Vai de partidul lui Cioloș!

PLUS, dat de gol din interior. O membră a PLUS Arad a anunțat că demisionează din organizație, denunțând ceea ce, potrivit acesteia, se întâmplă în partidul condus de Dacian Cioloș. Referindu-se la rezultatul alegerilor Biroului Județean, Laura Pascu vorbește de „membri înscriși și aduși la vot cu autobusul. Cu influențări directe cum și ce să voteze. Cu manipulări și tactici pesediste”.

„Am intrat în Partidul Unității Libertății și Solidarității pentru că am crezut în principiile și ideile prezentate în Manifestul PLUS. Onestitate. Competență. Integritate. Dar și pentru că am încredere totală în Dacian Cioloș. Cred în meritocrație. Cred în omul potrivit la locul potrivit. Și pentru că toate aceaste credințe ale mele mi-au fost demontate azi, drumurile noastre se despart. Al meu și al partidului. Atât timp cât nu vom înțelege că nu putem face politică nouă cu metehne vechi, pesediste, cât timp nu vom vota cu capul nostru și nu așa cum ne dictează cineva pe foaie, cât timp vom accepta și vom menține un nivel de analfabetism funcțional în rândul membrilor de partid sau al conducerii acestuia, cu părere de rău o spun că NU VOM SCHIMBA NIMIC în țara asta. Nu am candidat la nicio funcție și, ca simplu membru, sunt absolut dezamăgită de rezultatul alegerilor Biroului Județean. Și, pentru că nu-mi permit luxul de a mă preface și de a sta cuminte în banca mea, voi ieși din PLUS Arad. NU așa se contruiește un partid curat. Cu membri înscriși și aduși la vot cu autobusul. Cu influențări directe cum și ce să voteze. Cu manipulări și tactici pesediste.

Regret profund și deplâng soarta filialei Arad. Și cel mai rău îmi pare că trebuie să plec. ?

P.S.: Dacian, nu ai un alt partid? , a scris Laura Pascu, pe Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8516 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Are un nou „partid” al peizanilor din Franta !
    Se cocupa de vacile,oile, branza acolo, aia nu sunt nabadaiosi nu suporta sa-si bata joc cineva de ei, ci ei olandezii, belgienii, de altii !Il maninca fript Macron !
    Are partid aici de fatada,dupa ce a facut „branza”la guvernarea zero si cu mult inainte a pus pe butuci agricultura romaneasca, caci UE a zis clar- voi, agricultori de mii de ani, gata,cutlivati fructe de padure,levantica si gladiole, fara piata de cereale!De altfel au luat Monsat si alti pesticizi ce era de luat ,iar parloagele ramase asteapta si plang dupa cei plecati in sclavagism la spanioli,italieni,nemti…Daca citea cine este dl.Dacian ce are un nume de la Dacia straveche si cam atat,in rest discipol bilderberg,duduia Laura Pascu nu se dramatiza atat…Ca au fost dusi cu autobuzul, nu e o crima ca li s-a spus cu cine sa voteze arata ca discipolul este credincios patriei I Franta,patriei II UE,cum sade bine unui tehnocrat zero,Patria nascand si crescand multe nulitati zero care-si exercita liberul arbitru exact ca niste nulitati zero,exact cum sunt.

  2. Gentilă duduie Laura dumneata pe ce lume te faci câ trăiești? Cu vezi ceva ce-ți pare mizerie o faci pesediată. Mai citește și informează-te dacă vrei carieră politică. Tot ce ai vazut este normalitatea, este abecedarul vieții de partid politic. La PNL, PMP, ALDE, PSD lucrurile pe orizontală și verticală decurg la fel. Doambă sau domnișoară Pascu nu v-ați întrebat de trebuie așa mormane de bani pentru ca un partid să aibe succes? Sigur ați vazut donațiile de la USR sau de la PLUS pentru europarlamentare. Atunci vorba domnului Voiculescu demult către doamna Firea când încă era ziaristă și s-a trezit moralizatoare: Auzi te rog nu fă pe fata mare cu mine…

  3. Madama asta nu vrea, de fapt, decat sa atraga atentia asupra ei. Din cauza asta, incapabila de altceva, apeleaza doar la LOZINCI. Pacat ca pleaca. Acolo era locul ei, in PLUS. Acolo se lucreaza EXCLUSIV pe baza de LOZINCI.

