
Aşa cum a evoluat presa în ultimul deceniu şi ceva, era normal să se ajungă şi pe fundul bălţii puturoase în care s-a scăldat atîţia ani, mai exact de cînd regimul Traian Băsescu a vrut să înlocuiască „elefanţii” din presă cu lăstarele tinere care se întreceau să-i pupe fundul.
Pe această linie, prompterista Andreea Esca, etichetată ilegal cu titlul de jurnalist, a ţinut să ne arate unde se poate ajunge cu linguşirea unei persoane publice. Şi nu oricum, ci chiar într-un interviu cu Laura Codruţa Kovesi, realizat sîmbătă la „Europa FM”! Deci, ce e porcăria asta pe care ai făcut-o sîmbătă, Andreea Esca?
Să ai ocazia să faci primul interviu cu Codruţa Kovesi după audierile de la Bruxelles din procedura numirii Procurorului European şi să reuşeşti să duci discuţia fie în zona mondenului („cînd vă place să faceţi sex, seara sau dimineaţa?”), fie a libidinosului („părinţii dvs. cum au îndurat toate lucrurile astea prin care aţi trecut?”), nu este altceva decît o batjocură la adresa meseriei de jurnalist.
Acest aşa-zis interviu a durat o oră şi, dacă a avut un desfăşurător, a cuprins două părţi: o jumătate de oră a fost sacrificată pentru amintirile din copilărie ale Codruţei Kovesi, cînd era micuţă şi se juca folosind cutiile de pateu goale, iar cealaltă jumătate de oră despre ce a simţit Kovesi şi familia sa în faţa „atacurilor” venite de la duşmanii cei răi care au îndrăznit să-i strice liniştea cu care a distrus zeci de destine pentru a face pe plac celor care o dirijau!
Din prima parte, vom reproduce doar întrebările prompteristei, fără a consemna vreun răspuns din partea lui Kovesi, amintirile sale ţinînd strict de viaţa ei intimă din vremea copilăriei, toate acestea putînd fi cel mult subiectul unui jurnal personal:
– „Cu ce gînd v-aţi trezit dimineaţă?”
– „Pentru că este o zi frumoasă, o să începem povestea noastră din copilărie şi am să vă întreb unde v-aţi născut?”
– Şi, dacă aş zice, nu ştiu, care este locul copilăriei, la care dintre oraşe v-aţi gîndi?”
– „Cum era cartierul în care stăteaţi?”
– „Adică aveaţi o gaşcă de băieţi.”
– „Deci ăsta era cel mai cunoscut joc [hochei cu cutiile de pateu, n.n.]. Sau ce mai jucaţi altceva? Vara ce jucaţi?”
– „De ce vă este dor, aşa, din copilărie?”
– „Da’ aveţi, aşa, o idee despre prima amintire din copilărie? Adică, una aşa… cam de la ce vîrstă aveţi amintiri?”
– „Şi, cum eraţi, cum eraţi? Cum vă amintiţi că eraţi cînd eraţi mică?”
– „Făceaţi boacăne, adică mai veneau alţi părinţi acasă să zică, nu ştiu, că aţi făcut ceva?”
– „Dar, de mîncare, ce făcea cel mai bun mama? Mama gătea?”
– „Ce vă plăcea cel mai mult să mîncaţi cînd eraţi mică? Vă făcea prăjituri bune? Şi ştiţi să faceţi acum papanaşi? Da? E bine.”
– „Şi, dacă ar fi să fie un miros care vă duce cu gîndul imediat la copilărie, nu ştiu, de exemplu, eu, cînd miros fîn proaspăt cosit, mă văd mică. E un miros, aşa, care vă aduce aminte de copilărie?”
– „Ce credeţi că aţi învăţat cel mai mult de la părinţii dvs.?”
– „Aveţi bunici? Mergeaţi undeva la ţară, în vacanţă?”
– „Dar mergeaţi, nu ştiu, la muls vaca, la întors o tavă, la ceva, la scos cartofi?”
– „Dar vă răsfăţau bunicii? Adică, vă simţeaţi, aşa, nişte copii răsfăţaţi?”
– „Cu cine făceaţi lecţiile cînd eraţi mică?”
– „Şi, la grădiniţă? Aţi fost şi la grădiniţă.”
– Şi eraţi tipul acela (sic!), nu ştiu, de copil care mergea la serbare, spunea poezii, mergea la grupul acela, nu ştiu ce se făceau…?”
