„Ușile de la ATI aud mai multe rugăciuni disperate decât pereții bisericilor”. Proiect unic la ATI Marie Curie: Oameni care să-i asculte pe medici și familiile copiilor

În sistemul medical secțiile cu cea mai mare complexitate și încărcătură emoțională sunt fără îndoială secțiile de ATI. Pentru că nu există un psiholog arondat doar acestui tip de secție sau un navigator de pacienți care să ofere sprijin familiilor copiilor internați în spital fiecare membru al echipei medicale devine, rând pe rând psiholog și comunicator.

„Asistentele noastre învață să fie un pic și psihologi, și duhovnici, consultanți, învață și un pic de legislație”, spune Andi Cârlan, navigator de pacienți și președintele asociatiei C.O.M.P.A.S.

Medicii au însă și ei nevoie de sprijin psihologic, fiind o secție unde momentele dificile, între viață și moarte, fac parte din peisajul obișnuit.

Invitat la Punctul Roșu în Sănătate Andi Cârlan a vorbit despre un proiect unic în România, realizat împreună cu Asociația M.A.M.E: “UȘI ATI”, un program de sprijin dedicat copiilor internați în Terapie Intensivă și familiilor lor. Prin acest proiect un navigator de pacienți, un kinetoterapeut și un psihoterapeut sunt alături de copii, de familiile lor dar și de echipa medicală, în secția de anestezie și terapie intensivă de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Curie din Capitală.

Zona de ATI, cea mai complicată. Ce înseamnă sprijinul echipei aflate “dincolo de uși”

Ideea a pornit de la a plasa un navigator de pacienți în zona de ati a spitalului, navigator care să ofere sprijin familiilor copiilor internați. Sprijinul înseamnă de la a explica familiei ce se întâmplă în ati până la suport logistic de după externare.

„Nu are legătură cu imobiliarele ci cu faptul că în lumea medicală se spune că ușile de la ati aud mai multe rugăciuni disperate decât pereții bisericilor.

Pentru că este o zonă extraordinar de complexă, de complicată, este o zonă în care ajung pacienții în cele mai grave momente ale vieții lor iar în spatele ușilor de la ati rămân membri de familie, aparținătorii, rămân părinții, rămân copiii care sunt speriați, pe bună dreptate, care sunt îngrijorați.

Am pornit acest proiect de la ideea de a plasa un navigator de pacienți în secția de ATI, care, în timp ce medicii și personalul medical luptă să salveze viața pacienților, să poată să stea de vorbă cu aparținătorii, cu membrii familiei, să le explice ce se întâmplă, să-i liniștească, să le explice care este parcursul logistic de după externare, să le explice care sunt drepturile pacienților în România, ce opțiuni au în timp ce sunt spitalizați, după externare, cum se realizează partea de recuperare la domiciliu, cum să ajungă la asociațiile de care au nevoie”, spune Andi.

De la sprijin pentru familii la sprijin pentru medici. Și personalul medical are nevoie să fie ascultat

Dincolo de suportul moral de care au nevoie familiile copiilor internați într-o astfel de secție complexă și medicii sunt cu siguranță la fel de copleșiți de tot ce se întâmplă. Mortalitatea face parte dintr-un tablou zilnic. Nu fără urmări emoționale și pentru cadrele medicale.

„Secția de ati este una dintre cel mai dificile secții dintr-un spital pentru că rata de mortalitate este destul de mare și atunci oamenii care lucrează acolo se confruntă cu partea aceasta mai puțin plăcută a vieții extrem de des, și cu atât mai mult cu cât vorbim despre un spital de pediatrie.

Am triplat proiectul și am mărit echipa de la un navigator la un navigator, un kinetoterapeut, și un psihoterapeut care este specializat și în afecțiuni oncologice.

Proiectul și-a dovedit imediat utilitatea, rolul specialiștilor acolo este extrem de dorit, de familiile pacienților dar și de personalul medical. Deși este primul proiect de acest gen din România nu mai este o dilema dacă este util sau nu, deja vedem că este util, deja știm că funcționează, ce ne dorim este să putem să-l prelungim, să ne putem permite financiar să-l prelungim, ne dorim foarte tare să putem să-l extindem și la alte spitale.

Din cauza modului în care funcționează sistemul nostru medical personalul medical face de toate și oricât de tare ne-ar plăcea să ne lăudăm că suntem buni la toate nu este calea corectă. Asistentele noastre învață să fie un pic și psihologi, și duhovnici, consultanți, învață și un pic de legislație”.

Triada psiholog, kinetoterapeut, navigator de pacienți. Cum pot ajuta aceștia? Kinetoterapeutul: recuperare pentru copiii care au stat în ATI

„În viziunea noastră psihologul ar trebui să fie cel care îi consiliază și care să-I pună pe oameni pe calea cea dreaptă din punct de vedere emotional, kinetoterapeutul este cel care trebuie să facă mobilizările și care știe ce fel de mobilizări poate să facă un pacient care să-l ajute și să nu-I facă rău. Evident că după ani de experiență și medicii, asistentele pot face asta dar nu ar trebui să se întâmple așa”

Navigatorul, ghid pentru familiile copiilor

„Un navigator de pacienți, dincolo de ajutarea pacienților să se descurce în labirintul medical este mult mai mult decât atât și iese mult din sfera spitalului: cunoaște legislație și poate să-l ajute pe pacient să beneficieze de cele mai bune servicii medicale la stat, la privat, în țară sau în străinătate, poate să-l consilieze pe pacient pentru a-și cere drepturile inclusiv în instanță, inclusiv în situații în care trebuie să dea statul în judecată pentru decontarea unor medicamente, este cel care știe să-l ghideze pe pcient cum să-și facă dosarul de pensionare pe caz de boală sau dosarul de invaliditate, ce drepturi are și cum să și le acceseze”.

