Unde-i zarvă, hop și Ponta!

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat duminică seara, după închiderea urnelor, că este nevoie de o mișcare prin care să se unească toate partidele de stânga din țară, atacând în același timp actuala conducere a PSD.

„Eu cred că în turul doi cu Barna sau Diaconu nu era scorul ăsta, cu Tăriceanu nici atât. PSD are cel mai prost scor din istoria sa”, a afirmat Victor Ponta după anunţarea exit poll-urilor.

„Cei de la PSD trebuie să-şi găsească pe cineva care să-i conducă, să-i scoată din negarea realităţii. Cu „ne-am luat voturile înapoi” nu se ajunge nicăieri. Niciun candidat al PSD nu a luat un scor atât de prost, niciun alt candidat nu a pierdut atât de multe voturi. Eu am pierdut în turul II cu 5,3 milioane de voturi, iar Viorica Dăncilă a luat puțin peste 3 milioane de voturi. Probabil că și la alegerile locale dreapta va câștiga. Singura soluție este o stângă unită, dar o stângă unită reformată, pentru că dacă ne unim pentru a lua bătaie, degeaba ne unim. Este nevoie de un pol de stânga unit și reformat, de figuri noi.”, a spus Victor Ponta, la România TV, susținând ulterior că el şi-a anulat votul.

Întrebat dacă ar fi de acord cu o fuziune, Ponta a evitat un răspuns tranşant. ”Acuma vorbim de fuziuni… Vorbim de faptul că suntem un partid de stânga, suntem oameni care ne cunoaştem foarte bine şi care am mai trecut o dată, în 2010 – 2011 printr-o situaţie la fel de dificilă”, a spus Ponta.

Victor Ponta a susținut pe de altă parte că Pro România şi PSD nu sunt la fel, criticând ”discursul peremist” al unora dintre liderii PSD.

Liderul Pro România a afirmat că ”nu ai cum să pierzi alegerile atât de tare dacă nu ai avut o criză economică”, el spunând că ”s-a greşit” şi că trebuie construită ”o alternativă la ceea ce e acum”.

În opinia sa, s-a greşit ”la calitatea guvernării” şi că, ”dacă pierzi două milioane de voturi, s-a greşit cu ceva”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8516 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Pentru partidul securist al plagiatorului coabiatac singura salvare este revenirea la matca. De unii singuri securistii adunati langa plagiator vor rata sigur viitorul parlament. Peste jumatate din voturile obtinute de Diaconu au fost obtinute pe persoana fizica, nefiind merite ale Pro Romania sau ALDE. Romanii s-au cam dumirit ce hram poarta acest partid Pro Romania nasit de securitate. Daca in harababura de acum cei din PSD cedeaza si accepta intoarcerea ‘fiului risipitor’ vor pierde in fata electoratului devotat mai mult decat cred ei ca ar castiga.

  2. Ponta Agentoianu,Gabi”Budigai” Oprea si „Guagal” Vanghelie,iata cei 3 crai de la rasarit care vor pune pe picioarea PSD!(pe picioare de lemn,ca nu amortesc)
    Vorba Securitatii pe stil vechi:”La vremuri noi,tot noi!”

  3. de cand a aparut PRO ca va fi o lupta pt preluarea puterii in PSD, dar nu va grabiti, procesul de negociere va fi lung, poate dupa luna februarie vom afla rezultatul, nu-i nici o graba, pana atunci oamenii lui Basescu vor face ceea ce stiu mai bine, PD-L are o pietricica in pantof, USR-ul sa vedem ce vor face…

  4. …nimeni nu va mai auzi de acest PITIC al politicii romanesti!Sa-si mai faca inca 1.000 de partide si aliante cu neica nimeni gen Calin PT, treaba lui.Incepand de azi Piticul politicii romensti este istorie, alaturi de partidul cocalarilor care l-a consacrat!!!

  5. Nimic mai fals! Nu e nevoie de nici o unire ci doar de o curatenie generala…!Sper sa nu mai auzim de Ponta si de Oprea!