– „Şi, aţi ajuns în liceu. Liceul cum l-aţi ales?”
– „Aţi fost o adolescentă rebelă sau…?”
– „Dar eraţi timidă?”
Toate aceste bazaconii gazetăreşti le-a spus Andreea Esca pe parcursul primelor 30 de minute din acest aşa-zis interviu cu Laura Codruţa Kovesi! După această jalnică tentativă de „umanizare” a balaurului, a urmat partea grea, timp de alte 30 de minute, cu întrebări despre revocarea de la DNA şi preselecţia pentru Procuror European.
Dar, blocată pe ordinul primit, acela de a o face cu orice preţ mai umană pe Codruţa Kovesi, Andreea Esca a tras cu arcuşul pe aceeaşi coardă lacrimogenă. Nimic despre eventualele regrete ale şefei DNA că abuzurile ei au distrus destine, că oameni care au fost anchetaţi de Kovesi au fost apoi achitaţi.
Pentru exemplificare, iată pasajul-cheie al acestei penibile laudatio făcută de Andreea Esca, care (sic!) nici nu şi-a dat seama ce joc periculos a făcut:
„Andreea Esca: Eu sînt mamă şi mă întreb: oare, părinţii dvs. cum au îndurat toate lucrurile astea prin care aţi trecut? Că noi ducem, mă rog, ştim că intrăm în ceva, ne asumăm şi ducem, dar părinţii dvs. cum au suportat?
Codruţa Kovesi: Să ştiţi că foarte, foarte bine. Tot timpul, indiferent ce s-a întîmplat, m-au încurajat… Astă vară, cînd am fost revocată din funcţie, mama a fost cea care m-a încurajat. Eram cumva…
Andreea Esca: Tristă?
Codruţa Kovesi: Nu ştiu dacă eram tristă. Venisem după un val de evenimente grele, au început şi foarte multe acţiuni disciplinare şi revocare, şi tot felul, şi ştiam că va veni şi momentul revocării – era previzibil – şi am sunat-o pe mama mea şi i-am zis: „mami, ce crezi, ar trebui să-mi dau demisia sau să aştept să fiu revocată?” Şi mama mi-a zis: „tu, copilă, tu n-ai greşit cu nimica, tu ţine-te-acolo pe poziţie şi ţine la principiile tale şi, indiferent ce ţi se întîmplă, tu nu renunţa la principiile tale”. A fost, cum să vă zic?, cel mai bun moment pe care eu puteam să-l am sau cel mai bun sfat. Şi acelaşi sfat l-am primit şi de la fratele meu şi de la omul la care ţin foarte mult şi cu care-mi împart viaţa şi de la prieteni de-ai mei. Şi am avut acea conferinţă de presă de final, în care eu am crezut foarte mult, şi tot ce am spus acolo chiar am crezut, şi, cînd s-a terminat, prima care m-a sunat a fost mama şi mi-a zis…
Andreea Esca: A zis bravo…
Codruţa Kovesi: Mi-a zis, da, sînt mîndră de tine”.
Am atîta experienţă de presă, dar o aşa mojicie nu am întîlnit la nici unul dintre colegii mei, poate doar la ProTV, cînd un jurnalist macabru a sunat la uşa unei familii, întrebînd: „Ce părere aveţi de prăbuşirea avionului în care era soţul dumneavoastră?” De la el cred că a învăţat şi Andreea Esca acest tip de jurnalism sălbatic.
Vă daţi seama ce a interesat-o pe Andreea Esca? Ce a simţit mama Codruţei Kovesi cînd a fost revocată fiica ei de la şefia DNA! Nu ce a simţit cînd Mariana Rarinca a fost aruncată după gratii pentru că Kovesi a vrut să-i facă un serviciu „partenerei” sale, Livia Stanciu! Nu ce a simţit cînd a auzit că primarul Mircia Gutău a fost achitat după ce a executat o pedeapsă cu închisoarea! Nu ce a simţit familia lui fostul ministru Decebal Traian Remeş cînd s-a văzut în puşcărie, după care a fost achitat! Nu ce a simţit soţia judecătorului Stan Mustaţă cînd a auzit că acesta a murit în puşcărie!
