Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis vineri cererea Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale față de procurorul Lucian Papici.
Procurorul va fi acum urmărit penal de Parchetul General pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 302 alin. 2 din Codul penal: „Violarea secretului corespondenței. (2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
De asemenea, el va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 365 Cod penal (operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice).
Lucian Papici a condus Secția I de combatere a corupției din DNA, iar în luna august a cerut CSM să se reîntoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, solicitarea sa fiind aprobată.
El a devenit cunoscut după ce a condus ancheta în mai multe dosar importante de la DNA, printre care și dosarul „Referendumul”, în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată.