Undă verde de la Curtea Constituțională pentru o lege importantă

Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, obiecția de neconstituționalitate formulată de senatori de la AUR, POT și S.O.S. România, în legătură cu legea asumată de Guvern privind restructurarea și eficientizarea activității ANRE, ASF și ANCOM.

CCR susține, într-un comunicat de presă, că a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate formulată de cele trei partide și a constatat că dispozițiile Legii privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, în ansamblul său, precum și ale art.1 alin.(1)-(8) și ale art.2 alin.(1), (2) și (6) din aceasta, sunt constituționale.

Cum argumentează

”Curtea Constituțională a stabilit că Guvernul și-a angajat răspunderea asupra Legii sus-menționate cu respectarea art.114 din Constituție, întrucât a reglementat eficientizarea activității Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorității de Supraveghere Financiară (denumită în continuare ASF) și Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și a justificat atât urgența, cât și necesitatea adoptării legii. De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că legiuitorul are competența de a stabili măsuri legislative referitoare la reducerea numărului de posturi și la reducerea nivelului salariilor de bază și/sau indemnizațiilor personalului unor autorități administrative autonome, iar prevederile care stabilesc aceste măsuri sunt constituționale [art.1 alin.(3) și (5), art.16 alin.(1), art.41, art.53 și art.117 alin.(3) din Constituție]”, transmit judecătorii constituționali.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, care au privit condițiile în care poate fi angajată răspunderea Guvernului și lipsa unei motivări reale în expunerea de motive a legii, Curtea a constatat că:

* angajarea răspunderii Guvernului în fața Parlamentului asupra unui proiect de lege este o procedură prevăzută de Constituție (art.114) prin care se dă expresie raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern și se realizează atât controlul parlamentar, cât și actul de legiferare în sine;

* urgența și necesitatea adoptării legii au fost justificate de Guvern și au avut în vedere asigurarea sustenabilității financiare a României;

* CCR nu are competența să exercite un control de constituționalitate asupra modului de redactare a expunerii de motive a legii concepute de Guvern.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, CCR a stabilit că:

* urmare a noii organigrame și a aplicării noilor state de funcții, legea criticată a prevăzut că reîncadrarea personalului pe funcții se face prin act administrativ emis de conducătorul autorității autonome. Or, controlul acestor acte administrative nu intră în sfera de atribuții ale Curții Constituționale [art.1 alin.(3) și (5)];

* pretinsa neclaritate a sintagmei ‘o grilă de salarizare care să prevadă o reducere de 30% a nivelului salariilor de bază și/sau indemnizațiilor personalului în statele de funcții la data de 1 iulie 2025’ vizează chestiuni de interpretare și aplicare a legii, iar nu de constituționalitate [art.1 alin.(3) și (5)];

* personalul ANRE, ASF și ANCOM nu este în aceeași situație juridică – din perspectiva specificului reglementării elementelor raportului de muncă, în special a salarizării – cu personalul altor autorități administrative autonome [art.16 alin.(1)];

* legiuitorul a instituit atât criterii obiective pe baza cărora se face reorganizarea celor trei autorități administrative autonome, cât și garanții efective pentru personalul afectat de măsurile legislative criticate [art.41 alin.(1) și art.53];

* autonomia ANRE, ASF și ANCOM nu reprezintă un concept absolut, iar activitatea și funcționarea autorităților administrative autonome este stabilită de legiuitorul organic [art.117 alin.(3)].

Decizia este definitivă și general obligatorie.

 

Recomanda [votes_up id=876355]
Author

6 Comentarii

  1. „urgența și necesitatea adoptării legii au fost justificate de Guvern și au avut în vedere asigurarea sustenabilității financiare a României”
    Si i-ati crezut pe cuvant? Exista vreo autoritate care verifica justificarile guvernelor? Poate va mint avand alte interse. Sau au facut diverse furaciuni si vor sa acopere paguba. De unde stiti ca ce va spune guvernul e adevarat?

  2. pensiile speciale vor ramane speciale, cetatenii de rang inferior sa faca liniste, unicii traiesc in stratosfera

  3. O, politrucii din asa zisa „Curte Constitutionala”, institutie care trebuie DESFIINTATA! Tot e tara-n faliment si-are prea multe, tot e prea multa birocratie toxica-n România!

  4. Daca nu trece,atunci Bolojan sa renunte la functie! Nu este dator sa salveze Romania,care se poate duce naibii si fara el! N-au decat s-o conduca PSD cu aia de la CCR spre famliment,sau spre Rusia! Omul a fost destul de clar in reforme,doar ca in tara prostilor auristi suveranisti,nimeni nu vrea reforme,caci ei stiu ca aici curge lapte si miere si ar putea hrani toata planeta. Asa le-a spus un bou pe nume Georgescu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.