar de Matei Alexandru Mocanu, sau „Medalia de onoare” de Peter Călin Netzer, „Marţi, după Crăciun”, de Radu Muntean, „Felicia, înainte de toate”, de Răzvan Rădulescu.
La Opera din Cluj va avea loc proiecţia celebrului film „Dracula” al lui Tod Browing, din 1931, cu un acompaniament live al cvartetului „Arcadia”, care va interpreta muzică special compusă pentru film de compozitorul Philipp Glass. Dacă mai adăugăm şi prezenţa celebrului regizor Wim Wenders, preşedintele Academiei Europene de Film şi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai noului cinema german, a regizorului indian Anurag Kasyap şi a lui Liviu Ciulei, cel care va primi, de data aceasta, şi un premiu de excelenţă, Clujul, capitala filmului, se anunţă un eveniment de mare clasă.
Revista revistelor
S-a redeschis Sala Savoy, de pe Calea Victoriei, a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, cu spectacolul „Revista revistelor”, regizat de maestrul Biţu Fălticineanu, în care evoluează Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru (noul director artistic), Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Adrian Enache, alături de trupa de balet.

Este un spectacol cu cele mai reuşite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul Teatrului. Veţi râde copios şi vă veţi bucura sufletul la acest spectacol, sâmbătă şi duminică.
Toţi fiii mei
Într-o perioadă când abundă extravaganţele regizorale fără substanţă, Ion Caramitru, care semnează regia, a ales calea adevărului scenic, explorând dramaturgia lui Arthur Miller, prin capacitatea de a captiva şi de a emoţiona prin bogăţia sensurilor filosofice. Victor Rebengiuc manevrează cu talentul său desăvârşit personajul, iar Sanda Toma străluceşte în rolul Kate Keller. Este povestea Americii anilor ’50, dar şi a oricărei fiinţe umane. Piesa a mai fost montată la Teatrul Naţional cu peste 50 de ani în urmă, în regia lui Liviu Ciulei, cu Aura Buzescu în rolul principal. Vineri, la Sala Mare a Teatrului Naţional.
Lecţia
Un spectacol după Eugène Ionesco, în regia lui Horaţiu Mălăele, care apare şi în rolul principal, la care veţi râde copios. Montarea a cucerit, nu de mult, Italia. Mălăele denunţă absurditatea tezelor unice şi exclusiviste, limbajul ca instrument al puterii şi relaţia letală dintre sexualitate şi dictatură. Vineri, la Sala Atelier a TNB.
Legenda Marelui Inchizitor
Spectacolul, după Feodor Dostoievski, lansează o întrebare spinoasă: vrei să fii liber sau dominat de autoritatea puterii care îţi zvârle doar o pâine în locul libertăţii spiritului, pe care o poţi folosi tu, şi nu doar cei care îţi dictează viaţa prin dogme şi doctrine servind doar intereselor lor?! Patru atuuri pentru un regal teatral: un scriitor celebru, Feodor Dostoievski, un regizor prestigios – Radu Penciulescu, un scenograf renumit, Dragoş Buhagiar, şi inegalabilul actor Victor Rebengiuc. Prin forţa talentului a convins că nici o inchiziţie nu poate uzurpa Divinitatea. Sâmbătă, la Sala Atelier a TNB.
S-a sfârşit cum a-nceput
O comedie bufă, într-o Irlandă de odinioară, de Sean O’Casey, o farsă spumoasă ce patinează între absurd şi sublim. Un spectacol ce poate vorbi curioşilor analitici despre destin, viaţă şi moarte şi raportul lor metafizic cu fiinţa umană, sau despre dogme, dictatură şi bestialitate şi consecinţele lor dezastruoase în plan social şi, respectiv, familial sau despre relaţia ontologică spaţiu-timp-loc sau despre mutaţii pământene programate sau accidentale, ce pot ului Firea şi enerva Natura. Regia îi aparţine lui Horaţiu Mălăele. Decoruri: Ştefan Caragiu, costume, Liliana Cenean. Muzică: Nicu Alifantis. Din distribuţie: Mihai Constantin, Daniel Badale, Victoria Dicu. Sâmbătă şi duminică, la Sala Mare a TNB.
Încă-i bine!
