Va reuși Vestul să supraviețuiască mandatului lui Harris sau Trump?

”Marile imperii sunt împinse spre declin de propriii lor lideri. Conducerea liberală a împins Marea Britanie în Primul Război Mondial, ceea ce a adus sfârșitul imperiului dominant a lumii. Franța a fost grav afectată de gafele imperiale ale lui Napoleon al III-lea.  Autocrații din China, Rusia și Germania secolului trecut au grăbit și ei sfârșitul regimurilor lor”, scrie socilogul american Joel Kotkin, pentru Spiked.com.

”SUA, carte sunt încă singurul imperiu al lumii, se confruntă acum cu situația unor alegeri prezidențiale cu doi candidați neserioși – Kamala Harris și Donald Trump -, ambii amenințând viabilitatea imperiului. Americanii și ce a mai rămas din lumea liberala trebuie să spere că ce a mai rămas din avantajele intrinseci ale Vestului la nivel tehnologic, financiar și al resurselor va supraviețui mandatului oricărui dintre cei doi candidați.

Cele două personalități sunt simptomul unei probleme. Trump și Harris, ca și premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macrob, sunt reflecții ale epuizării Vestului. Nu mai există un Roosevelt, Truman, Churchill, Thatcher, Reagan, nici macart un Blair sau Clinton. Se pricep Harris și Trump să țină discursuri? Uneori. Dar reușesc ei să inspire populația și să schimbe lucrurile? Nu prea. Indiferent că țările sunt conduse de dreapta sau de stânga, nivelul de neîncredere în instituții în SUA și Europa este uriaș. Alegătorii se revoltă împotriva politicilor de mediu draconice sau împotriva imigrației în masă – politici care au fost promovate de elite și au fost detestate de oamenii simpli.

Acum, soarta lumii nu mai este decisă în Europa, care este un continent codaș în tehnologie, economie și demografie. SUA este puterea dominantă. Însă, la fel ca și Europa, este afectată de îndoieli și de o elită intelectual-politică care nu mai este interesată de actualul sistem politic și nici de Constituția SUA.

Poate că viitorul Vestului depinde de SUA, însă următorul președinte va reduce influența Americii. Vorbele goale ale lui Trump sunt despre o lume dominată de revanșism și revenirea la gloria anilor 1950. Nu apreciază beneficiile, și nici nu identifică neajunsurile, liberului schimb. S-a opus preluării US Steel de către Nippon Steel, în ciuda beneficiilor mari pe care această preluare le-ar fi adus comunităților locale. Trump îi poate face pe europeni, pe canadieni și chiar pe aliații asiatici să-și îndrepte privirea spre alte zări, poate chiar spre China. Și el, și Harris par nerăbdători să apeleze la protecționism, chiar și atunci când acest lucru este o prostie.

Trump pare să zguduie sistemul mai mult decât Harris. Realegerea lui amenință acordul foarte convenabil pentru europeni privind NATO, iar voința sa de a încheia acorduri cu Vladimir Putin a făcut să fie comparat cu Neville Chamberlain. Dacă va abandona Ucraina, alte țări, precum Taiwanul, nu vor mai fi sigure de sprijinul SUA. Trump ar putea face ca o generație întreagă de politicieni republicani să se îndrepte spre Partidul Democrat.

Cât privește Orientul Mijlociu, Trump nu-și face iluzii. Una din marile sale realizări au fost Acordurile Avraamice pentru recunoașterea Israelului, care, daca le-ar fi urmat, l-ar fi ajutat pe Biden să încline balanța de putere din Orientul Mijlociu în favoarea Vestului. Apoi, Trump a sancționat Iranul și l-a asasinat pe cel mai important comandant terorist iranian. Nu doar Israelul, ci multe alte puteri din Orientul Mijlociu ar dori o nouă președinție Trump.

Spre deosebire, Harris se înconjoară cu oameni care au viziune conciliantă față de Iran, căutând un soi de nou Imperiu Otoman în Orientul Mijlociu, administrat de la Washington si Teheran. Philip Gordon, consilierul politic al Kamalei Harris, este apropiat de personalități care cultivă ideea negocierilor cu Iranul.