Psihoterapeutul, ancoră în situații de criză

“Psihoterapeutul care face parte din acest program se numește Adrian Dumitrescu, este psihoterapeut într-un spital privat pe secția de oncologie, a lucrat și cu mine, ca pacient, este un profesionist extraordinar, care știe cum să intervină în situații de criză. Ceea ce face el este un fel de terapie de tranșee, terapie de război, pentru că într-o secție medicală, cu atât mai mult într-o secție de oncologie sau de ati. Acolo nu-ți poți permite luxul unei ședințe de psihoterapie de 50 de minute, pentru că lucrurile sunt într-o dinamică extrem de accelerată.

Și atunci ai mici ferestre de timp, e prezent în secție și observă și în momentul în care prinde câteva minute libere, chiar și la o cafea, el folosește aceste momente, nu intră într-un proces așezat și foarte scurt, la obiect reușește să dezamorseze niște situații”.

Meseria de navigator de pacienți există în România. Nu e introdusă în spitale, deși este nevoie

Meseria de navigator de pacienți este recunoscută oficial și inclusă în Clasificarea Ocupațiilor în România, demers realizat în urma eforturilor unua dintre cei mai buni și mai vechi navigator de pacienți: Victoria Asanache. În ciuda acestui lucru acești profesioniști cu studii nu sunt introduși în spitalele de stat ca meserie de sine stătătoare, cu rol bine definit, deși este mare nevoie de ei.

„Suntem în punctul în care avem pe masa gata pregătită, servită, educată o meserie pe care, din motive care îmi depășesc puterea de înțelegere nu o integrăm în sistemul public, acolo unde avem nevoie de ea. Că nu sunt bani, că sunt posturile blocate, că se schimbă Guvernul, motive politice.

De la an la an vom fi tot mai mulți navigator de pacienți, vom milita pentru introducerea acestei poziții în spitalele publice.

Am spus: hai să facem ceva, nu o să putem schimba noi țara, să putem face legi, și am gândit acest proiect care presupune plasarea unui navigator de pacienți remunerat, într-un spital de stat, doar că nu este remunerat de stat, este prezent acolo prin bunăvoința conducerii secției de ati de la Marie Curie și a conducerii și este remunerat de noi, de Asociație și facem asta pentru toți cei trei membri ai echipei”

Navigatorul de pacienți, profesionistul pe care statul nu-l vede

Meseria de navigator de pacienți nu există deocamdată în spitalele de stat de la noi. Echipa formată din trei specialiști care există deja la ATI – Marie Curie este plătită din fonduri asigurate de asociație. Normalitatea însă ar trebui să fie cea în care statul să asigure prezența acestor profesioniști în sistem.

„Nu așa ar trebui să arate lucrurile. Nu este sustenabil să crezi că un ONG ar putea să susțină un astfel de proiect la nivel national, și nici mai multe ONG-uri, unite, e un proiect de țară, trebuie susținut din bugetul de stat dar pot spune că în momentul în care am pus pe hârtie acest proiect și am văzut de ce sume este nevoie nu a fost nevoie decât să menționăm că vrem să facem asta și persoane fizice, asociații, companii private au venit alături de noi, ne-au sponsorizat.

Am de făcut bugetarea pe următoarele 6 luni dar ne dorim să prelungim proiectul pentru că deja avem confirmarea încă de la inceput că va fi nevoie pe termen lung”.

Navigatorii de pacienți, voluntari cu diplomă într-un sistem care are nevoie de oameni

Navigatorii pregătiți prin programe universitare ajung să facă voluntariat pentru că statul nu le asigură posturi în spitale, deși prezența lor acolo este foarte necesară. Din păcate însă în acest moment sistemul se confruntă cu o lipsă gravă de materiale sanitare și medicamente, dar și de personal medical și cel mai probabil introducerea acestei categorii profesionale în spitalele de stat este una de durată.

„Este foarte mare nevoie de implicarea financiară a statului. Pregătim noi oamenii, am format o echipă extraordinară, am creat un triunghi profesional care pornește cu facultatea de Biologie din cadrul Univerdsității București care a lansat programul postuniversitar de formare de navigatori de pacienți, navigatorii calificați se pot înscrie în Asociația COMPAS, se înscriu în Registrul Navigatorilor de pacienți din România unde pot fi găsiți și apoi avem NaviCare unde acești navigator profesioniști pot să facă voluntariat pentru că nu au unde să se angajeze.

Este nevoie în absolut orice secție, în orice spital, de stat sau privat. Meseria există, trebuie doar să fie introdusă, deblocate pozițiile, și trebuie deblocate fonduri. Este dezarmant atunci când ți se spune din sistemul public că nu sunt bani decât pentru salarii și o parte din medicamente”.

Sistemul ar trebui să arate în așa fel încât primul gând să nu fie să plecăm afară

„Fiecare dintre noi, indiferent de funcția pe care o ocupăm putem să devenim pacienți în orice moment, și că sistemul medical din România ar trebui să arate în așa fel încât primul gând să nu fie să plecăm în afară. Cred că nu ar trebui să cerem nimic mai mult decât să optimizeze acest sistem medical existent măcar până la nivelul la care să se simtă confortabil să fie tratați în el”, spune Andi Cârlan la Punctul Roșu în Sănătate.