Unul, da, altul – ba!

Păreri împărțite la vârful Parchetelor față de protestul magistraților de duminică. Procurorul-șef interimar DNA, Anca Jurma, a declarat, luni, referindu-se la protestul magistraților din fața Curții de Apel București , că și aceștia au dreptul de exprimare în timpul ce șeful DIICOT, Felix Bănilă, a precizat că el nu este activist și nu iese în stradă.

„Eu nu sunt activist, nu ies în stradă, asta este ideea. Este treaba dumnealor”, a declarat Bănilă, la ieșirea de la Ministerul Justiției. Totodată, Felix Bănilă a mai spus că nu toate modificările aduse codurilor penale sunt bune.

Procurorul-șef interimar al DNA, Anca Jurma, a spus în chimb că magistrații au dreptul la liberă exprimare: „Nu comentez dacă este justificat sau nu, dar vă spun că și magistrații ca orice cetățean au dreptul de exprimare însă și Comisia de la Veneția a specificat acest lucru”.

„Este o problemă foarte serioasă legislația într-un stat, legislația penală este o problemă foarte serioasă și bineînțeles magistrații care se confruntă cu aceste dispoziții legale sunt în linia întâi și au o opinie pe care este dreptul lor să și-o exprime. Important este ca magistrații să-și facă datoria să își îndeplinească misiunea pentru care au fost numiți și să-și îndeplinească rolul în societate, iar pentru aceasta au nevoie de o legislație care să-i ajute. Mai există DNA, o să facă, nu cred că trebui să judecăm lucrurile după câteva luni de vacanță o să facă treabă, lupta împotriva corupției este în continuare un obiectiv important și trebuie să mergem înainte”, a declarat Anca Jurma.

Câteva zeci de magistrați din toată țara au protestat, duminică, pe treptele Curții de Apel București, față de ultimele modificări ale codurilor penale, dar și față de legile justiției.

Recomanda
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.