În rest, este greu de spus care este poziția Kamalei Harris în politica externă. Se spune prea puțin despre cum va reuși ea să împace interesele celor care îi finanțează campanie, inclusive Silicon Valley si Wall Street, care fac bani finanțând China, cel mai mare concurent al Vestului. Candidatul la vicepreședinție al lui Harris este sinofilul Tim Walz, care are legături cu instituții financiare chineze.

Oare acești doi candidați îngrozitori –  Harris si Trump – ar putea elimina Pax Americana? Vestea bună este că China nu se mai dezvoltă economic așa cum o făcea în urmă cu zece ani. Suferă un declin demografic, înregistrează o bulă imobiliara de proporții și o rată în creștere a șomajului. Clasa de mijloc din China începe să fie nemulțumită. Rusia are probleme și mai mari, după ce a pierdut mulți oameni talentați. Iranul are un regim care nu este deloc iubit la nivel intern.

Prin urmare, marea problemă ține de atitudinea Vestului. Când lupți pentru dominație globală, este crucial să crezi în sistemul tău și în țara ta. Or, multe dintre valorile și credințele Vestului au fost pierdute, în special în cazul tinerilor americani si europeni. Acest fenomen este reflectat în susținerea mare pentru Kamala Harris, care este revoltată de moștenirea ”trecutului colonial”.

Pentru a fi câștigător la nivel mondial, un popor trebuie să-și aprecieze cultura, să simtă că ea dă mândrie și identitate. Clasa conducătoare trebuie să aibă o memorie bună. Marile imperii – romanii, englezii, chinezii – și-au prețuit mereu trecutul. Acum însă, think tankuri precum European Council on Foreign Relations se plâng că regimurile din Europa sunt prea ”albe” și prea ”europene”. Iar 30% dintre democrații din SUA spun că America nu este cea mai mare putere din lume. Elitele intelectuale din Marea Britanie, SUA, UE încearcă să distrugă legătura istorică dintre populația autohtonă și țară. În școli, copiii învață că culturile occidentale sunt rele. Imigranții ajung în state occidentale ale căror lideri disprețuiesc cultura autohtonă. Este un contrast puternic cu valorile politice din Siria, Afganistan sau Turcia. Valurile de imigranți ilegali au creat condiții care sunt mai degrabă specifice Orientului Mijlociu decât Marii Britanii, Franței sau Statelor Unite.

Dar cel mai clar semn al decăderii imperiului american este atacul la adresa liberei exprimări, fundamentul democrației liberale. În mod bizar, dreapta a ajuns să apere acum niște valori liberale cărora li s-a opus, în vreme ce sistemul progresist încearcă să le distrugă. Este o lume ciudată, în care cei care sunt numiți ”fasciști” sunt în favoarea libertății de exprimare. Pe de altă parte, ideologia woke a fost exportată în Europa și a intoxicat o bună parte din lume.

SUA se luptă acum să elimine sfidarea valorilor democrației liberale și a normelor constituționale. Poate că nu vom reuși să gestionăm următorii patru ani de mediocritate. Dar până și celui mai competent lider i-ar fi foarte greu să resusciteze credința în idealurile Vestului.”

 

Recomanda [votes_up id=801944]

31 de Comentarii

  1. Ce dracu au sa.racii de câștigat cine câștigă,tot ne.oco.muni.stii stau și f ur.a și îndatorează șerbii….pan la urma devenim toți haiduci😁

  2. Deci, Moon Strul gigel e de fapt doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE, chintesenta marcsism/bolsevismului mioritic din mizerabila viata reala in societatea seseseku, dar si de pe forumul controlat de dulai, troli/clone si margealatii lu Rog…

  3. Hop si gigel cu Dej jectia de la 13:10 postata inainte sa-mi apara ultimul mesaj…Tot ce postez apare dupa minim 30 minute, uneari trecand si doua ore…Tzarul ROSU, cica, o sa reuseasca fara probleme sa supravietzuiasca propriei Apocalipse pregatite umanitatii!?
    Si o sa expieze in patul lui din buncar…

  4. O foarte veche zicalǎ orientalǎ sunǎ cam așa: „când pǎrinții muncesc iar copiii își trǎiesc viața în trândǎvie, nepoții vor cerși”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.