Von der Leyen a arătat în Parlamentul European că, deși ”valorile europene” nu se vor schimba în noua realitate geopolitică determinată de revenirea lui Trump la putere, ”pentru a ne putea apăra trebuie ca unele lucruri să se schimbe”, potrivit EFE.
”Primele trei săptămâni ale anului 2025 sunt o prefață a schimbării care vine în politica globală. Am intrat într-o nouă eră de competiție geostrategică dură”, a atenționat șefa Comisiei Europene. ”În Europa nu ne place această realitate, dar trebuie să ne confruntăm cu ea”, a mai spus președinta Comisiei Europene
A arătat, de asemenea, că ”își va apăra întotdeauna principiile” în orice negociere cu administrația noului președinte american Donald Trump
”Prima noastră prioritate va fi să vorbim de la bun început, să vorbim despre interesele noastre comune și să fim pregătiți să negociem. Când va sosi momentul să o facem, vom fi pragmatici în căutarea punctelor în comun. Dar vreau să știe că ne vom apăra mereu principiile europene”, a indicat Von der Leyen.
Președinta Comisiei Europene este reprezentantă a elitelor politice europene progresiste aflate ideologic în opoziție cu conservatorul Trump.
Imediat după ce a redevenit președinte Trump a anulat programele privind diversitatea rasială și de gen și a decretat că guvernul federal american va recunoaște de acum înainte doar două sexe, masculin și feminin, conform promisiunii sale de combatere a ideologiei woke.
noi nu ne apäräm de Trump,noi nu ne putem apära de Von der Leyen