Paul Nuttall este noul președinte al formaţiunii eurosceptice britanice UKIP.
Fost vicepreşedinte, acesta a obţinut 62,6% din voturi în cursa pentru șefia partidului, învingându-o pe fosta vicepreşedintă Suzanne Evans şi pe fostul militar John Rees-Evans.
Alegerile au fost convocate după ce Diane James a renunţat la şefia partidului luna trecută, la numai 18 zile după ce a fost aleasă pentru a-l înlocui pe Nigel Farage.
„A devenit evident că nu am suficientă autoritate şi nici susţinerea tuturor colegilor mei membri ai Parlamentului European şi a reprezentanţilor partidului, pentru a pune în aplicare schimbările pe care le consider necesare şi pe care m-am fondat campania”, a transmis Diane James la începutul lunii octombrie.
„În consecinţă, din motive personale şi profesionale, nu voi continua procesul electoral” în vederea finalizării preluării funcţiei, a adăugat ea, precizând că rămâne deputată europeană în cadrul partidului.
Potrivit Times, ea a fost şocată după ce a fost scuipată, într-un tren, săptămâna trecută, şi are reticenţe în a prelua conducerea partidului fără garanţia unei finanţări. Alte publicaţii scriu că problemele de sănătate ale soţului ei au determinat-o să se retragă.
Diane James a fost aleasă de activiştii UKIP să preia conducerea acestui partid după retragerea lui Nigel Farage.
Farage a anunţat că demisionează, la doar câteva zile după votul britanicilor în favoarea unei ieşiri a ţării lor din Uniunea Europeană, pe 23 iunie. Farage anunţa atunci că şi-a „îndeplinit” misiunea.
UKIP a devenit a treia forţă politică britanică, după ce obţinut votul a 3,8 milioane de britanici (12,6% din voturile exprimate, dar un singur mandat de deputat) în alegerile legislative din mai 2015. Formaţiunea are un singur mandat din cauza scrutinului majoritar uninominal în vigoare în ţară.