Ungaria vrea conversia creditelor de consum şi a celor auto în forinţi

Guvernul Ungariei a anunţat planuri de a converti creditele de consum şi cele auto în moneda naţională, mergând în continuare pe angajamentul său de a elibera gospodăriile de datoriile în valută, după ce s-a preocupat de problema creditelor ipotecare, transmite Bloomberg, citată de Bursa.ro.

Băncile vor face conversia împrumuturilor până la cel mult 305 miliarde de forinţi (1,1 miliarde dolari) la valorile de schimb de azi din piaţă, urmând ca debitorii să primească subvenţii de 31 de miliarde de forinţi pentru noile credite convertite, a declarat, pentru reporterii din Budapesta, ministrul Economiei Mihaly Varga. Debitorii şi guvernul vor împărţi costul subvenţiilor, a mai spus acesta.

Conversia a aproximativ 229.000 de împrumuturi, majoritatea denominate în franci elveţieni, urmează o mişcare similară de anul trecut pentru creditele ipotecare. Executivul caută să uşureze povara gospodăriilor, după ce declinul de 37% a monezii ungare faţă de franc, de la începutul lui 2010, a provocat creşterea ratelor la credite şi a mărit volumul creditelor neperformante.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.