Unul din doi copii suferă de dureri de cap

copil-trauma-cearta

7 din 10 copii s-au plâns cel puțin o dată de durere de cap, arată datele unui unui studiu online realizat în aprilie 2023 pe platforma iVox. Rezultatele sunt prezentate în cadrul campaniei “Tărâmul ferecat al durerilor de cap”, lansată de Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), Asociația din Grijă pentru Copii, în cadrul unui program educațional dedicat părinților în parteneriat cu Reckitt. Durerile de cap la copii pot să apară chiar de la o vârstă fragedă. 6 din 10 copii care povestesc și se plâng despre durerile de cap au între 4 și 12 ani.

Scopul studiului online a fost să cerceteze percepția părinților asupra realității durerilor de cap în rândul copiilor. Campania își propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la urmărirea durerilor de cap la copil: cât de des apar acestea, cât de mult afectează dispoziția copilului, ce le declanșează, când trebuie dus copilul la medic, dar și cum pot fi prevenite durerile și ce tratament adecvat vârstei poate fi folosit.

Procentul părinților care iau în serios durerile de cap ale copilului lor a crescut față de 2019. Șase din zece părinți ar dori să știe mai multe despre durerile de cap ale copiilor pentru a lua măsuri la timp pentru protejarea acestora. Dacă, în 2019, doar 41% dintre părinți relatau că au discutat despre durere cu juniorul lor (conform datelor unui studiu similar), în 2023, 1 din 2 părinți spun că discută des sau foarte des cu copiii lor despre durerile pe care aceștia le simt și despre care doresc să vorbească.

Principalele cauze ale durerilor de cap la copii, identificate de părinți, sunt legate de folosirea timp îndelungat a ecranelor telefoanelor mobile sau calculatoarelor. 46% dintre părinți spun că durerile de cap ale copilului lor au apărut sau s-au accentuat odată cu folosirea prelungită a ecranelor în timpul școlii online. 8 din 10 copii acuză dureri de cap după ce petrec mai mult timp în fața ecranelor. În plus, aproape 7 din 10 copii se plâng de dureri de cap când programul de la școală este încărcat, fără posibilitatea de a se juca în aer liber.

Durerile de cap la copii, deși mai mult explicate de specialiști în ultima perioadă și mai bine înțelese de către părinți, ascund în continuare o serie de necunoscute – de la cauza durerii până la temeri legate de cum ar putea evolua aceasta. În acest context am lansat campania «Tărâmul ferecat al durerilor de cap» prin care ne propunem să punem la dispoziția părinților o serie de informații educaționale despre cum o echipă multidisciplinară poate da cel mai corect diagnostic în cazul durerilor de cap frecvente la copii, dar și sfaturi pentru a gestiona corect acest simptom”, a declarat Magda Popescu Biclineru, vicepreședinte Asociația ”Din Grijă pentru Copii”.

40% dintre părinți ai căror copii se plâng de dureri de cap cer imediat sfatul medicului pediatru

Ca primă reacție, până să ajungă la medic, peste 4 din 10 părinți liniștesc acasă durerea de cap a copiilor cu medicamente obișnuite pentru durere. 8 din 10 părinți folosesc medicamente specifice pentru copii, pe baza recomandărilor medicului. Pentru 6 din 10 părinți este important ca tratamentul să acționeze rapid și pentru 4 din 10 să fie bine tolerat de organism.

Ne îngrijorează durerea de cap a copilului. Devenim foarte atenți dacă durerea de cap a copilului se repetă: «cu ce te pot ajuta dragul meu?». Stăm de vorba cu copilul nostru, îi acordăm atenție și îl ascultăm. Povestea durerii lui ne poate ajuta să ne înțelegem mai bine propriul copil și să luăm decizia corectă în timp util. Apelăm la medicul copilului pentru a afla cauza durerii: de la o banală raceală, la boli infecțioase severe, de la tulburări de vedere, la paraziți, boli neurologice sau tumori grave, poate fi doar un pas, în care reacția noastră rapidă poate salva viața copilului”, a declarat dr. Valeria Herdea, medic de familie, președinte AREPMF.

Potrivit studiului, 65% dintre părinți cred că durerea de cap la copii poate fi atât o afecțiune în sine, cât și un simptom al altei afecțiuni.

Durerea de cap la copii este un simptom care, după o anamneză amănunțită în cabinetul medicului pediatru, poate fi diagnosticată drept simplă manifestare dintr-un tablou clinic al unei boli acute sau poate necesita o abordare multidisciplinară și recomandarea ca pacientul să fie consultat de un medic specialist neurolog, ORL, oftalmolog etc., în funcție de manifestări, factorii determinanți și momentele când apare acest simptom. Este important ca părinții să urmărească frecvența și caracteristicile durerilor de cap și să țină un jurnal al acestora pentru a putea oferi toate răspunsurile atunci când se prezintă la medic”, a declarat dr. Victor Miron, medic specialist pediatru.

Studiul „Copiii și durerile lor” a fost realizat pe platforma iVox în aprilie 2023, pe un eșantion de 1.086 de părinți, populație reprezentativă la nivelul utilizatorilor de Internet din România, cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 55 ani, părinți din mediul urban.

Campania educațională Tărâmul ferecat al durerilor de cap” este derulată de Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), Asociația din Grijă pentru Copii, în parteneriat cu Reckitt, în perioada mai-septembrie 2023. Informații despre campanie vor putea fi accesate pe canelele online ale celor două asociații.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. telefoane mobile, wireless all-around much? tehnologie criminala 5 g? ochii beliti in ecrane si monitoare? viitorul este orb-surd dar mai ales mut! copiii nu mai vorbesc. totul este „texting”…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.