  4. … prescurtat, PU… !! Domne, au astia un „talent” la denumiri, de te doare nervii capului ! Dupa Iohannis si reclamele la PORN(O), iata ca vine si pulifrici asta, „europeanu'” (cica !) cu tot felul de organe ! Bine, „doamna” a confundat Unitatea cu Libertatea (le-a inversat) da’ parca tot mai frumos era PULS, le mai confunda omu’ …

  5. Se aude prin tirgu’ Bruxelles-ului ca Ciolos si Iohannis au avut un copil impreuna … si l-au botezat Ciolannis !

  6. Vai de mine ! Da’ ce i-ati facut domne lu’ Ciolos, ca e mototolit rau de tot !? Pai cine sa mai voteze pe unu’ care seamana cu ciclopul ucis de Ulysse ? Eu prima data am zis ca e vorba de un afis de film, la „Aratarea doctorului Frankenstein” !

  7. Pe vremea cind eram copil in sala de clasa, deasupra tablei, „trona” de regula un portret cu nea Nicu, poza din „semiprofil” cu perciunii tunsi „regulamentar, deasupra urechii” ! Cum nu i se vedea in poza decit una, gurile rele ziceau in soapta ca „e intr-o ureche” ! In 2019, ne uitam la afisul cu Ciolos si vedem clar ca are ceva probleme cu vederea ! …

  8. FAPTUL CA UMBLI CA UN ZOMBI DUPA UN MEDIOCRU PRECUM CIOLOS …SPUNE MULTE DESPRE TINE .SI SIMPLUL FAPT CA NU AI DEPASIT FAZA INJURATURILOR LA ADRESA PSD…ESTE SUFICIENT SA NE DAM SEAMA CA DAI IN GROPI RAU DETOT !

  9. PLUS a fost un partid proiectat de securisti si apoi predat ‘la cheie’ taranului nepot de militian. Este evident cine sunt membrii acestei umpluturi ce miroase urat a cizma si ceapa.

  10. BIATA FATA ! CEL PUTIN S-A DEZMETICIT LA TIMP. PLUS NU ESTE UN PARTID. PLUS ESTE DOAR O „GAZDA” PENTRU AGENTURA CIOLOS. FATA VOPSITA A GARDULUI. DOAR CA-N SPATE , IN LOCUL LEOPARDULUI STA OFITERUL DE INFORMATII AL ALTUI STAT.
    CAM ACELASI LUCRU SI LA USR , UNDE SEFIA O DETINE ACUM UN SUBORDONAT AL LUI CIOLOS.

  11. Ce vă mai place pesedeilor, voi care a-ți supt si sugeți in continuarre..din țarisoara asta.
    Bine mă românilor, ziceți că asta ii urât , prost, etc că aia care vă dau is de treabă..sigur. Nici nu incape indoiala.

  12. Am citit comentariile… ale doamnei care si-a dat demisia… ale ‘orcilor’ care comenteaza.
    Voi nu știti sa traiti in lumea reala asa ca va faceti veacul in lumea virtuala.
    Partidului PLUS nu îi este permis nici macar sa greseasca… asa ca i se gasesc din start ‘probleme’ mai mult sau mai putin reale.
    Treziti-va la realitate: lumea e condusa cu legi si cu multi bani… ambele fiind sub controlul PSD si al altor persoane bolnave dupa averi.
    Voi nu vreti schimbare ci doar sa traiti pentru ca oricum ca merge si asa…

    Scopul oricarui partid va fi sa fie ales in mod democratic la ‘locale’, ‘parlamentare’. Fara oameni nu poate candida iar voluntariatul repugna multora. Nu sunt multi oameni care sa se implice dar sunt câtiva totusi si care vor sa invete… sa faca politica. Sunt stangaci, gresesc, se grabesc, timpul trece… invata din mers.
    Exista comisii de etica la nivelul oricarei filiale PLUS… e o chestie de decenta sa critici decizia acelei comisii atunci cand ai o problema si nu esti multumit(a) de raspunsul primit si nu sa te trezesti vorbind singur(a) despre tot ce-ti trece tie prin cap uitand de binele comun.
    Binele comun? Sa ajungi sa fii ‘vizibil’, sa demonstrezi ca poți!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.