
Vă vine să credeți sau nu, dar Ursula von der Leyen este din nou în anchete privind sms-uri prin care negociază acorduri comerciale majore. De data asta este vorba despre Acordul cu statele Mercosur (Mexic, America de Sud și țările din zona Caraibelor), iar cel cu care s-a purtat “negocierea” este … Macron.
Acordul Mercosur este de o importanță majoră, mai ales pentru riscurile pe care le implică: dumping pe produse agricole și alimentare, pesticide, organisme modificate genetic, fragmentarea pieței unice europene etc. Acest acord este unul dintre motivele celor două noi moțiuni de cenzură contra Ursulei von der Leyen.
Ombudsmanul european, Teresa Anjinho, a deschis ieri, 23 septembrie 2025, o anchetă oficială în legătură cu aceste sms – uri.
Având în vedere că moțiunea de cenzură din iulie a avut ca principal punct de acuzație decizia CJUE în speța #Pfizergate, este evident că Ursula von der Leyen disprețuiește atât Parlamentul și justiția europeană, cât și opinia publică, devreme ce continuă discreționar stilul imperial în care face “politică”.
În aceste condiții, va trebui să avem la fiecare 2 luni câte o moțiune de cenzură, până când o vom determina pe frau să demisioneze.
Fiecare săptămână în plus de mandat al dumisale e un afront la adresa publicului și un pas către demolarea sistemului democratic european.
Nu ne putem permite, nu îi putem permite lui frau așa ceva!
Eu nu cunosc sa existe in istorie un hot mai mare decat aceasta Ursula
Cred ca va dati seama ,la toate motiunile de cenzura facute la adresa doamnei Ursula nu sa putut face nimic, datorita europarlamentarilor ,inclusiv ai Romaniei ,care au votat in favoarea ei ,ca sa ramana incontinuare.Sa le multumim europarlamentarilor pe care i-am trimis la Bruxelles ca sa reprezinte Romania si sa ii votam incontinuare atunci cind se vor intoarce de acolo pt. alte functii in nucleul startului roman !De 35 de ani votam aceiasi oameni politici ,cu toate ca am vazut cum si-au batut joc de tara asta si la fel de noi.Cam asa arata poporul nostru .
Această hitlereu cu fustă nu la pușcărie trebuie să ajungă ci la grădina zoologică unde să fie vaccinată anual și hrănită la vălău în spatele gratiilor.
Ca şi în alte dăţi,nu se va întâmpla nimic.
O FEMEIE CARE A DEMONSTRAT LUMII CA EA POATE FI MAI HOATA DECAT BARBATII…………………
Foarte bine! Sa dispară aceasta bulibașă plantata că urmaș a lui Merkel, susținătoare de afaceri necurate și practici prin cruzime, plantata etern în această funcție prin care distruge orice vietate de pe pământ.
Tartorii toxici ai UE! Explicabil de ce sunt atat de jos in sondaje.
Normal că folosssesc SSSSMSSSS, că de la prea multe unde 5G mi ssse prăjesssc ssssolzii şi nu mai sssunt alunecoassssăăă!
UE a ajuns o spelunca de mafioti si traficanti sa-si puna felinarul rosu si chilotii roz in loc de steag//Exact ca in porturile din ASIA unde mafia controleaza tot comertul cu arme si droguri Ursula sefa triadelor
„În aceste condiții, va trebui să avem la fiecare 2 luni câte o moțiune de cenzură, până când o vom determina pe frau să demisioneze”…
DE CE?
SĂ FIE ARESTATĂ SĂPTĂMÎNA VIITOARE! …’ce tot atîtea „așteptări”?
deja devin bis-uri…esentialul ar fi daca de ziua ei va primi daruri sau doar bis-uri…