  6. Ba nenorocitule, este asa pentru ca tu ai plecat din fruntea PSD si a guvernului, la o bashina mai tare a Klaunului! Acum paguba este prea mare, astia au totul la indemana si nu o sa se sfiasca sa foloseasca toate metodele(nedemocratice) pentru as ajunge scopul suprem, totalitarism klaunist/liberal! Au si PPE si CE cu ei, asa ca doar poporul din interior mai poate schimba ceva, ca ala din diaspora are capul plin de slugarnicie!

  7. Ponta este unul dintre cele mai toxice personaje politice ale momentului. A cumulat golaneala lui Basescu cu minciuna lui Orban si securismul lui Barna cu obedienta lui Oprea.

  8. PONTA ,italian vechi la baza,ca si mine este bun orator ,ar fi obtinut fara probleme,in confruntarea ci IOHANNIS,scorul din 2014.Daca n-ai tineri destepti adui din wiet cong.

  9. Se pare ca aceasta scursura, a carui cea mai profunda intrebare „politica” in viata a fost cea adresata clientilor : „Cola sau Fanta ?” mai avea putin si se autopropunea sef (ca asta-i boala la romani, toti, ca oltenii in armata, vor sa fie sefi !) peste „toate partidele de stinga din Romania” ! (care mama dracu’ or fi alea ? ca eu cred ca sint mai numeroase mustele albe ! …)

  10. Stanga unita? La ce foloseste tarii? Stnga si-a dmonstrat timp de 30 de ani impotenta in actul de guvernare, nu mai are ce arata, nu mai avem ce sperante sa ne punem in stanga romaneasca, rezultatele sunt clare. Progresele alea care sunt au fost aduse de zona privata, ca re nu are nici o treaba cu stanga. Acolo unde stanga s-a implicat prin actul de guvernare sau la nivel local s-a ales praful. Dau ca exemplu uriasul spital judetean nr.1 din Craiova, din fieful Olgutei Vasilescu, sursa de boli si infectie, este acolo o mizerie de nedescris, imaginile care pot fi vazute in acest spital sunt emblematice pentru capacitatea de a guverna a stangii romanesti. Cautati pe internet. Locul stangii romanesti este in vesnica opozitie, sa stea si sa caraie acolo in opozitie, ca de facut ceva bun nu este in stare, a dovedit asta timp de 30 de ani. Nu traim vesnic ca sa ne permitem sa asteptam sute de ani ca PSD sa devina in sfarsit ce ar trebui sa fie.

  11. Valeu, ce mai latra hienele pesediste in acest ziar al lor! Acusi-acusi incep sa se sfasie intre ele.

  12. Da’ cine mai e si Ponta asta , care vrea o „coagulare” a stangii ? Omul acesta , care a incercat destructurarea PSD da din coada, precum pisicutul basescian, sa se intoarca cumva la PSD , fie macar printr-o alianta , ca si cum nimic nu s-a intamplat . Nu , stiu , dar eu , in locul PSD , asi respinge orisice apropiere de partiduletul muribund , al lui Ponta. Sa mai aibe PSD , macar un gram de onoare si mandrie pentru asta ? Chiar nu stiu , dar stiu ca orisice magarie este posibila, mai ales la disperare !

  13. un limbaj ”elevat”, ca singurii oameni cu probleme sunt in PSD, PRO, iar oamenii curati ca lacrima, adevarati sfinti sunt Iohannis, Basescu, Barna, PNL/PD-L, USR etc…in curand Romania va fi o Mare Manastire, intrebarea este: de Carmeline sau de Iezuiti…in acest contex cum veti scapa de ortodocsi?

  14. Acest infantil nu are ce cauta in politica romaneasca!Inconsecvent,tradator,securist si plagiator,intruneste conditiile de borfas dambovitean.

  15. FONTA este ca un soricel care fuge dupa o corabie pe alta…dar cum face ca sare mereu pe corabia care se scufunda. Sa nu uitam ca el a dat gaura la corabie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.