Dacă vreţi să petreceţi o duminică dimineaţă plină de bună dispoziţie, mergeţi la Sala Amfiteatru a TNB, la ora 11.00, pentru a vedea spectacolul Rodicăi Popescu Bitănescu, în tripla postură de autoare, interpretă şi regizoare, care face haz de necaz, de stupiditatea emisiunilor de televiziune, de la dependenţa de calculator la mediocritatea clasei politice, de la hrana ecologică la salvarea conştiinţelor prin credinţă, cât şi de succesul în afaceri al agramaţilor. O completează cu vervă Oana Vânătoru, Ecaterina Nazare, Eugenia Maci, Cezara Dafinescu, Andrei Duban. Piesa face parte din proiectul „Uşi deschise pentru toţi”, care dă şansa actorilor renumiţi, care evoluează la Teatrul Naţional, să-şi exprime talentele de dramaturgi sau de regizori.
A patra soră
Dramaturgul polonez Janusz Glowacki, stabilit la New York, semnează o comedie neagră, în care cele trei surori ale lui Cehov, cărora li se mai adaugă una, ajung într-o Moscovă a zilelor noastre, dominată de mafia rusă şi americană. Un spectacol regizat de Alexandru Colpacci, cu Mircea Albulescu, Simona Bondoc, Amalia Ciolan, Tania Popa, Mihai Călin şi un Marius Manole în travesti. Duminică, la ora 19.00, în Sala Amfiteatru a TNB
Dulcea pasăre a tinereţii
Un spectacol după Tennessee Williams, o lume a corupţiei morale şi a răului, în care drumul spre fericire poate să fie sinonim cu eşecul, în regia lui Tudor Mărăscu. Din distribuţie: două nume mari ale scenei româneşti, Adela Mărculescu şi Damian Crâşmaru, avându-i ca parteneri excepţionali pe inepuizabila Sanda Toma, Vivian Alivizache, Ilinca Goia, Marius Rizea ş.a. Duminică, la Sala Atelier a TNB.
Orfeu şi Euridice
„E cel mai dens spectacol, cel mai greu spectacol din câte am făcut, dar îl consider cel mai frumos dintre toate”, declara regizorul Alexandru Darie. Îmbinând opera cu teatrul, pe o nouă versiune muzicală semnată de Adrian Enescu, cu variaţiuni pe teme de Gluck, montarea reiterează (uneori cu umor), călătoria lui Orfeu în infern, în căutarea iubitei. Din distribuţie, Florentina Onica, Adrian George Popescu, Marta Cristina Sandu, Raluca Oprea, de la Opera Naţională, alături de actorii Dana Dogaru, Camelia Maxim, Manuela Ciucur, Iuliana Ciugulea, Rodica Lazăr, Antoaneta Cojocaru ş.a. Orchestra Metropolitană de Cameră este dirijată de Tiberiu Soare. Sâmbătă şi duminică la Sala „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra.
Unchiul Vanea
„Unchiul Vanea este singura dintre piesele cehoviene în care moartea nu apare. Nimeni nu moare, nimeni nu ucide pe nimeni, nimeni nu se sinucide. Toate personajele supravieţuiesc. Moartea este un fel de rezoluţie, o soluţie. Toată această tragedie, fiind absolut serioasă, este absurdă şi comică în acelaşi timp”, apreciază eminentul regizor Yuriy Kordonskiy. Spectacolul beneficiază de o echipă excepţională: Horaţiu Mălăele, Victor Rebengiuc, Cornel Scripcaru, Mariana Mihuţ, Irina Petrescu… Scenografia: Elena Dmitrakova. Duminică, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.
Câtă speranţă
Montat recent, spectacolul regizat de Radu Afrim, după 20 de texte scurte ale dramaturgului israelian Hanoch Levin, reuneşte personaje cu identităţi incerte, simboluri şi metafore animaliere, costume kitsch şi stări extreme ale unor conştiinte confuze. O distribuţie de clasă, Dorina Lazăr, Ionel Mihăilescu, Virginia Rogin, Antoaneta Zaharia, Gabriel Spahiu, Rodica Mandache, Liana Mărgineanu, Călin Stanciu ş.a., evoluează în decorul Iulianei Vâlsan, într-un amalgam de ironie şi cinism. Vineri, la Teatrul Odeon.
Depeche/Dance
Răzvan Mazilu îşi pune încă o dată amprenta asupra unui spectacol de teatru-dans, realizat de Massimo Gerardi, în care se îmbină armonios impactul emoţional produs de muzica trupei „Depeche Mode” cu vizualizarea ei teatrală în originale videoclipuri trăite în direct, pe scenă, sub ochii spectatorilor, de autentici artişti ai expresiei corporale, slujitori ai dansului modern care este cel mai apropiat ca menire de statutul teatrului dominat de cuvânt. Cu: Răzvan Mazilu, Laura Andrei, Bianca Patrichi, Judith State, Vanda Ştefănescu,Cristian Chiş, Mircea Ghinea, Levente Szasz, Florin Tănase, Mihai Smarandache. Sâmbătă, la Teatrul Odeon.
Marchizul de Sade
Piesa dramaturgului american Doug Wright trasează portretul unui Sade intelectual, bântuit de furia împotriva normelor, inteligent, crud, frust până la obscenitate. Spectacolul regizoarei Beatrice Rancea, după acest text distins cu Premiul Obie pentru Creaţie Remarcabilă în dramaturgie şi Premiul Kesserling pentru Cea mai bună piesă americană acordat de National Arts Club, beneficiază de o serie de actori de primă mărime: Florin Zamfirescu, Dan Bădărău, Gelu Niţu, Irina Ungureanu, Jeanine Stavarache. Duminică, la Teatrul Odeon.
Retro
O comedie spumoasă, după Aleksandr Galin, cu un umor incisiv, un limbaj savuros şi situaţii inedite şi hazlii.De fapt, o reflecţie dulce-amară despre bătrâneţe, despre nevoia de afecţiune şi despre speranţă. Regizorul Tudor Ţepeneag a beneficiat de actori remarcabili: Virgil Ogăşanu, Andreea Măcelaru Şofron, Cristian Şofron, Ruxandra Sireteanu, Anca Băjenaru, Anda Caropol. Scenografia, Nina Brumuşilă. Sâmbătă, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara.
Aniversarea
Autorii piesei, Thomas Vinterberg si Mogens Rukov, se apleacă asupra poveştii unei familii, cu un tată pedofil. Dezvăluirea se produce la aniversarea tatălui. Secrete dureroase ies la iveală, apare şi spiritul fiicei moarte, acţiunea se petrece în două lumi paralele, bine rezolvate scenic de scenografia semnată de Ştefan Caragiu. În distribuţia spectacolului regizat de Vlas Massaci, Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, Ion Grosu, Ada Navrot, Emil Hossu ş.a. Vineri, la Sala „George Constantin” a Teatrului Nottara.
În Piaţa Vladimir
Spectacolul realizat de Victor Hadârcă, după piesa scriitoarei lituaniene Ludmila Razumovskaia îi prilejuieşte actriţei Luminţa Gheorghiu un rol de zile mari. Acţiunea se petrece în lumea contemporană, măcinată de răsturnările istoriei recente. Este o pledoarie pentru comunicare, pentru relaţiile calde dintre oameni. Alături de Luminiţa Gheorghiu evoluează Emil Hossu. Duminică, la Teatrul Nottara.
Cum iubeşte cealaltă jumătate
O comedie despre viaţa de cuplu, despre adulter şi nepotrivirea dintre soţi, scrisă cu un umor subţire de unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi englezi, Alan Ayckbourn, şi pusă în scenă cu măiestrie de Sanda Manu. În distribuţie: Claudiu Istodor, Adriana Şchiopu, Ovidiu Niculescu, Simona Mihăescu, Vitalie Bantaş, Rodica Negrea. Vineri, la Teatrul Mic.
Poimâine alaltăieri
Piesa Gianinei Cărbunariu, care semnează şi regia, este un exerciţiu de imaginaţie. Autoarea intenţionează să dezvăluie modul în care deciziile, gesturile noastre actuale vor influenţa viitorul de peste 20, 30 sau 40 de ani. Sâmbătă, la Teatrul Mic.
