Una albă, una neagră, de la greci

Grecii schimbă, încă o dată, regulile de intrare în ţară. Ultima atenţionare venită din partea autorităţilor elene spune că (…)

De (R.C.)
Una albă, una neagră, de la greci

Grecii schimbă, încă o dată, regulile de intrare în ţară. Ultima atenţionare venită din partea autorităţilor elene spune că (…)

Grecii schimbă, încă o dată, regulile de intrare în ţară. Ultima atenţionare venită din partea autorităţilor elene spune că de miercuri dimineaţă (în loc de marţi), ora 06:00, toţi turiştii care vor intra în Grecia prin vama Kulata-Promachonas, singurul punct de frontieră terestru deschis pentru moment, vor trebui să prezinte un test negativ pentru COVID-19, prelevat cu cel mult 72 de ore înainte.

Grecia, noi măsuri pentru români

În schimb, până marţi, formularul electronic (Passenger Locator Form) ce trebuie completat cu cel puţin 24 de ore înainte de a ajunge în Grecia nu va mai fi disponibil pentru cei ce vor să
călătorească cu maşina, astfel că accesul pe cale terestră va fi permis zilele acestea numai persoanelor ce au deja un astfel de formular completat.

Practic, cine încearcă să completeze acum formularul eletronic pentru intrarea pe teritoriul Greciei are de ales doar între avion şi feribot, fără posibilitatea de a selecta şi maşina. Astfel,
românii care aveau în plan să ajungă zilele viitoare în Grecia cu autoturismul, dar nu au apucat să completeze formularul, trebuie să îşi reprogrameze traseul şi să aştepte până miercuri, moment în
care vor trebui să prezinte şi testul negativ pentru coronavirus. 

Vineri, grecii au raportat 60 de cazuri de infectare cu COVID-19, 40 dintre acestea fiind depistate la turişti străini, la intrarea în ţară.

Centre speciale pentru românii care merg în Grecia

Grecia nu va fi singura ţară ce condiţionează accesul românilor de prezentarea rezultatului negativ al unui test COVID-19. La fel procedează şi Cipru şi, de câteva zile, Austria. Şi în Slovacia ai
nevoie de un test negativ la coronavirus pentru a intra în ţară, însă, chiar şi aşa, primele cinci zile le vei petrece în izolare, după care vei fi retestat. Dacă rezultatul e negativ, abia atunci
îţi poţi începe sejurul.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. @Rammstein.Asa facem, punem burta pe carte si citim, cum ne invata si idolul tau Lenin: învățați,învățați,învățați. Apropos,ce mai face tovarasul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.