Unsprezece polițiști, anchetați de Parchetul General

Douăsprezece percheziții au loc marți dimineață, în județul Galați, fiind vizați 11 agenţi de la Poliţia Rutieră suspectaţi că au luat mită de la şoferi.

Parchetul General a anunţat, într-un comunicat, că Secţia de urmărire penală şi criminalistică face cercetări într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de luare/dare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu, în cauză fiind cercetate acte de corupție comise de către 11 agenți de poliție din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Tecuci, respectiv din cadrul Serviciului Rutier al Poliției municipiului Galați.

Conform anchetatorilor, din probatoriul administrat până în prezent rezultă că „pretinzând și primind diverse foloase, în special bani, cei 11 agenți de poliție și-au încălcat îndatoririle de serviciu și nu au aplicat sancțiunile pe care situațiile de fapt constatate în exercițiul atribuțiilor de serviciu le-ar fi impus să o facă”.

„În mod concret, după cum a rezultat din cercetările efectuate, agenții de poliție au menționat în procesele verbale de sancționare abateri mai ușoare decât cele comise în realitate de către contravenienți, cu scopul de a aplica ulterior sancțiuni mai blânde”, se mai arată în comunicatul citat.

Potrivit comunicatului, în dosar urmează a fi audiați mai mulți contravenienți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.