Spionul balcanic
O poveste despre una dintre cele mai complexe relaţii interumane create în Europa de Est înainte de 1989: poliţia politică – turnătorul/torţionarul – victima turnătorului/ torţionarului, scrisă de Dusan Kovacevic şi montată de Claudiu Goga. Decorul îi aparţine lui Mihai Mădescu, costumele sunt create de Luana Drăgoescu, iar ilustraţia muzicală este semnată de proaspătul laureat al Galei UNITER, George Marcu. O poveste dramatică, transpusă în forma unei epopei cosmice. Din distribuţie: Dan Condurache, Coca Bloos, Mihai Dinvale, Cerasela Constantin, Eugen Cristian Motriuc. Duminică, la Teatrul Mic.
Tarelkin
Teatrul Metropolis vă invită, vineri, la o comedie-glumă în două părţi, cu un prolog şi inserturi din „Procesul” de Franz Kafka, după Aleksandr Suhovo-Kobîlin. Acţiunea se petrece în Rusia ţaristă la sfârşitul secolului al XIX-lea. O satiră la adresa birocraţiei şi a sistemului totalitar, regizată de Gelu Colceag. Din distribuţie: George Ivaşcu, Doru Ana, Dan Aştilean, Radu Gabriel, Alexandru Pavel ş.a.
Premieră
Sâmbătă seară , Teatru Metropolis prezintă primul spectacol dintr-o serie menită să aniverseze mari actori. „Pagini din Craii de Curtea Veche”, după Mateiu Caragiale, este un recital oferit de Alexandru Repan, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de viaţă şi 45 de ani de carieră. „Absenteişti ai vieţii publice şi visǎtori, danteşti până în mǎduva oaselor, epicureni şi iconoclaşti, craii au voluptatea viciului, dar si nobleţea cavalerilor medievali”. Această atmosferă plină de „parfumul nopţilor pierdute” va fi evocată de actor, pe muzica lui George Marcu, în dialog cu violoncelul Ellei Bokor.
Fantoma, dragostea mea!
Piesa lui Noel Coward, axată pe povestea romancierului Charles Condomine, este o comedie de situaţii prin excelenţă, scrisă în 1945, construită pe triunghiul conjugal preferat de teatrul bulevardier, pusă în scenă de Şerban Puiu, cu Monica Davidescu, Marius Florea Vizante, Alexandra Velniciuc ş.a. Duminică, la Teatrul Metropolis.
Săptămâna Teatrului Masca
În acest weekend puteţi vede ultimele spectacole dedicate împlinirii a 20 de ani de existenţă a singurului teatru de gest, pantomimă şi expresie corporală din România.
Vineri, la sediul teatrului, în Militari, începând cu ora 19.00, poate fi urmărit un adevărat carusel spectacular: o paradă a costumelor realizate de studenţii Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Prof. univ. Unda Popp, cu titlul „Lumea e o scenă”, deschiderea Târgului de Modă Vintage, un concert al lui Ioan Gyuri Pascu, o secvenţă de jazz cu Mircea Tiberian şi invitaţii săi. Seara se încheie cu repetiţia generală a noului musical „Gigi amoroso”. Sâmbătă, actorii se mută în Parcul Herăstrău, unde vor deschide „Muzeul viu”, vor vernisa expoziţia „Portret de actor” şi vor oferi două spectacole: „Cocktail” şi Pierrot Lunatecul”. Duminică, în Cişmigiu, vin „Clovnii”, iar la Herăstrău, „Gardienii se întorc”.
Gala Absolvenţilor UNATC
Timp de 11 zile, între 28 mai şi 7 iunie, vă aşteaptă 70 de spectacole, o selecţie de filme, toate premiate la festivaluri de gen, 228 de actori, regizori de teatru şi film, scenografi, critici şi manageri de teatru, operatori, coregrafi, monteuri, scenarişti, păpuşari, sunetişti, producători – PROMOŢIA 2010: ABSOLVENŢII DE AZI, VEDETELE DE MÂINE!
Universitatea Naţională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” este incontestabil cea mai importantă şcoală de teatru şi film din România. Două momente emoţionante marchează anul acesta parcursul Galei. Primul este un omagiu In Memoriam Ion Cojar în cadrul căruia va fi dezvelit un bust al reputatului pedagog. Cel de-al doilea este întâlnirea cu Isabelle Huppert şi Cristian Mungiu în cadrul unui master-class. Vineri puteţi viziona „Chipuri fără chip”, duminică „Poker Face”, ambele spectacole de coregrafie, „Nişte fete”, sâmbătă ora 17.00, şi „Povestiri despre nebunie, duminică, ora 20.00.
