Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis vineri cererea Parchetului General de redeschidere a urmăririi penale față de procurorul Lucian Papici.
Procurorul va fi acum urmărit penal de Parchetul General pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 302 alin. 2 din Codul penal: „Violarea secretului corespondenței. (2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicații se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”.
De asemenea, el va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 365 Cod penal (operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice).
Lucian Papici a condus Secția I de combatere a corupției din DNA, iar în luna august a cerut CSM să se reîntoarcă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, solicitarea sa fiind aprobată.
El a devenit cunoscut după ce a condus ancheta în mai multe dosar importante de la DNA, printre care și dosarul „Referendumul”, în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.