Ursula von der Leyen scapă de dosarul vaccinurilor anti-COVID

Justiția belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achizițiile de

De B C
Ursula von der Leyen scapă de dosarul vaccinurilor anti-COVID

Justiția belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achizițiile de

Justiția belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achizițiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer.

Avocatul belgian al lui Von der Leyen, Adrien Masset, și alte surse care au cunoștință de acest caz au declarat pentru AFP că plângerea formulată de reclamantul Frederic Baldan, un fost lobbyist al Parlamentului European, a fost declarată inadmisibilă, întrucât el nu a putut face dovada prejudiciului personal suferit, ceea ce a invalidat și plângerile formulate ulterior.

Frederic Baldan a acuzat-o pe Von der Leyen că a negociat ‘prin SMS, în secret’ cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID ‘fără niciun mandat’ din partea statelor membre ale UE. Două dintre acestea, Ungaria și Polonia, care au fost acționate în judecată de Pfizer pentru neplata unor vaccinuri, s-au constituit parte civilă în dosar.

Plângerea inițială privește în special ‘distrugerea de documente publice’, respectiv schimburile de SMS-uri între Von der Leyen și Albert Bourla, mesaje pe care președinta Comisiei Europene susține că le-a șters.

În pofida regulilor de transparență, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen și Albert Bourla, susținând că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt și că nu mai deține acele mesaje.

Reclamantul a acuzat-o de asemenea pe președinta Comisiei că ar fi încălcat codul de conduită al membrilor executivului comunitar, care le impune acestora criterii de ‘independență, onestitate și loialitate’.

Frederic Baldan, căruia în urma procedurilor judiciare demarate i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European, a sesizat mai multe tribunale belgiene și justiția europeană.

Parchetul european (EPPO) a anunțat deschiderea unei investigații în acest caz în octombrie 2022.

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Gunoaielor globalist-sorosiste, criminalilor, de blestemele oamenilor nu aveți cum să scăpați, cu tot neamul vostru cu tot. Ați omorât milioane de oameni în plandemie, vă va veni și vouă rândul la plată!

  2. problema e a celor care nu au scapat de vaccin:
    -de prima doza,
    de rapel si booster,
    de dozele de intretzinere…….

  3. „Acordurile noastre nu au obligații ascunse”. Cine a declarat așa ceva? Bingo, Ursula, ieri, la Forumul de la Davos. După ce a secretizat corespondența cu Pfizer și a fost absolut netransparentă cu datele contractului, șefa colhozului brucselez s-a dat fată mare la Davos. Așa impostură, o dată-n viață.

  4. Pai UE nu are nici un drept de ancheta? Sau tanti Codruta si-a declinat dreptul de a-si ancheta sefa?

  5. Să nu ne așteptăm ca bandiții să fie înlăturați de subalternii lor. M UE trebuie desființată.

  6. ‘Parchetul european (EPPO) a anunțat deschiderea unei investigații în acest caz în octombrie 2022’ – Luluta face ce stie cel mai bine, sta cu c-urul pe dosare pana se prescriu… 😉

  7. A fost ‘gratiată’ pe model Biden pentru ai lui doar că acum a fost alta metoda mai jenantă și umilitoare pentru Ursula. Are destul desert carnivor pe lumea cealaltă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.