Magazinul de păpuşi
Un spectacol extraordinar de balet pentru copii, „Magazinul de păpuşi” îi va avea ca protagonişti pe cursanţii „Studio M Ballet”, condus de coregraful Magdalena Rovinescu. Ca de fiecare dată, la finalul anului şcolar, aceştia vor prezenta fragmente din cele mai cunoscute titluri ale repertoriului de balet: „Coppelia”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Don Quijote”, „Lacul lebedelor”, „Esmeralda”, dar şi numere de dans modern. În spectacol vor dansa şi copiii care au câştigat recent Premiul I la Concursul Internaţional de Dans de la San Marino (Italia), „DANZAEUROPA 2010”. În cadrul aceleiaşi competiţii a mai fost câştigat şi Premiul de Popularitate, iar talentata profesoară Magdalena Rovinescu a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului.

Invitaţii speciali ai spectacolului din 29 mai sunt Isabelle Facile (Italia), Michiele Fabrio (Italia) şi Laura Blică Toader şi Vlad Toader, solişti ai companiei de balet ONB.
Coregrafia şi costumele sunt realizate de Magdalena Rovinescu, care este şi producătorul evenimentului. Asistent – Adrian Caracaş. Spectacolul are loc sâmbătă, ora 11.00, ca o avanpremieră a Zilei Internaţionale a Copilului.
Sâmbăta sonoră
Compozitorul Christian Zanési, directorul Grupului de Cercetări Muzicale de la Institutul Naţional al Audiovizualului din Franţa, vă invită să audiaţi creaţii de muzică electronică, acustică şi acusmatică, modalităţi compoziţionale importante în evoluţia acestei arte în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Grupul de Cercetări Muzicale a fost primul studio dedicat, în 1951, muzicii create cu sunete non-instrumentale. Manifestarea organizată de Asociaţia „Jumătatea plină” şi Centrul Naţional al Dansului va avea loc sâmbătă, la Palatul Cantacuzino (Muzeul „George Enescu”).
Săptămâna Muzicii Noi
La Sala Radio, maestrul Horia Andreescu va dirija vineri Orchestra Naţională Radio, într-un program compus din „Concert pentru trombon şi orchestră” de Dan Dediu, „Concert pentru saxofon, violă şi orchestră” de Sorin Lerescu şi „Simfonia a VIII-a” de Pascal Bentoiu. Solişti: trombonistul englez Barrie Webb, saxofonistul francez Daniel Kientzy şi violista Cornelia Petroiu.
Profil Sinfonietta
În Studioul de Concerte „Mihail Jora” vă puteţi delecta duminică cu un concert susţinut de Profil Sinfonietta, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. În program: Mihai Murariu – „Brainfreeze” (primă audiţie absolută), Ivan Brkljacic – „Flobclhoffy” (primă audiţie românească), Mihai Măniceanu – „Sus”, Cornel Ţăranu – „Oximoron”, Adina Sibianu – „Air” (primă audiţie absolută) şi Ştefan Niculescu – „Undecimum”. Solist Daniel Kientzy (Franţa) – saxofon. Director artistic, Dan Dediu.
Concert Noisette
Sâmbătă, la Rom-Expo, grupul britanic „Noisette” cântă pentru prima dată în România. Formaţia a luat fiinţă în 2003, la Londra, la iniţiativa solistei vocale şi basistei Shingai şi a chitaristului Dan Smith. În 2007 se lansează primul lor album „What’s the Time, Mr. Woolf?”, iar cu primul lor turneu încep să-şi consolideze reputaţia de trupă cu concerte live spectaculoase.

„Noisette” a devenit una dintre formaţiile cele mai difuzate la radiourile din întreaga lume. În deschiderea serii va concerta, în premieră, trupa scoţiană Codeine Velvet Club.