Sigur că, invitată la acest interviu regizat pentru falsa ei faţă umană, Kovesi ar fi trebuit să răspundă altfel, adică umanizîndu-şi şi propria mamă. În loc s-o încurajeze, doamna Lascu putea să-i spună, de pildă, fiicei sale: „Tu, copilă, cum ai putut să bagi oameni nevinovaţi în puşcărie! Tu, copilă, indiferent ce ţi se întîmplă, să nu faci abuzuri care să aducă tristeţea în casele unor oameni nevinovaţi, precum Mariana Rarinca!”
Dar, bomboana pe coliva acestui interviu a constituit-o întrebarea: „Sex, seara sau dimineaţa?” Noroc că Laura Codruţa Kovesi n-a vrut să răspundă la întrebare, altfel cine ştie ce dracului am mai fi aflat pe parcursul acestui exerciţiu de pupincurism!
Şi, cînd te gîndeşti că Andreea Esca a fost pusă de un neghiob în manualele şcolare ca o eroină a presei! Ca o etichetă a vremurilor acestea băşite (Dicţionarul de argou, 2007: „ţăran băşit = persoană novice) pe care le trăim.
E suficient sa auzi „…şi i-am zis: „mami, ce crezi…” – asta e nivelul ciclului sa-i prostim (si mai tare) pe prosti. Slava Domnului, sunt destui.
Aici aveti dreptate, madame e ilegal catalogata drept jurnalist. Cand o privesc vad doar un clovn trist. Atat.
Nenea autorul, nu știu cine ești dar iată acum am aflat de tine pt ca din păcate și prostia te face celebru. Mai degrabă, vai de jurnalismul tău. Asa pupincurism și obedienta față de niște infractori trădători de țară mai rar găsești. Auzi, bietul fost ministru Traian Remes, ce traumă a trăit familia lui. Mă faci sa râd. Dar așa de prost e articolul, ca și cineva care nu ar cunoaște personajele și-ar da seama că bați câmpii și ești un lingău penibil.
a bagat-o dracu pete tot pe muia asta, nu este eveniment ca ea sa nu fie prezenta.. Editat
@Smarandache
Draguta,
cand americanii au inceput sa bombardeze Belgradul si podurile orasului erau amenintate, lumea a iesit din casa si a ocupat podurile ca sa nu fie obiectul bombelor!
Am si acum imaginea in fata cu doamna Esca si cu zambetul de circumstanta cum ca au inceput bombardamentele asupra Belgradului!
de aceea am si spus ca doamna Esca este o gluma a demagogiei zilei de azi!
nu este singura! cand il vad pe Mihai Gadea am aceeasi senzatie de contrafacut, de fals, de prefactorie prefacuta…
m-am intrebat, de unde vine asta? pai vine din vorbirea fara control, din repetitia sabloanelor lingvistice, din imposibilitatea trairii autentice….supraexpunerea la informatie si preocuparea de imagine duc la asa ceva…
la acest mod de a gandi o problema dumneata vii cu *patriotismele* politice! ma faci sa rad!
chiar ti-ai da viata pentru Esca? ai toate tiglele pe casa puse?
Privesc stupefiat la numarul imens de mare al comentariilor privind o nulitate in drept,semi-analfabeta,mincinoasa si plagiatoare si o cititoare de pe promter,scolita zdravan la universitati sorosiste care n-are absolut nici-o tangenta cu jurnalismul, rolul acestui gunoi fiind doar cel de manipulare grosolana a poporului roman!!!
Te pomenesti ca esti tu vreun savant de grota?
E plin pe aici de decretei ratati si cu complexe de inferioritate pe care mamele nu i-au putut avorta in ceausism! Din fericire generatiile viitoare nu vor mai indura elucubratiile acestor accidente misogine si sexiste nedorite de mame,de frati si de tati!
Ca oricarui om certat rau de tot cu justitia, domnului Nistorescu ii pute tot ce are legatura cu justitia. Eu am vazut interviul si mi s-a parut unul bun, am conoscut-o pe Kovesi si din alta perspectiva decat cea de procuror.
La care crama?
@Ileana, Suceava
He, he, he, moldoveanca betiva, numai la carciuma-ti este gandul!
@Smarandache Ti-a tras-o Ileana si n-ai simtit ! Du-te la dom’ capitan sa-ti explice poanta !
Esca = o butaforie a ultimilor 30 de ani = un exemplu despre cum nu trebuie sa iti bagi nasul in presa. Foarte asemanatoare cu CTP care, dupa cum elogiaza Slujirea, s-ar zice ca are un dosar (poate din vremea cand lucra in tandem cu Vergu) bine dosit la DNA.