Concert la Palatul Mogoşoaia
Ioana Maria Lupaşcu, discipolă a lui Lazăr Berman, solistă a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, una dintre cele mai apreciate pianiste ale generaţiei tinere, este protagonista recitalului de duminică 30 mai, ora 17.00, de la Palatul Mogoşoaia. În Sala Scoarţelor vor răsuna opusuri de Frederic Chopin şi Robert Schumann.
Evenimentul se înscrie în cadrul Stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, ediţa a II-a, organizată de Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.
Kino Caravan
O călătorie amar-amuzantă despre începuturile colectivizării, o mică frescă socială de la începutul anilor ’50, care adună la un loc toţi „factorii de decizie” şi pe „toţi liderii de opinie” ai unui sat anonim. Un camion vechi, transformat într-o caravană cinematografică, ajunge într-un sat izolat de munte din Transilvania, unde plouă cu găleata, pentru a proiecta filme ruseşti de propagandă.

Regizorul Titus Munteanu reînvie, într-o comedie neagră, „Caravana cinematografică”, atmosfera anilor ’60, beneficiind de o distriuţie remarcabilă: Mircea Diaconu, Dorian Boguţă, Eduard Cârlan, Ovidiu Ghiniţă, Gică Atanasiu, Iulia Lumânare, Maria Seleş, Alexandru Georgescu, Melania Ursu, Nicolae Urs ş.a.
Prinţul Persiei
O peliculă aflată pe primele locuri în box-office-ul acestei săptămâni, cu un buget estimat la 150 de milioane de dolari, cu 10 milioane în plus, faţă de „Piraţii din Caraibe”. Suntem în plină Antichitate, prinţul Dastan este obligat să-şi unească forţele cu o misterioasă prinţesă dintr-un imperiu rival pentru a dejuca planurile unui rege care are intenţia de a provoca o furtună de nisip capabilă să distrugă întreaga lume anunţându-se ca marele film de public. Un film care amestecă aventura cu umorul, supranaturalul cu love story şi luptele cu numeroase efecte speciale.

Bazată pe celebrul joc video, povestea acestei pelicule regizate de Mike Newell se învârte în jurul celor doi prinţi care trebuie să împiedice sfârşitul lumii, provocat de distrugătoare nisipuri magice trimise de zei şi ferecate cumva într-o clepsidră ce nu poate fi străpunsă decât de un anumit pumnal. Jake Gyllenhaal şi Gemma Arterton, în rolurile prinţului Dastan şi al prinţesei Tamina, au câteva schimburi de replici care amintesc de „Piraţii din Caraibe” sau, dacă eşti la curent cu două dintre cele mai populare filme de aventuri ale anilor ’80, de înţepăturile din „Idilă pentru o piatră preţioasă” şi „Giuvaerul Nilului”, ambele în curs de re-ecranizare.
Coşmar pe strada Elm
Din 28 mai, puteţi viziona filmul de senzaţii tari, „A Nightmare on Elm Street”, în regia lui Samuel Bayer, cu Kyle Gallner, Jackie Earle Haley, Kurt Naebig, Anna Hagopian, Lia D. Mortensen, Connie Britton ş.a. Patru tineri, care locuiesc pe strada Elm, au în fiecare noapte acelaşi vis înfricoşător. Un bărbat jerpelit, cu faţa desfigurată ascunsă sub borurile pălăriei şi cu lame de cuţit în loc de degate la una dintre mâini, îi urmăreşte. Singura soluţie pentru a scăpa este starea de veghe. Remake al unui horror classic, realizat în 1984 de Wes Craven, în care a debutat Johnny Depp, filmul poate fi încadrat în mai multe categorii: horror, fantastic, thriller. În orice caz, o producţie pe toate gusturile.
Marea înfruntare
Comedie de familie, nelipsită de aventură, pelicula Susannei White, „Nanny McPhee: Marea înfruntare”, cu Emma Thompson, Maggie Gyllenhaal, Ralph Fiennes, Maggie Smith, Ewan McGregor, vă va oferi, în mod sigur, aproape două ore de amuzament.
„Nanny McPhee”, filmul de acum cinci ani, era „războiul dintre părinţi şi cei mai obraznici copii din lume”, copii cărora le putea face faţă numai bona cu puteri magice. De data aceasta, bona McPhee îşi foloseşte puterile magice pentru a domestici cei trei copii ai familiei Green şi pe verii lor răsfăţaţi, veniţi în vizită.
Scrisori către Julieta
Gary Winik a realizat o minunată comedie romantică, pe un scenariu de Jose Rivera şi Tim Sullivan, a cărei acţiune se petrece în magnificul peisaj italian. Fascinată de mitul scrisorilor către Julieta, prin care îndrăgostiţii cer de la „secretarele” Julietei sfaturi pentru a-şi salva dragostea, Sophie, interpretată de Amanda Seyfired, se alătură unui grup de voluntari şi găseşte o scrisoare veche de 50 de ani. Răspunde la ea şi, din acel moment, începe o aventură care-o va purta prin Italia, în căutarea unei iubiri pierdute. O poveste despre dragoste şi prietenie, la care mai participă Christopher Egan, Franco Nero, Vanessa Redgrave.
Revine „Dacia, dragostea mea”
Începând de vineri, 28 mai, documentarul de lungmetraj „Dacia, dragostea mea”, în regia lui Julio Soto şi a lui Ştefan Constantinescu, va fi proiectat la Cinemateca „Union” din Bucureşti, timp de o săptămână. Filmul este o portretizare plină de umor a evoluţiei României, de la comunism la capitalism. Aceasta este văzută din perspectiva celui mai carismatic simbol românesc: automobilul Dacia. „Dacia, dragostea mea” urmăreşte poveştile mai multor generaţii de români – de la nostalgici până la tineri întreprinzători – arătând continua transformare în care se află societatea românească. Toate aceste poveşti sunt legate de prezenţa Daciei, care a început prin a fi un simbol al ambiţiilor comuniste de ordin tehnologic, iar acum este deja parte din peisajul economic internaţional.
Vineri, de la ora 20.00, va avea loc o proiecţie – eveniment, în cadrul Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană Bucureşti 2010, la proiecţie urmând să fie prezent şi artistul vizual Ştefan Constantinescu.
Un parc de poveste
Poftiţi în Cişmigiu! Duminică, între orele 11.00 şi 20.00, ArCuB oferă copiilor o zi de sărbătoare. Bătrânul parc se va transforma într-un parc de distracţii, cu poveşti, teatru, muzică, dans şi jocuri. Gazde vor fi corurile de copii „Bim Bam”, „Allegretto”, „Meloritm”, „Doremi”, Ansamblul artistic de copii „Andantino”, solista vocală Sânziana, Studioul coregrafic „Reverance”, Şcolile de dans „Mondodance” şi „Sobis”. Concertul trupei „Blaxy Girls” va încheia programul artistic într-o atmosferă de petrecere. Spectacolele de teatru sunt prezentate de „Abracadabra”, „Teatrul Masca” – Clovnii, Teatrul Ţăndărică – Capra cu trei iezi, Teatrul „Ion Creangă”. Compania de spectacole „Arleking” prezintă Scufiţa Roşie, trupa de teatru „Muşchetarii” vă prilejuieşte o întâlnire cu Prinţul fermecat şi Cavalerul Jucăriilor, iar la Ciupercă îi găsim pe Spiriduşii poveştilor şi „MagicArt” cu spectacolele Caravana Veseliei şi Lupul Buclucaş.
În zona Debarcaderului vă aşteaptă „Hodoronktronk’s world”, Capra şi iezii şi trupa „Zurli”. La intrarea din Bulevardul Elisabeta colorează atmosfera cei de la „Adetino” şi Marionetele „Rolling Strings”. Aleea Trandafirilor găzduieşte Compania de artă „Studio 24” cu spectacolul D’ale lui Păcală, precum şi experimentele amuzante ale profesorilor trăsniţi de la „Fun Science”. Pe Aleea Desenului puteţi admira expoziţia de desene, iar pe Podul Artelor artiştii plastici pictează spre încântarea trecătorilor. Parada majoretelor şi a fanfarei promit o atmosferă de sărbătoare.
De asemenea, cei mici sunt aşteptaţi să participe la ateliere de creaţie: pictură, origami, modelaj şi confecţionat păpuşi. Iepuraşi, ieduţi şi porcuşori de Guineea pot fi admiraţi şi hrăniţi într-o zonă special amenajată, Ferma animalelor.